Rayman Legends Review

Legenda s-a întors cu o nouă aventură

93Nota
Rayman Legends

Producător: Ubisoft

Distribuitor: Ubisoft

Platforme: PC

Gen: Platformer

Pagina Oficială: Vizitează

Data de lansare: 30 august 2013

Jocurile de tip platformer nu se află de obicei în topul meu când mă gândesc la ce aş vrea să joc dacă aș avea timp liber la dispoziție. Poate pentru că implică un controller, iar ca jucător de PC prefer mouse-ul şi tastatura. Poate pentru că ţopăitul prin diverse “labirinturi” fără vreun scop important în afară de a nu fi ars, înecat, strivit sau mâncat de un monstru nu prea mă atrage. Poate pentru că e greu să iei în serios asemenea jocuri în momentul de faţă, când piaţa pare să trăiească mai mult din grafică realistă decât din design-ul inteligent. Asta până am pus mâna pe Rayman Legends.

raymanlegends034-jpg raymanlegends033-jpg

Continuare directă pentru Rayman Origins, Legends ni-l prezintă pe Rayman în încercarea de a salva Glade of Dreams de atacul coşmarurilor ce nu-i lasă pe ocupanţi să facă nani liniştiţi. Amicul Globox şi prinţesa Barbara dau şi ei o mână de ajutor după ceva timp, dar orice altă pretenţie narativă dispare, cu excepţia unor scurte momente cinematice care ne amintesc uneori că suntem pe urmele unor “băieţi” răi. Până la urmă, toată premisa este sărită de pe fix la modul bun, iar întregul joc se petrece într-un cort plin de picturi care te trag în interiorul lor pentru a salva nişte creaturi bizare și albastre – teensies.

Legends este probabil unul dintre cele mai frumoase jocuri 2D. E de altfel şi primul lucru pe care-l remarci, imediat cum intri în prima lume aflată în primejdie. Designul nivelurilor nu încetează să surprindă de-a lungul celor şase lumi principale, fiecare împărţită în multe altele. Niveluri în niveluri cu niveluri mai mici integrate în ele, unul mai simpatic desenat decât altul. Păduri tropicale, deşert, ape aparent liniştite, castele şi subterane pline de păianjeni, ba chiar şi o zonă făcută din prăjituri pe care trebuie să le mănânci pentru a putea înainta.

raymanlegends032-jpg raymanlegends031-jpg

E greu de crezut că asemenea varietate ar putea prinde şi nu te năuceşte, însă Legends combină cu succes nu doar culoarea şi desenul, ci şi muzica cu gameplay-ul. Cele mai multe melodii sunt adaptate ritmului de joc, toate licenţiate, însă uşor modificate pentru a da viaţă lumii de vis prin care trebuie să evoluezi. Ai şi lupte cu boşi, dar probabil cea mai controversată mişcare a gameplay-ului este Murfy. Cum jocul a fost iniţial lansat doar pentru Wii U, portarea a necesitat unele modificări ce implică şi gângania verzuie zburătoare menţionată.

Pe PC, Murfy se mişcă automat spre zonele de interes (platforme ce trebuie mutate, sfori de tăiat, plante carnivore de pocnit între ochi, monştri de gâdilat) şi acţiunea lui deschide înaintarea în nivel. Pe de altă parte, nu puţine sunt ocaziile în care trebuie să îi mişti simultan pe Rayman şi pe Murfy, chestiune dificilă când joci de unul singur. De altfel, nivelurile cu Murfy s-au dovedit a fi de departe cele mai iritante, evidenţiind faptul că Legends este un titlu cooperativ în esenţa sa.

raymanlegends030-jpg raymanlegends029-jpg

Controlul pe un gamepad este o condiţie sine qua non pentru Legends. Schema este simplă, elegantă, chiar şi cu Murfy în ecuaţie, însă trebuie să ai dexteritate. Unele niveluri sunt contra cronometru şi zidul de foc din spatele tău e o motivaţie extrem de puternică pentru a o lua la goană.

Pe de altă parte, scopul tău este eliberarea creaturilor albastre, iar viteza unora dintre niveluri te ia prin surprindere şi ai două opţiuni. Fie te sinucizi pentru a relua acţiunea de la un checkpoint, acum avertizat despre zona unde se află creatura sau termini nivelul şi îl reiei complet, cu focus strict pe elementele ratate. Niciuna dintre soluţii nu mi se pare extraordinară pe termen mai lung, chiar dacă perfecţioniştii vor fi motivaţi de colectarea nu doar a creaturilor albastre, ci şi a gângăniilor luminoase (lums) oferite pe post de monedă in-game.

Fiecare lume este inspirată dintr-o poveste (20.000 de leghe sub mări, legendele Olimpului) şi are o mecanică centrală – eşti micşorat cu o trompetă magică, te strecori sau pluteşti prin curenţi speciali de aer. Personal, cel mai mult am apreciat apele întunecate presărate de mijloace de supraveghere şi miticile fulgere din Olimp, alături de labirintul Minotaurului. Iar pentru a destinde un pic lucrurile, luptele cu boşii (nu foarte dificile) sunt urmate de o tură muzicală, un nivel în care trebuie să te deplasezi în ritmul melodiei.

raymanlegends028-jpg raymanlegends027-jpg

Deloc surprinzător, gameplay-ul este tipic unui platformer: te caţeri, cobori şi sari pe tot felul de structuri, de la platforme în mişcare până la liane şi lanţuri strategic plasate pentru a te propulsa pe o ciupercă nebună care la rândul ei te aruncă într-o zonă total neaşteptată a nivelului, doar ca să fii împuns în dorsală de plante ţepoase letale. Ce-i drept, nu există moarte propriu-zisă şi în fiecare nivel ai ocazia să primeşti o viaţă în plus, însă checkpoint-urile nu sunt întotdeauna ideal plasate şi reluatul unor secvenţe dificile de la zero nu e tocmai plăcut.

În afara nivelurilor normale, există şi un fel de mod „invazie”, aceleaşi niveluri invadate de noi monştri pe care trebuie să le parcurgi rapid. O cameră specială este dedicată Challenge-urilor, provocări care îţi aduc câştiguri suplimentare în Lums pentru a debloca mai multe skin-uri. Un alt mod interesant este Kung Foot, în care jucătorii trebuie să dea gol în poarta adversă (doh!) sau doar să alerge de nebuni şi să se pocnească unii pe alţii. Ambele opţiuni sunt la fel de amuzante.

raymanlegends026-jpg raymanlegends025-jpg

Astfel, Rayman Legends dovedeşte că genul platformer încă mai are loc în lumea jocurilor, ba chiar şi pe PC, nu doar pe controlul tactil oferit de Wii U. Ai nevoie de un gamepad şi e probabil prima dată când susţin cauza acestui periferic pentru simplul fapt că altfel pierzi mult din ce are de oferit jocul.

Cel mai bine ar fi să-l „ataci” alături de prieteni sau familie în cooperativ (doar local, nu şi online), altfel unele niveluri îţi vor da senzaţia că degetele suferă de sindrom de tunel carpian după câteva ore. Plus că ai şi motivaţie să o iei de la capăt pentru a elibera toate creaturile albastre şi colecta toţi Lums-ii, la care se adaugă îndeplinirea Challenge-urilor zilnice şi săptămânale. De toate pentru toţi.

Plusuri

  • Foarte distractiv, mai ales în mod co-op
  • Gameplay bine balansat ca dificultate
  • Level design extraordinar de inventiv
  • Rejucabilitate sporită

Minusuri

  • Checkpoint-uri plasate prea rar pe alocuri
  • Control simultan al personajelor dificil dacă joci solo

5 Comentarii [+] Adaugă un comentariu

  1. kikiriki a scris:

    O raza de culoare in marea de gritty maro si gri. Prea multe nivele mi s-au parut orientate pe fuga (pe langa cele time trial), si astfel grafica trece in plan secundar pt. ca nu ai timp sa o admiri. Imi scot palaria in fata selectiei de bossi, au reusit sa ii faca si mai iritanti, cel putin pt. gustul meu. Lumile dinspre final, cu exceptia Romei, au fost o idee prea curate vizual pt. mine, la o mare distanta creativa de cele remasterate din Origins.
    Un joc foarte bun, dar eu cred ca s-a pierdut un pic din creativitatea precedentului.

  2. Lupu a scris:

    La minusuri trebuie adaugat cretinitatea aia de DRM: Uplay

  3. Cryio a scris:

    Uplay e genial pentru ceea ce este.

  4. El a fost a scris:

    Uite, poti scrie si articole bune 🙂

  5. Altair a scris:

    Bun joc.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Încurajăm cititorii ComputerGames.ro să ne raporteze orice abuz în comentariile publicate pe site.