Runes of Magic Review

Scris pe 12-06-2009
Autor: ComputerGames

Cu toate că pe durata beta-testului european am ţinut morţis să joc cu un Warlock doar ca să am şi eu un Voidwalker pe post de pet, World of Warcraft nu m-a prins suficient de mult ca să-mi continui aventurile în Azeroth şi după lansare. Unii vor spune că e un lucru bun, am avut suficientă voinţă ca să nu cad pradă acestui drog, alţii că-mi câştig existenţa degeaba ca redactor de jocuri dacă nu fac parte din “cel mai bun MMO din lume”.

Ce e important de reţinut e că pentru mine MMORPG-urile reprezintă mai mult un mod de a sparge monotonia care se instalează invariabil după ce scrii n articole decât un scop în viaţă şi „moar epix”. Mai un City of Heroes, un Auto Assault, Guild Wars, Lord of the Rings Online, Age of Conan… dar niciodată jucate la modul „hardcore”.

Aşa că atunci când a fost lansat într-un final Runes of Magic, curiozitatea mi-a fost stârnită mai mult datorită faptului că era gratuit şi, conform celor auzite, nivelul său calitativ se apropia destul de mult de cel al titlurilor cu taxă lunară. Iar colegii de redacţie erau mai mult decât nerăbdători să vadă care-i mersul cu acest nou-venit, argumentul suprem fiind, din nou, lipsa abonamentului lunar (ţin să le mulţumesc pe această cale lui Assassin, Azd, StRat0 şi Tartoru, fără ajutorul cărora acest articol nu ar fi fost posibil… luar-aţi toţi wipe în Kalin, de demenţi ce sunteţi).

Acestea fiind zise, jocul.

Unii cârcotaşi folosesc sintagma „World of Warcraft pentru săraci” când vina vorba să descrie succint Runes of Magic şi, până la un anumit punct, au dreptate. Fiindcă cei care au intrat în contact cu monstrul celor de la Blizzard vor recunoaşte imediat o mulţime de elemente similare, plecând de la interfaţă şi terminând cu semnul galben al exclamării ce apare deasupra NPC-urilor când au un quest să-ţi dea.

Din punctul meu de vedere însă, în lumea MMO-urilor termenul de „inovaţie” şi-a cam pierdut din valoare, iar paralelele inevitabile cu WoW sunt inutile. Pentru că înainte de a intra în pâine trebuie să înţelegeţi că principalul scop al acestui articol nu e să vă spună dacă merită să renunţaţi la {inseraţi MMO-ul preferat aici} în favoarea lui RoM, ci să vă prezinte conţinutul pe care-l primiţi pentru modica sumă de 0 lei… cu bune şi cu rele.

Cine eşti, eroule?

Partea de creare a personajului nu va impresiona, dar are suficiente opţiuni ca să permită popularea Taboreii cu o gamă destul de variată de aventurieri, plecând de la asasini pitici şi terminând cu malaci care abia aşteaptă să te pocnească cu scutul în scăfârlie. Când vine vorba de clase, aveţi şase opţiuni la dispoziţie, rolurile acestora fiind cele standard: Warrior, dat cu paru’. Scout, aruncat cu mizerii în inamici de la distanţă. Rogue, uciderea în somn a inamicilor menţionaţi anterior. Mage, aruncat cu mizerii mai speciale (foc, electricitate ş.a.m.d). Priest, vindecarea berbecilor care se cred Conan Barbarul dacă au o furculiţă-n mână. Knight, zidul mai mult lat decât lung. Sau invers.

Partea interesantă vine odată ce ajungeţi level 10 şi vă puteţi alege o clasă secundară din cele cinci rămase. Aşa că puteţi fi Knight/Priest, Mage/Warrior, Rogue/Knight, Scout/Priest ş.a.m.d. Ele însă nu pot fi active amândouă în acelaşi timp, deci puteţi considera că aveţi un avatar cu personalităţi multiple. Şi echipamente multiple, pentru că exceptând anumite combo-uri (Mage/Priest sau Warrior/Knight de exemplu), cele două clase nu vor putea împărţi frăţeşte decât o parte din echipament (un preot nu va putea purta niciodată platoşa unui cavaler sau folosi pumnalul asasinului).

Vestea bună e că fiecare clasă are atât abilităţi generale, cât şi specifice, iar cele generale sunt disponibile chiar dacă folosiţi cealaltă clasă. De exemplu, dacă sunteţi un Rogue/Priest, puteţi folosi ca Rogue Urgent Heal-ul preotului, dar nu veţi avea acces la Grace of Life şi celelalte binecuvântări specifice unui părinte veritabil.

Mai mult, Talent Points-urile pe care le folosiţi pentru îmbunătăţirea abilităţilor, obţinute din questuri şi uciderea diverselor orătănii din Taborea, nu sunt transmisibile. Aşa că practic va trebui să avansaţi cu două personaje în acelaşi timp dacă vreţi să aveţi acces la cele mai supărate abilităţi, numite foarte original, Elite.

Acestea sunt la rândul lor specifice fiecărui combo şi diferă şi în funcţie de clasa primară activă a unui personaj. Pentru cei care se uită cruciş acum la monitor, asta înseamnă că un Rogue din combo-ul Rogue/Priest va avea skill-uri Elite diferite de cele ale unui Priest din acelaşi combo. Rogue-ul va avea Quickness Aura, Wound Tear, Fearless, Kick ş.a.m.d, în timp ce preotul va avea Snake Curse, Infectious Wound, Purge etc.

Unele abilităţi sunt mai utile decât altele, iar anumite combinaţii se pretează pentru stiluri de joc specifice. Mage/Priest este la ora actuală the ultimate damage dealer, Priest/Knight e ideal pentru vindecare, Warrior/Rogue sau Warrior/Knight dau cu barda ca-n poveşti and so on. Trebuie să fiţi însă foarte atenţi când vă alegeţi clasa secundară, pentru că ea nu mai poate fi schimbată ulterior.

loading...
Pagina: 1 2 3 4 5
Cuvinte cheie:
  • TheCrusher
    a scris pe 13-06-2009 la ora 12:14 am

    491 charges? Faci misto de mine? … nu as baga atatia bani in jocul asta nici sa ma ungi cu miere si sa ma tavalesti in pene.

    Personal am ajuns la 8k viata doar cu jumatate de echipamen xmutat si FARA sa mag niciun ban in joc. Deci se poate.

    Nota este cat se poate de meritata.

  • strumfi
    a scris pe 13-06-2009 la ora 4:39 am

    dragut review. ai colaborat cu mosh Locke la el ? :) in cam toate mmo-urile mi-a placut sa mesteresc armuri , cameshi , opinci , oale de fiert raci , orice imi cadea in mana . LA capitolu grindcraft am intalnit un singur joc care sa il egaleze : Darkfall . Chiar e un haos craftingul . la fel si pvp-ul si intreg sistemul de pvp cu bunul raul si … uratul eventual . clasele sunt cam dezechilibrate nu am reusit sa castig macar un meci cu knight-ul , e adevarat am jucat si putin dar tot nu mi se pare ok ca sa alergi dupa un scout de-ti ies ochii si sa-l atingi de 2 ori abia.
    La magi ce sa mai spun nenica…la aia poate sa ii prind dormind sa omor unu.
    Nu am avut probleme cu pvp de ex in warhammer online si ma bateam cu unu cate o juma de ora , nu era nici o problema sa fi itank acolo ba chiar era very fun . Dar rune of magic are sistemul ala vechi de pvp din pacate in care tancu nu are suficiente disable=uri , suficient hp si e dependent de heal si in care e ruda cea mai proasta si mai saraca din tot lantul pvp. Inteleg ca healu e vital in un mass pvp …dar cand incepi sa scartai cu el in 1vs1 nu e in regula . Saracu knight habar nu stiu ce mai poate bate si am vazut de multe ori knight cu toiag de mag in mana sau alte minunatii . mi-e dor de orcul meu din warhammer online de se batea cu 7 mobi deodata si cand vedeam un player eram de 4 ori cat el de cele mai multe ori ala murea de inima cand incepeam sa-i car pumni in casca de carton .

  • Crimson
    a scris pe 13-06-2009 la ora 10:00 am

    @strumfi – Cred că nu ai jucat Lineage 2, să vezi acolo grindcraft pt end-game items.
    Anyway frumos review, de fapt review-ul acesta e singurul lucru interesant legat de RoM imo ^^.
    Personal până la Aion/Star Wars, nu prea se mai aude nimic interesant la răsărit.

  • represor
    a scris pe 13-06-2009 la ora 10:48 am

    mi-a placut articolul, felicitari celor care au contribuit la crearea lui.
    jocul nu am curaj sa-l incerc ca mi-e teama sa nu raman incercandu-l zi de zi pe urma :)

  • Locke
    a scris pe 13-06-2009 la ora 11:52 am

    Am discutat cu Bossman de cateva ori despre joc si mecanica lui (pentru ca nu am jucat prea mult din el si eram curios), dar nu am avut nici o contributie la scrierea articolului. In schimb echipa CG de baza, dupa cum se vede din screenshot-ul de famile, a fost acolo :) .

  • M3rqs
    a scris pe 13-06-2009 la ora 1:04 pm

    Am inceput si eu sa joc,dar din pacate pt mine se transforma in “endless run” ca nu stiu pe nimeni si e aiurea :bulb:Aaa si in legatura cu sacadatul,si pe mine m-a surprins sa apuce din cand in cand mai ales in zonele aglomerate.Oricum per total este un joc frumos,merita incercat,si este si f2p :rulez:

  • raizen4
    a scris pe 13-06-2009 la ora 2:46 pm

    Eu joc de ceva timp si jocul mi se pare foarte reusit mai ales pentru ca este f2p.In curand vine chapter 2 :hustler: :rulez: :rulez: :yes:

  • strumfi
    a scris pe 13-06-2009 la ora 3:10 pm

    ehh …daca voi e tineri si haiosi si la punga grosi , ce sa zic , bafta si spor. :yes:
    Eu nu mai suport sa alerg dupa 50 testoase sa termin un quest.

    Crimson am jucat lineage 2 vreo 2 ani cu crafterul spoileru . A fost misto oricum . Spre deosebire de L2 , nu ai o economie si o piata de desfacere a produselor tale. Acolo ca faceai si un item de grad D tot il vindeai , presupunand ca ai fi nebun sa craftezi ceva de grad D dar ma rog nu asta era ideea.
    Ce era extrem de rahat acolo era ca dwarfii nu erau buni la nimic altceva inafara de craft si toti oamenii aveau un pitic de spoil si unu de smardoiala : nuker , necro , arcas sau dagger. Asta m-a deranjat pt ca nu am inteles de ce reacu trebuie sa mai imi fac un caracter , iara grind peste grind ca sa pot si eu sa omor pe careva. Macar de eram tank dar nu vedeai pitic care sa tankeze in un raid , numa avengeri , rar Sk , deci piticul a esuat pe toate planurile inafara de craft.
    CA sa revenim , in RoM nu exista o piata a itemelor si a craftului deci daca doresti o abordare mestesugareasca o sa fii dezamagit. Singurul joc in care am vazut ca tot la fel craftul nu avea nici o valoare a fost Darkfall . Acolo era exact opusul , toti craftau pt ca skilul era ieftin si nu aveai cui sa vinzi obiectele alea ce la faceia , mai ales ca mai tot ce faceai cadea si la mobi . Singurele lucruri ce se vindeau erau materialele prime si un om nu facea de exemplu o armura pt ca statea 100 ani sa o vanda , prefera sa extraga minereul si lemnul sa le vanda ca in republicile bananiere la kil , cel mai adesea clanurilor mari ce construiau chestii dubioase gen nave si arme de razboi care inghiteau sume uriase de fier + lemn

  • Sabotorx021
    a scris pe 15-06-2009 la ora 9:25 am

    Cerintele recomandate de voi sunt aiurea,un prieten il joaca pe low cu 512 rami si placa video de 128 de mega. :evil:

  • Bossman
    a scris pe 15-06-2009 la ora 9:35 am

    Bravo lui, dar nouă ne place să vedem diferenţa între textura unui zid şi armura personajelor.

  • Lasher
    a scris pe 15-06-2009 la ora 11:22 am

    @ x_tremme – Cerinte recomandate nu inseamna cerinte minime.

  • Assassin
    a scris pe 15-06-2009 la ora 5:45 pm

    Am renuntat, dupa ce am facut un Red Comet T8 dura 111 (392 DPS cu tot cu ciocan). Magii sunt prea puternici, iar rogues au cloak permanent – PvP sucks. Plus ca n-am mai avut chef sa farmez CL si MA over and over.

    Caeindru, W/R 50/50, Smacht PvP.

  • strumfi
    a scris pe 15-06-2009 la ora 7:26 pm

    hai frate cum sa joci ceva cu 512 ram ? nici xp-ul nu merge cu asa ceva cum trebuie …nefereste..Get a job kid . placa video e Agp presupun nu ? scoate-o repede sa nu se arda frate si pune-o la pastrat in dulap . ai sansa ca peste 5 ani sa ti-o ia careva ca piesa de anticariat.

  • Elendoras
    a scris pe 16-06-2009 la ora 3:03 pm

    Pretty well said, articolul descrie bine stadiul actual, desi personal parca vad o contradictie mica intre tonul articolului si nota (care m-as fi asteptat sa fie ceva mai mica dupa ce am terminat de citit :B ).

  • strumfi
    a scris pe 17-06-2009 la ora 3:47 pm

    Nu e un joc naspa asta e clar , are o grafica f misto , nu are taxa lunara dar inca scartaie destul de urat la unele aspecte.

  • Weezer
    a scris pe 18-06-2009 la ora 3:26 am

    Parca joci un simulator de bursa la cum arata ecranul. Ce e cu tzigania de mazgalituri ?

  • dixy
    a scris pe 18-06-2009 la ora 2:52 pm

    Strumfi, nu e nevoie să fii obraznic cu omul dacă n-are bani să-și cumpere placă video.

  • Shade®
    a scris pe 18-06-2009 la ora 3:35 pm

    Weezer, tu chiar n-ai mai jucat niciun MMO până acum ?
    Acele lucruri nu sunt by default in-game. Le instalează cine vrea în funcție de nevoi. Ca să nu intram în discuții de genul rezoluție, diagonala monitorului, ș.a.m.d.

  • bogdann1
    a scris pe 19-06-2009 la ora 8:53 pm

    cel mai bun free mmorpg dupa parerea mea desi nu-l mai joc

  • Weezer
    a scris pe 23-06-2009 la ora 6:02 am

    @Shade, am jucat dar nu am intalnit nici pe departe o interfata asa urata.

  • WorldOfRunes
    a scris pe 25-06-2009 la ora 9:42 am

    It has a lot more downsides that this:

    * PvP system is a mess
    * A lot of bugs
    * Demands too many resources for what it offers visually
    * Crafting implies way too much grinding
    * Inconsistent class balancing

    For example you pay real life dollars for a chance to get something in game (ex. Jewels), and that chance is very low. And you have to buy stuff to be able to do PvP and high lvl instances. You will be very dissapointed of this game.

    I would give it a 50 rating. :wallbash:

  • midnite
    a scris pe 26-06-2009 la ora 4:29 am

    They stole ideas from every mmorpg but the way are implemented is simply horrible and disastrous!!!
    The pvp system is so bad that will make you go on pve servers, but even there you get pk if you do a stupid quest.
    Mages are incredible overpowered,the instances design and developed are the worst ever seen.
    Some mounts look ridiculous and hilarious,the items,costumes are looking like hippie era on late sixties.
    Is f2p but not quite,if you want to survive you need diamonds with real money .
    The community sucks so bad that wiil make you think that all come from jail.
    Dual class!!!!my ass there is no balance between classes,warrior is a useless thing.
    The graphic is outated and the game engine really sucks,there is no story whatsoever no connection between different areas in the game.

    10 rating :mad: :mad: :mad: :mad:

  • Adaugă un comentariu

    Ai un gravatar?
    Scrie în formular adresa de email asociată şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.

    Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Încurajăm cititorii ComputerGames.ro să ne raporteze orice abuz în comentariile publicate pe site.