Transferurile din eSport

Cine și unde a mai fost transferat

La câteva zile de la anunțul că a intrat în eSports, Spartak Sports Society și-a prezentat și lotul cu care și-a făcut intrarea în circuitul competițional de CS:GO. Astfel Spartak va fi reprezentată de-acum încolo de RuSh3D, care este o echipă destul de veche în Federația Rusă, fiind înființată în toamna anului 2005. De-atunci a avut doar participări la competiții interne, fără să fi înregistrat rezultate ieșite din comun.

După doar trei luni, Ninjas in Pyjamas a întrerupt oficial colaborarea cu danezul Troels “SyndereN” Nielsen, aducându-l în locul lui pe Aydin “iNsania” Sarkohi. Fost jucător de Heroes of Newerth, Aydin “iNsania” Sarkohi și-a început parcursul profesionist în 2016, de-atunci trecând pe la câteva echipe mici. Aceasta este prima modificare de lot pe care NiP a făcut-o de la revenirea în circuitul profesionist de Dota 2, în luna ianuarie.

După aproximativ cinci luni în care a jucat pentru Vega Squadron, Akbar “SoNNeikO” Butaev a revenit la Natus Vincere în locul lui Roman “rmN-“ Paley. Motivul aparent al schimbării este ratarea calificării atât la Dota 2 Asia Championship 2017, cât și la The Kiev Major 2017. Înainte de a fi transferat la Vega Squadron, în noiembrie 2016, “SoNNeikO” jucase pentru Natus Vincere timp de un an și jumatate.