Transferurile din eSport

Prezentarea pe scurt a celor mai recente modificări de componență

Ghost Gaming are doi jucători noi în persoana lui Yassine “Subroza” Taoufik și a lui Tramaine “stan1ey” Stanley, jucători cu care și-a completat lotul cu doar câteva zile înainte de startul sezonului regulat al ESL Pro League Season 7. Cel dintâi a venit de la FRENCH CANADIANS, în timp ce Tramaine “stan1ey” Stanley a fost transferat de la echipa britanică Team Endpoint. El a mai trecut, însă, și pe la Method. Ghost Gaming a mai luat parte la ESL Pro League de două ori, în ambele situații având rezultate foarte slabe și fiind nevoită să joace, ulterior, meciuri de baraj. Astfel că lotul Ghost Gaming arată după cum urmează:

Renegades și-a completat lotul prin adăugarea norvegianului Joakim “jkaem” Myrbostad, care a venit pe locul lăsat liber de Keith “NAF” Markovic – ajuns la Liquid în urmă cu câteva zile. Joakim “jkaem” Myrbostad se va afla, însă, într-o perioadă de probă care, aparent, ar urma să se întindă pe durata întregului sezon de CS:GO – lucru totuși, puțin probabil. Înainte de a ajunge la Renegades, Joakim “jkaem” Myrbostad a mai jucat pentru FaZe Clan, G2 eSports, LGB eSports și alte câteva echipe.