Transferurile din eSport

Prezentarea pe scurt a celor mai recente modificări de componență

 

 

Cu un om în minus după plecarea lui Markus “Kjaerbye” Kjærbye la Team North, Astralis l-a adus de la OpTic Gaming pe danezul Emil “Magisk” Reif. Acesta a jucat pentru OpTic timp de doar șase luni, iar mai înainte a jucat pentru Team North (ex-Team Dignitas), SK Gaming și mTw. Prin urmare, Astralis arată acum după cum urmează:

Tot OpTic Gaming a mai pierdut un membru în persoana spaniolului Óscar “mixwell” Cañellas, un jucător adus în urmă cu aproape doi ani de la gBots eSports. OpTic nu a avut foarte mult succes în ultimele luni, obținând câte un loc 5-6 la trei competiții consecutive: ESL Pro League Season 6, Esports Championship Series Season 4 și Intel Extreme Masters Oakland 2017.

Și Team LDLC a efectuat o modificare de componență, prin trimiterea pe banca de rezerve a lui Kevin “Ex6TenZ” Droolans, aparent datorită unor neînțelegeri apărute între acesta și patronul organizației. Foarte probabil însă, că în perioada imediat următoare jucătorul belgian va fi și transferat la o altă echipă. Între timp, în locul lui va veni francezul Alexandre “xms” Forté, adus de la Team EnVyUs în urmă cu câteva zile. Kevin “Ex6TenZ” Droolans a jucat pentru Team LDLC timp de aproape doi ani, mai înainte fiind membru al G2 eSports și al desființatei Titan.