Pentru cei care au avut contact direct cu razboiul, acesta inseamna foame, frig, mizerie si mai ales moarte in aproape toate felurile posibile. N-am participat niciodata la un razboi si nici nu imi doresc acest lucru, mai ales de cand am vazut in urma cu cateva saptamani un mic filmulet in care un soldat rus era ucis cu bestialitate de catre un soldat afgan. Pe de alta parte insa, razboiul mai consta si in patriotism si in infaptuirea de fapte eroice. In realitate, aceste doua aspecte se intrepatrund si totusi razboiul exercita o fascinatie, hai sa nu ii spunem morbida, asupra multora dintre noi, fie ca vrem sa traiam acel context istoric, fie ca dorim sa aflam ce s-ar fi intamplat daca ne-am fi adus si noi contributia la soarta respectivului conflict armat. Speculand aceasta lipsa de interactivitate a cartilor si filmelor, firmele producatoare de jocuri au lansat titluri cum sunt Return to Castle Wolfenstein si Medal of Honor: Allied Assault ce incearca sa recreeze atmosfera celui de-al doilea razboi mondial, acesta fiind unul dintre cele mai abordate subiecte din industria jocurilor in ultimii ani. Un astfel de joc recent aparut este si Battlefield 1942 construit pe engine-ul si gameplay-ul din FPS-ul Codename Eagle realizat tot de suedezii de la Digital Illusions si aparut in urma cu trei ani, joc ce a facut senzatie prin multiplayer-ul sau in care aveai posibilitatea de a pilota diverse vehicule.

Inca de la inceput, Battlefield 1942 impresioneaza. Filmuletul de introducere este unul dintre cele mai bune intalnite vreodata la un joc. Singurul cu care as putea sa il compar ar fi teaser-ul de la Red Alert aparut in 1997. O muzica deosebit de antrenanta, secvente care iti taie rasuflarea, intr-un cuvant tot ceea ce trebuie sa fascineze jucatorul nerabdator sa patrunda cat mai repede in atmosfera acestui joc. In ritmurile aceleasi muzici plina de adrenalina care, desi se repeta, nu plictiseste deloc, mai ales ca se opreste atunci cand intri efectiv in joc, ti se pun la dispozitie doua moduri: cel single-player si cel multiplayer.
Misiunile single-player nu alcatuiesc o campanie clasica. Indiferent daca joci de partea Axei sau de cea a Aliatilor (Statele Unite, Japonia, Uniunea Sovietica, Germania si Marea Britanie), cele 16 scenarii nu sunt decat o incalzire pentru modul multiplayer, nu exista cu adevarat o poveste, ci doar scurte descrieri ale contextului istoric in care au loc luptele. Avand boti de partea ta, bataliile se duc tot impotriva unor boti. Chiar daca exista cateva optiuni ce iti pot face viata mai grea prin setarea dificultatii AI-ului, dupa cateva ore de joc, observi ca acesta nu se ridica la nivelul unor adversari umani, mai ales din punctul de vedere al imprevizibilitatii si al greselilor.
Ti se ofera 5 clase: Scout, Assault, Anti-Tank, Medic si Engineer cu care joci dintr-o perspectiva first-person, insa Battlefield 1942 nu este (doar) un FPS. Poti pilota unul dintre cele 35 de tipuri de vehicule din joc (avioane, tancuri, jeep-uri, APC-uri, portavioane si chiar submarine in multiplayer), insa Battlefield nu este un simulator. Este adevarat ca vehiculele se inclina in functie de relieful terenului, ca au viteze si moduri de pilotare diferite, insa controlul lor se face intr-un mod simplu, fara batai de cap. Unele vehicule se piloteaza atat din taste, cat si din mouse. Tastele imprima viteza si directia dorita, iar cu mouse-ul baleiezi campul de vedere. De asemenea, aproape orice vechiul poate fi controlat de mai multi coechipieri (fie ei boti sau oameni) ceea ce aduce un plus de savoare si tactica jocului. In timpul pilotarii unui vehicul poate fi schimbata perspectiva, lucru care te ajuta, deoarece in aceasta situatie campul vizual iti este ingustat foarte mult, camp de vedere care este insuficient, mai ales daca te afli la bordul unui avion, libertatea totala de miscare in perspectiva first-person ducand nu de putine ori la un contact nedorit cu solul.
Cu toate ca indiferent cu ce clasa joci te misti la fel de repede si poti pilota la fel de eficient orice vehicul, nu poti avea in dotare orice arma ca in Counter-Strike. Anti-tank este echipat cu lansator de rachete, medicul vindeca coechipierii, inginerul repara vehiculele, iar Scout poate dobori inamicii cu ajutorul pustii cu luneta. Se observa astfel ca Battlefield 1942, in fond un team-action, face un mare pas inainte fata de Counter-Strike oferind o specializare mai profunda a jucatorilor, nu atat de realista pe cat s-ar fi vrut poate, desi, de exemplu, proiectilele au o traiectorie curba, tancurile sunt mai bine blindate in fata decat in laterale si spate, iar rasturnarea sau caderea unui vehicul de la inaltimi mari are drept rezultat moartea celui care il piloteaza. Cert este ca un joc trebuie sa te distreze, sa te faca sa te simti cat mai bine posibil, iar din acest punct de vedere Battlefield 1942 exceleaza mai ales in multiplayer.

In multiplayer avem aceleasi 16 harti (Guadalcanal, Stalingrad, Kharkov, El Alamein, Berlin si nelipsita Omaha Beach) grupate in 4 mari locatii istorice din timpul celui de-al doilea razboi mondial (vestul si estul Europei, Pacific si Africa de Nord). Insa daca in single-player, indiferent cat de performant este computerul pe care il detineti, jocul se misca (foarte) greu atunci cand setati absolut totul la maxim, in multiplayer, aceste probleme reapar sub forma deconectarilor dese, a timpului lung de incarcare a hartilor ori a variatiei (deseori bruste) a pingului catre serverul respectiv.
Dincolo de aceste aspecte, daca aveti o conexiune buna la Internet, veti putea trai una din cele mai fascinante experiente multiplayer avute vreodata. In 16, 32 sau chiar 64 de jucatori, te trezesti aruncat intr-o harta intinsa pe o suprafata de 1 sau 4 kilometri patrati in care totul vuieste, totul are loc rapid si zgomotos cu un singur scop: distrugerea inamicului. Suieratul iute si surd al gloantelor trase de lunetisti, zgomotele grave si crescande in intensitate ale bombelor lansate de avioane, cutremurele de pamant datorate obuzelor de tanc, totul contribuie la senzatia de miciime si haos aparent.

In afara de Team Deathmatch, Co-Op si Capture The Flag, Battlefield ofera si modul Conquest (intalnit de altfel si in single-player) asemanator cu "capture and hold" din Team Fortress. In acest mod, fiecare echipa incepe cu un anumit numar de tickets. Daca acestea ajung la zero, echipa respectiva pierde. De fiecare data cand mori, echipa ta pierde cate un ticket. De asemenea, aceste tickets scad cu rapiditate in functie de numarul steagurilor detinute de o echipa (cel putin 50% din cele existente pe harta), steaguri care evidentiaza zonele neutre ce se gasesc intre ambele tabere. Pentru a captura un steag este suficient sa stai in preajma lui o mica perioada de timp, cu conditia ca nici un inamic sa se afle in imediata apropiere.
Desi posesia celorlalte amplasamente de pe harta (capete de pod, bunkere, mici sate) nu contribuie la scaderea ori cresterea cantitatii de tickets, ele isi au importanta lor strategica, partial datorita asezarii lor, partial din cauza existentei zonelor in care iti poti reface sanatatea sau iti poti reimprospata munitia din dotare.

Astfel, Battlefield 1942 pune pe planul secundar moartea sau supravietuirea unui singur jucator si aduce in fata jocul de echipa in toata splendoarea lui. Nimic nu este mai placut decat o lupta castigata datorita unei coordonari perfecte a coechipierilor, fiecare avand rolul sau bine stabilit. De un mare ajutor in aceasta privinta este comunicarea vocala - chiar daca jocul nu are aceasta optiune din cauza unei supraincarcari a serverului, nu sunt probleme cu folosirea cunoscutului program Roger Wilco.
Oricum, motorul grafic al jocului, Refractor 2 (prima versiune fiind folosita la realizarea lui Codename Eagle), este un engine foarte performant daca luam in calcul faptul ca un soldat este alcatuit din 4000 de poligoane, un jeep din 2000, iar o nava de lupta ce are pana la 300 de metri lungime are 10.000 de poligoane. Mai adaugati AI-ul (atunci cand el exista), miscarea si fizica destul de realista a vehiculelor, suprafata apei care arata foarte bine si va puteti face o imagine de ansamblu a capabilitatilor lui Refractor 2. Cum promisiunile producatorilor de a lansa odata cu jocul si un editor nu s-au materializat, ramane sa vedem pana la aparitia deja anuntatului addon cat de flexibil este acest engine.
Nu ne-a deranjat ca peisajul este saracacios, dar terenul nu se deformeaza in urma exploziilor, cladirile supuse bombardamentelor sau tirului greu raman intacte, iar copacii raman intregi oricat ai incerca sa treci cu tancul peste ei. Este adevarat ca poti trece cu vehiculele grele peste gardurile de sarma ghimpata, insa este frustrant ca in timpul unui atac sau retrageri sa ramai blocat din cauza unui palc de palmieri sau a sacilor de nisip. Totodata, hartile sunt parca prea mici comparativ raza de actiune si miscare a anumitor vehicule. De altfel, limitele lor au fost implementate intr-un mod destul de elegant: in loc sa te izbesti de un zid invizibil la margini sau hartile sa fie rotunde (sa ajungi de unde ai plecat in linie dreapta), in cazul cand te indepartezi prea mult de campul de lupta ti se atrage atentia ca dezertarea se pedepseste cu moartea, ceea ce se si intampla pana la urma daca persisti in acea directie.

Lasand la o parte putinele aspecte negative, nu putem sa nu afirmam ca Battlefield 1942, o imbinare reusita a mai multor genuri, reprezinta prima mare etapa in domeniul jocurilor multiplayer ce incearca sa simuleze cat mai bine realitatea fara a pierde din gameplay, cel mai important element care asigura succesul unui joc. Battlefield 1942 este dovada vie a unui gameplay exceptional in simplitatea sa.