Transferurile din eSport

Cine și unde s-a mai dus

HellRaisers a anunțat trimiterea pe banca de rezerve a jucătorului slovac Patrik “Zero” Žúdel și înlocuirea lui cu estonianul Kristjan “FejtZ” Allsaar. Motivul din spatele deciziei îl reprezinta rezultatele slabe ale echipei din ultimele luni. Practic, ultima competiție importantă la care HellRaisers a luat parte a fost DreamHack Atlanta 2017, în luna iulie. Patrik “Zero” Žúdel a jucat pentru HellRaisers începând cu luna ianuarie 2016. În ce-l privește pe Kristjan “FejtZ” Allsaar, din 2013 încoace, atunci când și-a început parcursul profesionist, acesta a jucat pentru un număr destul de mare de echipe. Dintre cele mai cunoscute pot fi menționate doar Denial eSports și Publiclir.se.

SK Gaming este pe punctul de a-l scoate din lot pe João “felps” Vasconcellos, jucătorul adus de la Immortals în luna februarie pe poziția lăsată liberă de Lincoln “fnx” Lau. În locul lui “felps” ar urma să vină Ricardo “boltz” Prass, un alt jucător de la Immortals. Motivul schimbării ar sta în faptul că între “felps” și restul echipei ar fi apărut tensiuni ca urmare a rezultatelor dezamăgitoare din ultimul timp. După o serie de rezultate foarte bune obținute în intervalul aprilie-iulie, SK Gaming a ocupat un loc 5-8 la PGL Major Kraków 2017 și la DreamHack Masters Malmö 2017, două locuri 3-4 la ESG Tour Mykonos 2017 și ESL One New York 2017, pentru ca mai apoi să ocupe un loc 9-12 la ELEAGUE Premier 2017. Plecarea lui João “felps” Vasconcellos ar urma să fie a doua schimbare de lot suferită de SK Gaming anul acesta.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Încurajăm cititorii ComputerGames.ro să ne raporteze orice abuz în comentariile publicate pe site.