Splinter Cell: Blacklist Review

Killing in Motion

88Nota
Splinter Cell Blacklist

Producător: Ubisoft

Distribuitor: Ubisoft

Platforme: PC, PlayStation 3, Xbox 360

Gen: Action

Pagina Oficială: Vizitează

Data de lansare: 23 august 2013

2005. Third Echelon. Chaos Theory. 2013. Fourth Echelon. Blacklist. Între cele două, Double Agent şi Conviction, nu tocmai cele mai apreciate titluri din seria Splinter Cell. Cu riscul de a supăra, le voi şterge de pe listă pentru a discuta de două jocuri aflate la aproape un deceniu distanţă, dar care au un comun un element esenţial: stealth-ul. În momentul în care Splinter Cell s-a orientat mai mult spre acţiune, cu execuţii automate, jucătorii n-au fost foarte încântați şi se pare că Ubisoft i-a ascultat.

Blacklist joacă pe toate fronturile: stealth, acţiune şi o combinaţie din ambele în aşa fel încât să mulţumească pe cât mai multă lume. Pasionaţii de acţiuni fantomatice vor descoperi obstacole serioase, cei care preferă zgomotul şi exploziile pot să se exprime, iar când răbdarea ajunge la limită, poţi combina o grenadă explozivă cu o strangulare non-letală pentru a duce misiunea la bun sfârşit. Din fericire, cel puţin din fericire pentru mine, jocul înclină mult mai mult spre partea stealth decât spre nebunii cu mitraliera în mână.

[singlepic id=149674 w=240 h=180 float=center] [singlepic id=149673 w=240 h=180 float=center]

Partea single-player descurcă o poveste de-acum obsedantă pentru americani – un grup care ţinteşte tot ce are ţara aia mai drag: consumerismul, combustibilul şi libertatea. Sam Fisher şi echipa sa trebuie să împiedice distrugerile puse la cale de terorişti, iar periplul îi va purta cam pe tot globul la bordul unui nou cartier general, zburator – avionul de ultimă generaţie Paladin. Povestea principală vine cu 13 misiuni, dar pe lângă acestea, coechipierii lui Sam (Grim, Charlie şi Briggs) au şi ei câteva oferte, abordabile single-player sau cooperativ. Misiunile lui Briggs sunt singurele care pot fi jucate doar cooperativ, ceea ce înseamnă un coleg de “suferinţă” care să te ajute la deschis uşi sau căţărat peste obstacole.

Misiunile solo sunt mai interesante când sunt abordate cooperativ, ceea ce înseamnă acces la rute altfel blocate. Pe de altă parte, în afară de momentele obligatorii de lucru în doi, cooperarea rămâne la latitudinea jucătorilor. Iar în măsura în care ai cu cine să te coordonezi, poate fi mult mai interesant să execuţi inamicii în tandem sau să-i atragi înspre tine în timp ce colegul pune un microfon sau recuperează documente importante.

[singlepic id=149672 w=240 h=180 float=center] [singlepic id=149671 w=240 h=180 float=center]

Fiecare dintre cei trei colegi ai lui Sam are tipul său de misiune, iar îndeplinirea lor oferă sume importante de bani pentru îmbunătăţirea avionului şi echipamentului. Grim are în ofertă obiective 100% stealth, în care orice detecţie sau alarmă te întorc la începutul misiunii; Charlie propune recuperarea anumitor informații din diverse ambasade, de fapt un mod survival cu minimum cinci valuri de inamici înarmaţi până în dinţi. Aceste obiective secundare sunt ocazia ideală de a te dezlănţui cu armele de foc, personale sau luate de la inamici, însă tot e nevoie de tactică pentru a nu da colţul prematur.

După cum spuneam, Briggs este singurul cu ofertă de misiuni exclusiv cooperative. Din fericire, nu sunt esenţiale în dezvoltarea poveştii, iar restul grupului de misiuni secundare oferă suficient de multe fonduri. Din acest punct de vedere, aduni bani foarte rapid şi cam după patru, cinci ture poţi să îmbunătăţeşti la maximum avionul şi apoi să te concentrezi pe echipamentul lui Sam.

Gameplay-ul este împărţit în trei ramuri, iar echipamentul este oferit în mod corespunzător. Ghost cere acţiune din umbră, Assault intră cu armele zgomotoase, iar Panther combină cele două opţiuni. În acelaşi mod, Sam poate fi echipat corespunzător celor trei ramuri, având costume care să atenueze sunetele sau armură puternică pentru a absorbi damage-ul sau cu o combinaţie echilibrată pentru a supravieţui şi unui atac cu AK-47 până te ascunzi sau opreşti curentul electric.

Pistolul sau mitraliera uşoară cu amortizor vor fi însă cei mai buni prieteni, împreună cu diverse tipuri de lasere, dispozitive optice sau muniţie. Ai şi puşcă cu lunetă sau câteva arme disponibile de pe piaţa neagră, însă nu prea ai ocazii reale să fii lunetist în condiţiile în care cele mai multe misiuni se desfăşoară în interior. Pentru o perioadă scurtă de timp ai ocazia să joci şi la persoana întâi, controlându-l pe Briggs, iar cu alte câteva ocazii controlezi drone sau armele din dotarea avionului Paladin.

[singlepic id=149670 w=240 h=180 float=center] [singlepic id=149669 w=240 h=180 float=center]

Blacklist readuce în cadrul seriei elementul stealth, pierdut pe drumul presărat de agenţi dubli şi condamnări (sau convingeri). Iar felul în care o face mi-a adus cu mare plăcere aminte de Chaos Theory şi de faptul că a fost printre puţinele jocuri în care chiar am avut răbdare să joc stealth. Şi Blacklist a reuşit acelaşi lucru, oferind motivaţie pentru a rămâne nevăzut şi neauzit într-un mod care rareori dă în enervare. Ce-i drept, pe dificultate Perfectionist nu e tocmai simplu, fiindcă nu mai ai gadget-uri fanteziste și nici nu mai poţi executa inamicii, astfel că totul e mult mai „up close and personal”.

Ca să fii fantomă 100% trebuie enorm de multă răbdare; iar la acest capitol, ideea de salvare doar cu checkpoint-uri în timpul unei misiuni exclusiv non-letale sau fără detecţie este de o prostie cruntă. Fiindcă după ce petreci 40-50 de minute strecurându-te prin toate colţurile, atârnând, târâş prin canale de ventilaţie sau studiind rutele soldaţilor, numai să reiei tot nivelul n-ai chef.

Celelalte combinaţii sunt ceva mai uşor de realizat, iar AI-ul este de cele mai multe ori bine dozat pentru a-ţi viaţa grea, dar nu imposibilă. Ecuaţia implică şi câini care te pot detecta de la o distanță mai mare, o grămadă de camere şi lasere, plus banala lumină.

[singlepic id=149670 w=240 h=180 float=center] [singlepic id=149669 w=240 h=180 float=center]

Pentru Sam este esenţial să rămână ascuns, iar ieşirea din anonimat va marca pentru inamici ultima poziţie cunoscută. De cele mai multe ori e de ajuns să spargi becurile, dar oprirea unui generator, de exemplu, va ridica nivelul de alertă al inamicilor şi va altera rutele normale de deplasare.

Pe de altă parte, perfecţiunea e doar un ideal, iar AI-ul dă cu bâta în baltă nu doar o dată. Indiferent de nivelul de dificultate (şi am trecut prin toate, de la Easy la Perfectionist), vei avea soldaţi care se holbează fix ca o pisică la un perete gol; dacă se dă alarma, încep toţi să alerge de nebuni şi e mai simplu să-i elimini. E de preferat să ascunzi corpurile pentru a nu ridica nici măcar o sprânceană suspicioasă, dar alte ori ai nevoie să cari un inamic în spate pentru a deschide o uşă. Sau laşi uşa în pace şi aştepţi să o deschidă cineva de pe partea cealaltă, interesat de un „psssssst” discret.

Partea bună este că poţi alege nu doar cum să scapi de adversari, dar şi pe unde să mergi. Design-ul nivelurilor a fost gândit pentru abordări multiple, de la spart uşi cu piciorul până la intrat pe fereastra unui turn după ce-ai lipit de ziduri deasupra unui gol mortal. Ai rute exterioare direct spre acoperiş, rute interioare pentru a merge din etaj în etaj, canale de ventilaţie, structuri metalice pe care să te urci, ziplines pentru a traversa aerian o zonă descoperită sau funii pentru căţărat sau coborât rapid de-a lungul zidurilor.

Din păcate, „jucăriile” pot fi utilizate doar în puncte predefinite, iar disponibilitatea lor scade pe măsură ce creşti nivelul de dificultate. Poţi vedea prin pereţi, ai infraroşu pentru noapte sau întuneric, ai şi o dronă care să descopere amplasamentul pentru tine, grenade de diverse tipuri, un taser şi o arbaletă pentru atacuri non-letale… lista poate continua, iar combinaţiile sunt la latitudinea jucătorului; Blacklist te răsplăteşte pentru orice activitate, letală sau nu, plus pentru descoperirea de rute ascunse şi a diverselor obiecte ascunse prin niveluri (laptopuri, dead drops) sau capturarea unor ţinte inamice importante.

[singlepic id=149668 w=240 h=180 float=center] [singlepic id=149667 w=240 h=180 float=center]

La nivel grafic, Blacklist nu se poate lăuda cu cine ştie ce inovaţii, dar nici nu arată rău. Puţinele zone deschise sunt decent realizate, iar interioarele au atâtea detalii cât e nevoie să descoperi elementele necesare pentru a înainta în nivel. Personajele şi animaţiile în schimb sunt la nivel mediu, la fel şi secvenţele cinematice. Zona de comandă din avion şi interfaţa SMI ce joacă rol de meniuri sunt interesant realizate, însă nu e tocmai o idee bună să fie nevoie să intri în single-player pentru a lansa multiplayer-ul.

La fel, numărul mare de taste s-ar putea să te pună la ceva balet, dar tot e mai bine decât restricţiile artificiale impuse de un controller. Pe de altă parte, nu înţeleg de ce o tastă se schimbă pentru 5 minute în timpul unei secvenţe contra-cronometru. Dacă aveam căţăratul pe scară pe Space, brusc l-am redescoperit pe E, iar la finalul momentelor tensionate revenise cuminte la setarea iniţială. O fi uitat programatorul… sau, în timpul unei secvenţe similare, de ce ai include o mişcare de deschidere/închidere a unei uşi în timp ce timpul se scurge? Ca să măreşti suspansul? Mai bine pui mai puţin timp pe ceas decât să introduci elemente inutile.

Camera s-a dovedit a fi un alt element problematic, cu tendinţe de a bloca vizibilitatea fix când ai mai multă nevoie să ştii încotro te îndrepţi. Urcatul, coborâtul, căţăratul sunt puncte extrem de bine definite, astfel că dacă eşti la 2mm mai la stânga, nu vei putea să acţionezi. Mişcarea lui Sam este şi ea destul de bizară pe taste, fiind în mod clar gândită pentru un controller; din acelaşi punct de vedere, nu prea ai cum să înnăbuşeşti zgomotul făcut de Sam, oricâte upgrade-uri i-ai face la costum, pentru că ori merge la pas, ori fuge de-a binelea. Cu un controller ai mai mult control, dar ai şi trei acţiuni desemnate pe acelaşi buton şi nu întotdeauna o să o faci pe cea corectă.

[singlepic id=149666 w=240 h=180 float=center] [singlepic id=149665 w=240 h=180 float=center]

Capitolul multiplayer este dominat de revenirea modului Spies versus Mercs, cu spionii la persoana a treia şi mercenarii la persoana întâi. Modul clasic 2v2 seamănă cu Pandora Tomorrow, iar Blacklist adaugă 4v4 cu echipamente ce pot fi personalizate. Diferenţa dintre spionii rapizi, dar vulnerabili şi mercenarii greoi, dar înarmaţi până în dinţi face din multiplayer o provocare foarte interesantă și chiar de durată pentru cei care apreciază acest tip de gameplay.

Pe de altă parte, Team Deathmatch este un haos total, pentru că permite combinarea echipelor şi nu mai ştii care cu cine umblă; un meci rapid se poate transforma într-o plimbare din lobby în lobby dacă se schimbă gazda şi deocamdată nu sunt atât de mulţi jucători pentru a aduna 8 participanţi, oricât am aşteptat. Uplink este mult mai interesant, cu o constantă luptă pentru puncte de control, în timp ce Extraction pune toată presiunea pe cel care are în posesie valiza cu informaţii.

Așadar, abordarea din Blacklist îl pune la aproape acelaşi nivel cu Chaos Theory, combinând gameplay-ul pentru a oferi câte ceva pentru orice tip de jucător. Accentul este pus pe stealth, fiindcă până la urmă asta este moştenirea seriei, dar poţi să te şi dezlănţui dacă ţi-a ajuns răbdarea în gât. Campania merită rejucată cu abordări şi echipament diferit, iar multiplayer-ul este intens şi are şanse de viaţă lungă odată ce va fi mai populat.

Plusuri

  • Abordări multiple ale gameplay-ului şi ale nivelurilor
  • Accent pe stealth
  • Multiplayer diferit de oferta obişnuită

Minusuri

  • Control problematic pe tastatură, prea restrictiv pe controller
  • Grafică destul de învechită
  • Probleme de AI şi cameră