Zvon: Disney vrea să îi ia retragă Star Wars lui EA și să o ofere lui Activision sau Ubisoft

I am altering the deal, pray I don't alter it any further

Site-ul Cinelinx spune că Disney nu este de acord cu felul în care Electronic Arts a manageriat licența Star Wars, mai concret scandalul iscat de microtranzacțiile din Battlefront 2 și anularea jocului lui Visceral Entertainment, care părea a fi un concurent pentru Uncharted, dar îngropat de EA pentru că modelul singleplayer nu ar fi adus înapoi jucătorii după terminarea campaniei.

EA a primit licența Star Wars acum 3 ani, ce înseamnă că mai sunt 7 ani până la finalizarea amiabilă și automată a contractului, dar aceleași zvonuri spun că Disney va intra în tratative cu Activision sau Ubisoft pentru preluarea acesteia. Mai mult, în contractul inițial ar exista o clauză care îi oferă lui Disney posibilitatea de a termina unilateral colaborarea, în cazul în care nu sunt atinse anumite standarde.

Odată cu reactivarea filmelor Star Wars, Disney are nevoie de promotori în mediul jocurilor video. Din păcate, universul Star Wars se bazează pe spiritul aventurii și lupta din bine și rău, în timp ce EA se orientează tot mai mult spre jocuri multiplayer, mergând atât de departe încât să-l pună pe Bioware să producă Anthem, iar ele au orice, numai nu aventură și lupte ale moralității.

Activision nu mai are demult în subordine studiouri puternice pe piața jocurilor singleplayer, ceva ce nu poate fi spus despre Ubisoft. Ar fi frumos un RPG similar cu KOTOR, un FPS tactic precum Republic Commando sau o strategie în spiritul lui Empire at War, nu?