 |
|
CG rating |
Minusuri
- Moduri multiplayer interesante
- Oferă acces la toate armatele în multiplayer
- Campanii single-player foarte scurte şi neinteresante
- Funcţia Direct Fire este inutilă
- Unităţile noi nu sunt echilibrate
Review
|
Company of Heroes a reprezentat o gură de aer proaspăt pe piaţa strategiilor real-time, una de care nu mai avusesem parte de la StarCraft încoace. Elemente noi şi interesante de gameplay au facut din acest titlu o experienţă încântătoare, iar plasarea acţiunii în vremea celui de-al Doilea Război Mondial a fost realizată cu simţul răspunderii şi cu destulă acurateţe istorică.
Succesul de care CoH s-a bucurat, mai ales în multiplayer, a confirmat (dacă mai era nevoie) statutul studiourilor Relic Entertainment între producătorii de top, fapt care le permite să se uite fără teamă în ochii celor de la Blizzard şi să le sufle în ceafă. Totuşi, recentele producţii Relic indică aceeaşi alunecare spre accesibil, termen care în traducere liberă presupune renunţarea la complexitate şi varietate în favoarea unui gameplay simplu şi fără strălucire, dar pe care poate să-l înţeleagă tot poporul.
Din acest punct de vedere, Dawn of War 2 mi-a diminuat aşteptările pentru Tales of Valor, cel de-al doilea expansion stand-alone pentru Company of Heroes. M-am apucat totuşi de el cu înfrigurare, crezând că e dificil chiar şi pentru pentru o companie care n-are ochi decât pentru profit să strice un titlu atât de reuşit. Din păcate, aveam să-mi dau seamă că nici măcar Relic nu sunt infailibili.
 |
 |
 |
 |
Achtung - Panzer!
Tales of Valor a fost conceput în jurul actelor de vitejie din cel de-al Doilea Război Mondial şi cele trei campanii noi single-player reflectă foarte bine acest lucru. Ideea în sine nu este deloc rea, mai ales pentru pasionaţii de istorie care sunt la curent cu aşii conflictului, însă realizarea este cel puţin bizară.
Tiger Ace este o campanie dedicată acţiunii spectaculoase a căpitanului Michael Wittman în timpul bătăliei pentru Villers Bocage, care cu un singur Tiger a reuşit să distrugă peste 35 de tancuri şi vehicule aliate în decurs de câteva minute. Voss, eroul redenumit, are la dispoziţie un Tiger Ace cu care face legea într-un sătuc plin de aliaţi luaţi prin surprindere, fiind nevoit să se retragă atunci când tancul său este avariat şi să revină cu întăriri pentru a termina treaba.
Aşadar, trei misiuni mari şi late ce pot fi terminate în mai puţin de o oră constituie întreaga campanie.
Durata scurtă nu ar fi fost însă o problemă serioasă dacă nu s-ar fi renunţat şi la toate elementele tactice care au constituit succesul primului Company of Heroes. Turela Tiger-ului are o viteză de rotaţie demnă de un LEGO, nu de un monstru greoi, echipajul pare invincibil chiar dacă se ghemuieşte în faţa unui cuib de mitralieră, iar obuzele de artilerie ce cad în mijlocul tanchiştilor au rol de pocnitori inofensive.
Nici celelalte campanii nu beneficiază de longevitate sau realism. Din acest punct de vedere, cea americană (Causeway) pare de umplutură, având loc în timpul paraşutării premergătoare debarcării în Normandia, ea nereuşind să iasă cu nimic în evidenţă.
A doua excursie pe front cu germanii (Falaise Pocket) este şi cea mai interesantă dintre cele trei, având loc în Franţa spre sfârşitul războiului, când trupele naziste puse pe fugă au reuşit o “victorie” spectaculoasă, reuşind să ţină culoarul Argentan-Falaise deschis suficient de mult pentru ca două armate germane să se poată retrage.
 |
 |
 |
 |
În toate campaniile poate fi folosită o abilitate nouă (pentru CoH), numită Direct Fire, disponibilă aproape oricărei unităţi, ce permite controlul direct al turelei unui vehicul sau mitralierei infanteriştilor.
Fiind una din capetele de afiş ale jocului, mă aşteptam să găsesc elemente de FPS prin plasarea pe locul tunarului, însă în loc de asta avem o simplă modalitate diferită de a alege ţinta. Găselniţa îşi pierde rapid strălucirea atunci când realizezi că nu are mare impact strategic, fiind echivalentă cu alegerea manuală a ţintei, dar e o abilitatea ce contribuie cât de cât la atmosferă.
Însă ceea ce vine să strice atmosfera sunt cut scene-urile dintre misiuni. Nu neapărat faptul că nu mai sunt realizate exclusiv cu engine-ul jocului le trage în jos (artwork-urile sunt destul de reuşite) ci dialogurile. De exemplu, germanii fac pe vitejii din turele, agită pumnul şi se cred zmei într-o perioadă în care şi cel mai fanatic nazist o cam băgase pe mânecă. Semn că realismul istoric a fost lăsat pe margine în favoarea unei abordări de genul “facţiunea cu care joci e cea mai tare”.
Pe domeniul multiplayer lucrurile sunt ceva mai variate, având la dispoziţie trei moduri noi de joc - Panzerkrieg, Stonewall şi Assault - pentru maxim opt jucători.
Assault seamănă izbitor de mult cu DoTA, fiind bazat pe eroi. Jucătorii îşi pot alege unul dintr-un total de şapte (de la inginer până la lunetist), fiecare echipă având sarcina de a distruge baza adversă. Aceasta din urmă este protejată de trei linii de apărare, iar NPC-uri adverse apar la intervale regulate, având mai mult rolul de carne de tun pentru eroii care cresc în nivel prin luptă.
Fiecare clasă dispune de propriile abilitaţi, cum ar fi posibilitatea de a arunca încărcături explozive a inginerului sau mitraliera grea a commando-ului. Iar dacă în timpul unui meci realizaţi că aţi făcut o alegere greşită aveţi noroc, deoarece clasa poate fi schimbată dacă eroul îşi pierde viaţa, nivelul de experienţă în schimb fiind păstrat.
 |
 |
 |
 |
Panzerkrieg este similar modului Assault, cu menţiunea că eroii au fost înlocuiţi cu tancuri. Fiecare tabără îşi poate alege din trei modele - uşor, mediu şi greu - obiectivul fiind cucerirea cunoscutelor Victory Points. De asemenea, fiecare tanc are abilităţile sale specifice şi mai toate pot chema infanterie anti-tanc pentru a proteja obiectivele.
Deşi aceste două moduri sunt interesante şi foarte populare, sursa de inspiraţie este evidentă, iar lipsa de realism este aproape deranjantă. E dificil să urmăreşti un inginer german care se plimbă la pas prin baza adversă, sau un Panzer IV care se luptă cu un Firefly fără nici un considerent tactic în afară de cine are mai multe puncte de viaţă.
Stonewall mai drege puţin busuiocul şi aduce nivelul de haos la un nivel rezonabil. Patru jucători au sarcina de a respinge 16 valuri succesive de inamici într-un mic orăşel dotat cu Biserică (vindecă trupele), Bancă (oferă un boost de manpower), Garaj (vindecă blindate) şi Primărie (creşte limita maximă a populaţiei).
Fiecare val aduce trupe mai răsărite decât precedentele, de la Volksgrenadiers până la Tiger, iar respingerea ultimelor valuri se transformă în adevărate măceluri între ruine, un haos frumos de urmărit.
 |
 |
 |
 |
|
Comentarii [Adaugă un comentariu]
| Da | |
 | 59% |
| Nu | |
 | 27% |
| Nu m-am decis | |
 | 14% |
Total: 1666 voturi
In ciuda tuturor acestor lucruri ramane unul dintre cele mai frumoase si spectaculoase/realiste jocuri din ww2 de strategie.
N-am zis nimic de bug-uri pentru ca tin de patch-ul 2.506, lansat ce-i drept cu putin inainte de ToV, poate d-aia se indentifica cu el.
Bug-ul ala enervant cu emplacement-urile care nu trag multe secunde dupa ce au fost construite afecteaza de fapt toate armatele, mai ales Wehrmacht-ul care se bazeaza pe MG42 plasat in cladiri. Acum ai noroc daca trage 2 rafale inainte sa sucombeze. Solutia gay e sa le asezi langa cladire.
Si Direct Fire o fi distractiva, nu zic, dar tot inutila e. Ca dai click dreapta pe tinta sau folosesti DD tot aia e.
Cat despre direct fire ... aia e cireasa de pe tort. Daca tu o consideri inutila nu am nimic impotriva. Dar o sa iti depunctez review-ul pt asta.
Direct Fire e inutila obiectiv vorbind, iar subiectiv vorbind mai mult incurca.
Nu e nici o diferenta intre rclick pe tinta si DF. O fi placut pentru unii, nu zic, ca le da un sentiment asa, cum ca ei ar trage cu tunul.
Insa chiar si in single-player ai nevoie de viteza de reactie si atentie distributiva, moment in care timpul pierdut cu DF-ul
te incurca. Poate d-aia au facut campaniile pline de rambo si van damme care nu mor niciodata, sa stea jucatorul sa traga cu tunul toata misiunea
DF-ul e trecut ca minus pentru ca e cap de afis pentru ToV si ma asteptam la ceva...mai interesant de-atata.
Editat de autor pe: 15-May-2009 12:20
Foarte putine unitati pe ecran, nu inspira o atmosfera de razbel veritabila. In WW2 se murea pe capete, daca era ceva gen Cossaks mai ziceam.
Aveti cumva in vedere si un review pt el?
In multiplayer raman tot la Panzer Elite, fara custom units (niste porcatrii), la vanatoare de riflemen si T17 ... draciile astea ma scot din sarite ... au facut unii o cloaca de d-astea si ne faceau praf daca nu interveneam cu 2 panthere in ultimul moment ...
nimic echilibrat ... ar putea sa mai scada din costurile englezilor ... ca na ... n-ai 500mp/min .... si din momentul in care wermarchtul a facut stuka poti sa spui "pa" daca joci cu englezii
Autentifică-te dacă eşti membru ComputerGames sau creează un cont nou
^ Top ^