Transferurile din eSport

Cine și unde s-a mai dus

După aproape patru ani petrecuți la Unicorns of Love, jucătorul bulgar Zdravets “Hylissang” Iliev Galabov va pleca de la acea echipă și va intra în Fnatic. Zdravets “Hylissang” Iliev Galabov este singurul membru al UoL care a rămas în echipă de în toți acești ani și totodată unul dintre puținii jucători din circuitul profesionist de LoL care a jucat pentru o singură echipă de la începutul parcursului său profesionist până acum. Plecarea lui se înscrie într-un șir foarte lung de schimbări de componență prin care UoL a trecut dea lungul timpului.

Jang “MaRin” Gyeong-Hwan, unul dintre foștii jucători ai SK Telecom T1, a decis să plece de la Afreeca Freecs după un an în care s-a clasat numai pe locurile patru și cinci, atât în sezonul regulat de vară, cât și în playoff-uri. “MaRin” fusese adus in decembrie 2016 de la LGD Gaming, unde, de asemenea, a stat un an.

După ratarea calificării în finala MDL Macau, Gambit eSports a decis să-l pună pe liber de contract pe rusul Zaur “Cooman” Shakhmurzaev, un jucător transferat în luna mai a acestui an. Ratarea finalei MDL Macau a fost, însă, doar ultimul dintr-un număr destul de mare de eșecuri în calificări. Echipa a ratat și The Summit 8, Cpatains Draft 4.0, precum și StarLadder i-League Invitational Season 3, ESL One Hamburg 2017 și multe altele.