Saints Row
Army of Two - Xbox 360

CG rating
79 /100

Minusuri

  • Gândit şi structurat pentru modul cooperativ
  • Interacţiunile dintre personaje
  • Voice-acting convingător
  • Arsenal variat

  • Scurt şi repetitiv
  • Anumite tehnici cooperative sunt prezente doar de formă
  • Lag în multiplayer




Review

Postat de Mika pe 31-Mar-2008 23:34
Trebuie sa fii logat pentru a vota
       În ziua de azi, o mare parte dintre titlurile lansate sunt shootere, fie că sunt 1st sau 3rd person. De asemenea, odată cu popularizarea serviciului online Live!, multiplayer-ul a devenit o componentă foarte importantă a jocurilor pentru console, în special pentru cele de Xbox 360. Însă un efect secundar al rolului din ce în ce mai important al multiplayer-ului a fost renaşterea unui mod de joc aproape uitat de către producători, cel cooperativ. Gears of War a fost primul titlu next-gen care a arătat potenţialul imens neexploatat, şi mulţi publisheri au urmat exemplul dat de studiourile Epic Games, Electronic Arts venind pe piaţă cu un 3rd person shooter gândit şi structurat de la bun început pentru modul cooperativ: Army of Two.
       Povestea îi are ca protagonişti pe Elliot Salem şi Tyson Rios. La începutul acţiunii, în 1993, cei doi fac parte din US Army Rangers, dar văzând oportunitatea imensă de câştig din sectorul privat, ei se angajează ca mercenari în cadrul Security and Strategy Corporation (SSC). Coordonaţi de colonelul Richard Dalton, cei doi îndeplinesc mai multe misiuni în diferite zone de conflict de pe glob, fiind răsplătiţi corespunzător pentru eforturile lor. Însă pe parcursul anilor, Rios observă că un număr mare de secrete ajunse în mâinile inamicilor coincid cu misiunile lor, şi, cu toate că la început este sceptic, Salem acceptă într-un final că situaţia este cel puţin ciudată, cei doi pornind să descopere adevărul. Şi cu toate că zonele de desfăşurare ale misiunilor variază de la clădirile prăfuite din Somalia până la Miami, acestea prezintă o rejucabilitate scăzută. Dacă în Call of Duty 4 campania scurtă mai poate fi scuzată prin doza de adrenalină indusă şi varietate, în cazul de faţă single-player-ul poate fi descris drept repetitiv, şi spre final, chiar plictisitor.


       În ciuda faptului că Army of Two este un shooter, cea mai importantă armă din arsenalul celor doi protagonişti nu este o mitralieră sau un shotgun, ci o mecanică de joc numită Aggro. Până acum prezentă mai ales în MMORPG-uri, Aggro reprezintă gradul de atenţie pe care inamicii ţi-l acordă ţie sau partenerului tău. Acesta este reprezentat printr-o bară, fiecare capăt reprezentând un personaj, cu un indicator care pendulează dintr-o parte în alta, în funcţie de situaţie. Astfel, dacă foloseşti cea mai mare mitralieră pe care o ai la dispoziţie şi descarci un încărcător întreg în direcţia inamicilor, toate gloanţele lor vor lua brusc direcţia ta. Partea bună e că în acest timp partenerul tău devine aproape invizibil în ochii inamicilor, manevrele de flancare devenind foarte uşoare.
       Terminarea campaniei cu un partener controlat de AI presupune controlul acestuia prin comenzi directe: înaintare, păstrarea poziţiei şi urmărirea jucătorului, fiecare comandă având două moduri, agresiv şi defensiv. În mare parte a timpului, AI-ul va executa cu succes comenzile primite, dar câteodată (inevitabil) va eşua lamentabil. Un lucru dezamăgitor este faptul că în comenzile specifice interacţiunii dintre cei doi, sunt prezente şi două procedee interesante, care nu sunt folosite la adevărata valoare: Co-op Snipe şi schimbul de arme.
        Cu ajutorul Co-op Snipe puteţi omorî doi inamici (de obicei gardieni la o intrare) în acelaşi timp, dar din păcate această opţiune va fi folosită de maxim 3 ori pe tot parcursul jocului. Cât despre schimbarea armelor, utilitatea ei este egală cu 0 când jucaţi împreună cu AI-ul, armele cumpărate de acesta fiind printre cele mai slabe. Pe de altă parte, între cele două personaje pot exista interacţiuni directe, pentru a-şi exprima mai bine sentimentele faţă de acţiunile celuilalt. Acestea variază de la plesnirea partenerului peste cap şi aplicarea unui pumn în stomac în cazul în care vă împuşcă din greşeală, până la semne de felicitare şi chiar solo-uri de air guitar.


Comentarii [Adaugă un comentariu]

Autor: felea | Data: 01-Apr-2008 00:44
debea astept sa il lanseze army of two si o sa fie adik cred k osa fie de nota 10 Sneaky Headbanging
Autor: felea | Data: 01-Apr-2008 00:46
adika ma refream la pc Big Grin Wuv
Autor: bloodindark | Data: 01-Apr-2008 01:44
1 la mana nu apare pe pc 2 la mana invata sa scrii !
Autor: DUCIBAL | Data: 01-Apr-2008 10:06
bv Mika, ai atins punctele sensibile ale acestui joc,e super jocul dar ...tot fan cod4 raman, ne vedem live pe cod4 Hustler
Autor: oLlamaFavilla | Data: 01-Apr-2008 10:39
din ce-am inteles...nu prea merita jucat decat daca ai cu cine sa-l joci in modul Co-op. E dragut jocul dupa cum arata. Imi placea inca din trailere dupa cum vorbeau tipii aia 2 intre ei Big Grin.

Bloodindark, de unde stii ? poate, poate apare si pe PC. Dar nu cred. Nu stiu cum o sa te poti juca pe PC in Co-op.
Autor: Bossman | Data: 01-Apr-2008 12:21
Nu stiu cum o sa te poti juca pe PC in Co-op.

De LAN sau Internet ai auzit?
Autor: Sergiu Gh. | Data: 01-Apr-2008 13:27
o sa te poti juca in co-op ca Chaos Theory de exemplu
Autor: Mika | Data: 01-Apr-2008 14:44
@DUCIBAL: multumesc de aprecieri, si intr-adevar Call of Duty 4 la momentul actual este cel mai jucat joc de pe live Smilie.

Cat despre portarea pe PC, am observat ca la majoritatea jocurilor de console carora li se face review toata lumea asteapta portarea pe PC, insa din pacate, nu cred ca acest lucru o sa se intample.

PS: Nu e o gluma de 1 aprilie Big Grin
Autor: Vip3r | Data: 01-Apr-2008 14:57
Jocurile portate de pe console pe pc sunt plictisitoare si repetitive. Sper ca nu o sa se mute toti progamatorii la jocuri de console.
Autor: oLlamaFavilla | Data: 01-Apr-2008 15:49
Bossman stiu de LAN dar jocul asta din ce-am vazut eu [ca nu l-am jucat] se joaca in co-op pe aceelasi TV. Il poti juca si pe net dar si asa. Si se imparte ecranul. Cum e spre exemplu Blazing ANgels. Te poti juca pe aceelasi caluclator. La asta ma refeream.
Autor: felea | Data: 01-Apr-2008 20:17
bloodindark pai dc nu o sa iasa pe pc-ul Mad
Autor: Sandman | Data: 02-Apr-2008 00:23
@ollama - esti pe langa, se imparte in doua ecranul cand se joaca doi pe aceasi consola, dar cand te joci pe Xbox Live tu vezi imaginea normal.
Autor: oLlamaFavilla | Data: 02-Apr-2008 22:22
si eu ce-am zis Roll Eyes (Sarcastic) ?...normal ca pe aceeasi consola. Eu ziceam ca-i aiurea sa-l joci pe PC in doi. Ca la Blazing Angels. Ca poate nu ai cu cine sa-l joci intotdeauna pe LAN. Sau nu ai 2 PC-uri.
Autor: Bossman | Data: 02-Apr-2008 22:32
Like I said, pentru asta există Internet.
Autor: felea | Data: 03-Apr-2008 00:49
tot cod 4 ramane la putere Wink
Autor: Sir Andrew | Data: 03-Apr-2008 11:23
Sper ca mai tarziu sa apara si pe PC. Sper eu...
Autor: Sir Andrew | Data: 03-Apr-2008 11:25
Inca ceva...no offense Mika. Insa la jocul asta se lucreaza din 2004-2005. Nu cred ca a iesit in graba cum spui la sfarsitul articolului.
Autor: Bossman | Data: 03-Apr-2008 12:40
Dacă ai fi căutat un pic pe net ai fi ştiut că multe părţi din versiunea care trebuia să fie lansată iniţial anul trecut au fost refăcute sau eliminate.

Jocul a fost amânat fiindcă a fost luat în şuturi puternic de cei care au primit early review-code-uri şi EA a decis să repare ce se mai putea repara în timp util ca să nu iasă un fiasco total.
Autor: My Lost Shadow | Data: 03-Apr-2008 13:15
Gandindu-ma la lipsa de content (harti si moduri de joc) ajung la politica EA si a XBox Live-ului in general de a vinde noile harti/mod-uri iar asta ma face fericit sa fiu jucator de PC.
Autor: Mika | Data: 03-Apr-2008 15:05
Sir Andrew, in primul rand astept un link cu acest lucru, ca asa putem spune ca se lucreaza la el din 1900 toamna.

In al doilea rand, jocul a fost anuntat in Mai 2006, deci cel mai tarziu s-au apucat de el la inceputul anului 2006.

In al treilea rand, tot sustin ca a fost grabit, deoarece a mai fost amanat o data precum a precizat si Bossman.
Autor: Sir Andrew | Data: 11-Apr-2008 15:10
Ok...nu am stiut lucrul asta. Nu am niciun link sa-ti dau insa am o revista din 2005 iar pe dvd se afla un mic filmulet cu el.
Autor: cristian77 | Data: 14-Dec-2008 11:34
frate e tare joaca Wink

 
Trebuie să fii membru ComputerGames pentru a putea comenta.
Autentifică-te dacă eşti membru ComputerGames sau creează un cont nou

^ Top ^



Rezultate: Cum preferi să cumperi jocurile?

Ambele, depinde de preţ
615 voturi 26%
Jocurile se cumpără?
608 voturi 26%
Retail (Cutie)
606 voturi 26%
Digital
522 voturi 22%

Total: 2351 voturi