Daca ar fi sa facem un top al celor mai mediatizate jocuri pentru Xbox, Fable ar iesi cu siguranta pe locul 2, suflandu-i puternic in ceafa lui Halo. De altfel, hype-ul extraordinar este o trasatura comuna jocurilor create de Peter Molyneaux (Black and White anyone?). Denumit initial Project Ego, Fable promitea sa fie cel mai bun RPG creat vreodata, avand ca sustinere o echipa talentata si un lead designer care nu mai avea nevoie de nici o introducere. Din pacate, exclusivitatea pentru consola celor de la Microsoft a insemnat si abandonarea catorva promisiuni facute de Molyneaux la anuntarea initiala a jocului, lucru care nu le-a picat prea bine celor care-l asteptau cu sufletul la gura. Si cu toate ca nu a devenit cel mai bun RPG al tuturor timpurilor, Fable a reusit totusi sa impresioneze jucatorii si presa de specialitate, dand astfel un motiv cat se poate de bun celor de la Microsoft pentru a da unda verde unei portari pe PC. Spre elogiul designerilor, The Lost Chapters este mai mult decat o simpla portare, fiind adaugate noi zone de explorat, noi arme si monstri, dar si alte mici retusuri care sa sporeasca valoarea jocului fata de fratele sau consolistic. Din pacate, problemele cauzate de limitarile tehnice ale Xbox-ului sunt si ele prezente, lucru care m-a intristat foarte mult, mai ales daca tinem cont de puterea de calcul a PC-urilor actuale si posibilitatile pe care ea le-ar fi putut oferi jocului.

     Tema principala a povestii din Fable o reprezinta razbunarea: la inceputul jocului, oraselul in care traieste alter ego-ul vostru este atacat iar el se numara printre singurii supravietuitori ai masacrului. Ramas fara parinti si sora si aflandu-se inca la varsta copilariei, el este inscris in Ghilda Eroilor de catre Maze, unul dintre cei mai importanti membri ai acestei "organizatii", avand astfel sansa sa devina cel mai faimos erou din Albion. Desi nu debordeaza de originalitate, iar unii jucatori s-ar putea sa strambe din nas vizavi de ideea pustiului care creste ca sa razbune moartea parintilor, povestea din Fable este suficient de bine pusa in scena si are si cateva mici intorsaturi de situatie de-a lungul ei pentru a va mentine treaz interesul pana la final.

     Posibilitatea de a alege daca esti bun sau rau a devenit un fel de trademark pentru jocurile create de Peter Molyneaux, iar Fable nu face nici el exceptie de la aceasta regula. Orice actiune pe care o veti face va avea repercursiuni, iar cei din jurul vostru vor reactiona in consecinta. Ajutati oamenii care va cer ajutorul si batranicile sa traverseze strada si veti capata o aura angelica odata cu trecerea timpului. Daca vreti sa-l imitati pe "ala negru de respira greu", infatisarea personajului vostru se va schimba treptat intr-una demonica, cu cornite si ochii rosii, care sa reflecte atitudinea antisociala pe care o aveti. Desi personal as fi preferat ca alegerile morale sa fie un pic mai ambigue, in stilul celor din KoTOR 2, am ajuns la concluzia ca Fable nu s-ar fi pretat la asa ceva, pentru simplul motiv ca lumea creata de Peter Molyneaux nu este la fel de "serioasa" precum cea din Gothic sau KoTOR. Aceasta impresie a fost intarita si de culorile vii si design-ul artistic in general, care aduce mai mult a basmul cu Fat Frumos pe care-l citeam in copilarie decat cu lumea intunecata din Gothic. De altfel, farmecul jocului nu o reprezinta partea de role-playing in sine, care fie vorba intre noi e destul de subtire, ci diversele lucruri cool pe care le puteti face atunci cand nu trebuie sa terminati vreun quest principal. Personalizarea propriului caracter reprezinta unul din punctele forte ale jocului: va puteti tatua, schimba freza, ingrasa sau slabi, iar NPC-urile vor reactiona in consecinta. Puteti sa alergati si in chiloti prin oras daca vreti, dar nu va asteptati sa va ia cineva in serios.