 |
|
CG rating |
Minusuri
- Aceiaşi actori memorabili, plus Malcolm McDowell
- 11 unităţi noi
- Campania Yuriko
- Modul Commander’s Challenge
- Grad de dificultate redus
- Fără multiplayer
- Rejucabilitate zero
- Durata campaniilor
Review
|
Vax Populi
Acum ceva luni îmi sosea în poştă mărul discordiei, un obiect rotund într-o cutie roşiatică. N-avea bilet pe el de la gagici care să mă invite să jurizez vreun concurs de frumuseţe per se, dar nu vă mint când zic că de jurizat, l-am jurizat. Atâta tot că invidele nu se numeau Atena, Afrodita şi Hera, ci Dasha, Eva şi Suki. Mai pe şleau, am avut ocazia să-mi plimb cursorul prin poate cel mai controversat joc de strategie lansat recent – iar asta nu pentru că ar fi introdus vreo mecanică subversivă, dar pare-se că mulţi îşi amintesc cum că predecesoarele ar fi fost serioase şi profunde, iar atmosfera campy şi caricaturizată din ultimul titlu al francizei sunt, cumva, nelalocul lor. Vorbesc, desigur, despre Red Alert 3.
N-am de gând să vă plictisesc cu argumente palpabile, logică şi alte chestiuni complet irelevante – franciza Red Alert a fost, de la rădăcini şi până la cel mai recent produs, o expoziţiune satirică hiperbolizată a Războiului Rece, fără criterii de dezbatere sau interpretări subiective, indiferent de ce v-ar spune diverşi iluştri. Aşa că la ce să te aştepţi când auzi că se întorc urşii cu masca de fier, samuraii cu GPS şi nimfeta purtătoare de curea care dă timpul înapoi?
Mai mult haos, mai multe râsete şi eventual niscaiva conţinut nou. Ca şi predecesoarele, cel mai nou Red Alert s-a trezit cu un expansion care sare calul şi încă vreo trei ponei şi catapultează jucătorul în situaţii pe cât de implauzibile, pe atât de ilare. Ce mândru ar fi Ceauşescu de ne-ar vedea acum...
Orez, Origami şi Alte Organizaţii
Domnişoara care ţine capul de afiş al acestui add-on este excentrica Yuriko Omega, şcolăriţa cu puteri din zona ghicitului în ceai cu lapte şi zaharină sau transformat tancuri în acordeoane de oţel. I s-a dedicat o întreagă campanie (mă rog, campanie înseamnă trei misiuni în Uprising) în cadrul căreia este singura unitate pe care o poţi controla, având la dispoziţie patru puteri distincte. Prima dintre acestea trimite un puls care sfărâmă inamicii din jurul ei cu uşurinţă şi imobilizează vehiculele şi roboţii pentru a fi ulterior împachetaţi precum figurine din origami supradimensionate.
O alta transformă duşmanii de pe o anumită rază în aliaţi, iar probabil cea mai spectaculoasă dintre puterile lui Yuriko ridică orice obiect, prin telekinezie, şi îl aruncă cu forţă în ce direcţie doreşte jucătorul. De asemenea, şcolăriţa mai dispune şi de un scut care reflectă focul inamic timp de câteva secunde. Interesant e că niciuna din puteri nu consumă vreo resursă finită, astfel încât această campanie e un fel de picnic-genocid în stilul Diablo.
 |
 |
 |
 |
Astfel, ni se dezvăluie că victoria Aliaţilor este cea luată în considerare pentru continuarea acţiunii (ceea ce probabil înseamnă că Du a devenit imn naţional), rezultatul fiind că ruşii se ceartă acum cu o corporaţie malefică, iar niponii sunt la fel de încăpăţânaţi precum în ’45. O parte din personajele prezentate întâia oară în RA3 revin în filmuleţele intermediare misiunilor, cărora li se alătură încă un nume legendar, Malcolm McDowell, şi un nume mai puţin legendar, în cazul în care nu eşti inclus în ţinta demografică a MTV-ului: Holly Valance.
Trebuie menţionat că ruşii au o campanie ceva mai convenţională decât celelalte puse la bătaie şi conţine patru misiuni în loc de trei. Prima dintre ele a fost o surpriză amuzantă, în principiu fiindcă se desfăşoară nicăieri altundeva decât în Transilvania – un tărâm aproape mitic, încununat de o ceaţă groasă, stoluri de lilieci şi castelaşe sumbre. Interpretarea aceasta de desen animat nu e însă foarte pregnantă per total (din păcate), iar în ceea ce priveşte designul hărţilor, îmi pare rău să spun că e destul de anost. Prea puţine sunt momentele în care trebuie să acoperi două fronturi sau resursele care îţi sunt puse la dispoziţie sunt la limita supravieţuirii – şi spun asta referindu-mă inclusiv la nivurile de dificultate mai ridicate.
De cealaltă parte, aliaţii se confruntă cu loialiştii japonezi, asistaţi de prinţul Tatsu şi au un final-surpriză (dar destul de previzibil, dacă mă întrebaţi pe mine). Iar niponii, aproape zdrobiţi după războiul declanşat chiar de ei, încearcă să respingă atacurile ruşilor în nord, în timp ce aliaţii ignoră cu desăvârşire loviturile sovieţilor asupra Imperiului Soarelui-Răsare, ba mai mult, le pun celor din urmă beţe în roate de câte ori au ocazia.
Cum era de aşteptat, campaniile prezintă şi utilizează noile unităţi în contexte favorabile, astfel încât jucătorul să înţeleagă la ce excelează şi ce dezavantaje are noul armament din Uprising.
 |
 |
 |
 |
Deşi mi-a plăcut la culme campania lui Yuriko, în principiu pentru că fiecare pas pe care îl face demonstrează dincolo de orice dubiu că ea este adevăratul discipol al lui Darth Vader şi pe plan secund pentru că o parte din ea se aseamănă foarte tare cu excursiile lui Raynor sau Kerrigan prin crucişătoare în campaniile din Starcraft, n-ar fi stricat un decor mai variat şi obiective ceva mai întortocheate. Uprising are, fără doar şi poate, nişte campanii ce par mai superficiale decât cele ale predecesorului.
Cu toate astea, apar diverse mini-puzzle-uri care te forţează să foloseşti câte o abilitate specială sau să exploatezi avantajul unei unităţi asupra alteia – ceea ce din păcate nu reprezintă o provocare pentru cineva cu un minim de intuiţie. Campaniile, deci, sunt un fel de aluat molatec prin care treci mai degrabă în timp ce-ţi bei cafeaua, fumezi o ţigară şi te uiţi la telenovele decât cu creierii prăjiţi de o supradoză de gândire tactică.
În ajutorul lor vine Commander’s Challenge, o adaptare a modului de joc General’s Challenge din Command & Conquer: Generals. Practic, acesta reprezintă o serie de 50 de scenarii cu limită de timp presărate cu picanterii din ce în ce mai grele şi de-a dreptul frustrante pe ultima sută de metri. Ce-i drept, dacă la început dispui doar de tehnologie limitată – în principiu, tier-ul fundamental al naţiunii alese – după ce învingi diverşi Comandanţi le preiei armele şi clădirile.
Vizavi de acest aspect, una din cele mai enervante situaţii pe care le-am întâlnit a fost combaterea unor clone ale lui Yuriko, care îmi anihilau cu uşurinţă majoritatea unităţilor şi vehiculelor pe care le trimiteam să distrugă aceste indigo-uri. Recompensa, însă, a fost pe măsură – acces la această unitate în alte misiuni, lucru care a înlesnit o mulţime de confruntări până în vârful piramidei.
 |
 |
 |
 |
|
Comentarii [Adaugă un comentariu]
| Da | |
 | 59% |
| Nu | |
 | 27% |
| Nu m-am decis | |
 | 14% |
Total: 1666 voturi
Seria C&C sa terminat la Tiberium Sun FS .
Another EA crap pt toti emo ... colorat, friendly si comic. Uite putin la poster
parca erau mai serioase inainte jocurile .
Campania cu rusii am jucat-o de la cap la coada pe easy, iar celelalte pe normal, in afara de 1-2 misiuni. Mi s-au parut mai grele campaniile din Uprising decat cele din original ...
Un singur cuvant ce spune un milion pt acest joc : Jeg
E un Red Alert simplificat la maxim, ce sa mai...
Daca reusiti sa va treziti la realitate va veti da seama ca al treilea nu e cu nimic mai prejos decat primele.
merita un 60
Editat de autor pe: 06-Apr-2009 09:37
redalert 3 nu m-a prins de loc.... prefer sa joc c&C3
La fel a fost si asta, nici macar nu am avut rabdarea sa-l termin...de expansion nici nu mai are rost.
Nota este indulgenta, parerea mea.
Jocul asta e o rusine cu tot cu story, grafica, engine, sunet.........
Rating 0 clar. 70 e ceva f fals.
Apropo au uitat ceva la asta:unde sunt pokemonii ?:P
Call the kamikaze ninja !
Autentifică-te dacă eşti membru ComputerGames sau creează un cont nou
^ Top ^