Race Driver: GRID Review

Scris pe 18-06-2008
Autor: ComputerGames

Recent, un oarecare site de ştiri afişa o simpatică poză cu cei doi fondatori Codemasters, făcută în perioada în care proaspăt înfiinţata companie delecta populaţia cu seria Dizzy, având ca text asociat o ştire conform căreia regina Marii Britanii i-a decorat cu un titlu pompos pentru contribuţia lor în industria jocurilor. Deşi incontestabilă, premiata contribuţie (împreună cu rolul companiei în general) s-a diminuat de-a lungul vremii, luând drumul bătătorit de alţii în d-alde seriilor fără sfârşit, din ce în ce mai diluate.

Una dintre acestea este Toca Race Driver, ce împreună cu seria Colin McRae au încântat de-a lungul vremii o droaie de pasionaţi într-ale jocurilor cu maşini, până când ambele au căzut încet-încet din postura semi realistă ce o aveau într-un arcade racer type cu ceva mai multe opţiuni decât concurenţa. Mai bune sau mai proaste, împreună cu suportul publicului au trecut din iteraţie în iteraţie până la jocul aflat azi pe masa de operaţie.

Mica bestie tehnică mi-a oferit de la început până la sfârşit o senzaţie destul de rară în orice neam de joc imaginabil: relaxare. Jocul, semnificativ peste medie fiind (unde media este, de exemplu, seria Need For Speed), şi-a păstrat linia calitativă de la început până la sfârşit, dând (în ochiul meu cel puţin) o veritabilă lecţie de game design în materie de racere: cum să nu enervezi jucătorul. Controlul maşinii este în regulă pentru un titlu arcade, grafica te lasă mască, muzica e bună, la fel şi reluările, framerate-ul e ok, nu are lipsuri evidente.

Cu toate acestea, nici jocul perfect nu este, motiv pentru care disecăm.

Cum era de altfel şi normal, GRID foloseşte multe elemente din predecesorii săi, elimină feature-uri (pentru a le reintroduce în anii viitori cu titlu de inovaţie) şi adaugă cu bun simţ pe unde este cazul. Jocul abordează lumea curselor de maşini dintr-o perspectivă extrem de arcade, ce poate fi totuşi apropiată de “ceva” mai serios cu eliminarea câtorva ajutoare pentru condus, ce din păcate cad în capcana multor jocuri de gen cu aceeaşi opţiune, devenind complet nerealiste, enervante şi pe lângă© în ceea ce priveşte manevrabilitatea.

Dacă în mod normal maşinile din GRID nu derapează nici să le baţi până nu foloseşti frâna de mână, odată ce scoţi controlul tracţiunii acestea tind să o ia razna şi dacă sufli înspre monitor, chestie deranjantă pentru anumiţi bolizi, şi deloc compensatoare pentru amatorii de simulatoare ce nu doresc o barcă pe valuri. Aceiaşi parametri luaţi în discuţie dispar însă fără urmă dacă jucaţi “freestyle drift”, unde scopul este să derapezi, iar aceeaşi maşină ce în alt event era lipită pe şosea acum este absolut imposibil de ţinut în linie dreaptă, dat fiind că producătorii au decis să ajute jucătorul prin modificarea factorilor de derapaj ai bolidului doar în acest tip de cursă.

Cu ajutoarele pe default însă, GRID reuşeşte să devină un arcade racer extrem de plăcut “la atingere”, mai ales dacă îl puteţi butona folosind un controller, unde fineţea virajului poate fi reglată mult mai ok decât pe taste. Modul principal de joc este, binenţeles, cariera, unde “mecanicul” şi “şefa” au grijă să te cocoloşească şi să te laude indiferent de performanţe cu o asemenea persistenţă încât, parcă, începi să aştepţi remarcile “de bine” aruncate după cursă. În modul Carieră avem 2 elemente relativ diferite: posibilitatea de a angaja un şofer pe post de coechipier în echipa personală, plus libertatea de a alege (în funcţie de cerinţe şi recompense) sponsorii ce-ţi vor decora maşinile.

Coechipierii, în întregime controlaţi de calculator (nu există, de exemplu, o opţiune de co-op pentru Carieră), au o serie de statistici în care excelează şi altele la care nu se descurcă foarte bine, sistemul fiind organizat într-o asemenea manieră încât dacă nu eşti dispus să plăteşti o tonă de bani pentru el, plus un procent din câştiguri, ultimul loc va aparţine aproape întotdeauna lor. Dacă punctele ce le aduc echipei sunt doar pe post de e-penis în leaderboard-ul global, banii livraţi de sponsor pentru performanţele lor (deoarece şi coechipierul are logo-uri pe maşină) pică foarte bine, motiv suplimentar pentru a evita angajarea unui şofer de duminică ce nu e în stare să ia nici măcar locul 5, un obiectiv de altfel decent dat de unii sponsori.

Contractele se pot schimba la alegere, în funcţie de profitabilitatea lor, şi oferă totuşi ceva de făcut în garaj, între curse, dat fiind că jocul nu are o secţiune de tuning; nu poţi seta nici un parametru la maşină, nu poţi pune un spoiler, o bujie, ceva, deci în afară de cursele efective nu e nimic spectaculos de făcut. Noroc că în cursă lucrurile stau foarte bine.

loading...
Pagina: 1 2 3
Cuvinte cheie:
  • bloodindark
    a scris pe 18-06-2008 la ora 11:17 pm

    cica urla placa video fara sli LOL eu joc pe 1280 cu aa 4 x in 40 fps cel putin pe 8800 gst 320,e8400 la 3,8 si 2 gb ram

  • Bossman
    a scris pe 18-06-2008 la ora 11:27 pm

    În caz că n-ai înţeles, se referea la faptul că jocul nu are suport pentru CrossFire sau SLI, nu că ar merge prost fără aşa ceva.

  • nostradamus8
    a scris pe 18-06-2008 la ora 11:37 pm

    super marfa jocul :) ;) :D

  • Viracocha
    a scris pe 19-06-2008 la ora 12:00 am

    Exact, am punctat cred asta, jocul merge bine pe o placa mai slaba decat ce ai tu, Bloodindark, in rezolutie dubla.

  • S3rafi
    a scris pe 19-06-2008 la ora 12:32 am

    La minus trebuia bagat si porcaria aia de tabel chat care te irita cand apare in joc online, este foarte enervant! In rest nu prea am ce sa-i reprosez, grafica draguta si multa distractie, :yes:

  • okty
    a scris pe 19-06-2008 la ora 12:38 am

    hmm..va vine sa credeti sau nu, eu l-am terminat pe un 6600 GT 128/128, dar nu ma laud :)

  • Ray_Revolution
    a scris pe 19-06-2008 la ora 3:20 am

    Care sunt cerintele minime minime pe care joaca poate functiona? :B :B

  • Colebil
    a scris pe 19-06-2008 la ora 3:49 am

    Foarte dragutz joculetzul, observ ca este 3:51 dimineatza si lumea da commenturi :haha:
    Eu mi-am luat joypad special pentru el dupa ce m-am convins cu demo-ul.Este ceva mai comod/placut.Mai ales ca e chillstream si vin caldurile:) Se joaca bine si pe tastatura, mai ales daca suporta si anti ghosting.
    La capitolul online race games eu zic ca acest joc o sa fie un adevarat “counter strike” :haha:
    Replay asa frumos decat la gran turismo am mai vazut.Cat despre need for speed…..nici nu cred ca mai e nevoie de comentariu.La pro street soferul nici macar nu da din maini in curbe si mi se pare ca nu are nici picioare :haha:
    Imi pare rau de cei ce au sesiune :confused:
    E tarziu…..mi-e somn….mai bag un grid :haha:

  • Sergiu Gh.
    a scris pe 19-06-2008 la ora 10:00 am

    ah si mi-ati facut pofta :D GRID … probably the best beer … amm racing game of this year.

  • bloodindark
    a scris pe 19-06-2008 la ora 10:08 am

    bossman,viracocha initial pusese la “-” exact ce am scris eu acolo adica “urla placa video fara sli sau crossfire”,dupa care a modificat,asa ca poate tu ai vazut dupa ce a modificat,tu ce intelegi din asta ca nu suporta sli sau ca nu merge bine daca nu ai sli?

  • krazymisu
    a scris pe 19-06-2008 la ora 10:24 am

    Pentru Ray_Revolution cerintele minime la care am jucat eu sunt cam asa 1Gb rami placa video 7600 GS la 256 Mb si procesor de 3200+ la 2 Gh dar cred ca merge si la 1.8 1.9 GHz, si am jucat destul de bine nu sa blocat nimic am avut o problema cu jocul doar pe le umate a dat eroarea aia cu Send si Don’t Sent, m-am enervat am sters jocul si din greseala si salvarile dar oricum se merita ;)

  • Bossman
    a scris pe 19-06-2008 la ora 10:34 am

    bloodindark, eu am modificat minusul ca să nu mai existe discuţii, dar răspunsul meu a fost bazat pe versiunea iniţială. Dacă ai fi citit tot articolul, ai fi înţeles foarte bine şi prima formulare.

  • HiddenShadow
    a scris pe 19-06-2008 la ora 10:45 am

    Da…frumos joc,insa asa cum scrie la dezavantazje,din pacate nu aduce nimic nou ceea ce ma face sa fiu nervos :(

  • zedolf
    a scris pe 19-06-2008 la ora 11:31 am

    cum pot activa “funcţia de Flashback” ca nu ma pot dumiri…pllzzz :wallbash:

  • Raeznohrnis
    a scris pe 19-06-2008 la ora 12:38 pm

    @ zedolf: daca te-ai izbit sau mai rau busit de tot, dai esc si instant replay( asta daca nu apare singur)…apoi dai F2, derulexi inapoi pana la un moment in care sa-ti poti controla masina, iar apoi apesi F12…nimic mai simplu…si mai fain…
    superb joc, la fel cum am spus si despre demo…nu e inovativ, nu are cine stie ce chestii nemaivazute, dar e fun…foarte fun…si merge ca uns, spre deosebire de comparatia inevitabila cu Pro Street-ul, care arata mai rau si merge ma iprost…
    bravo Codemasters… :rulez:

  • ElSpeeDoo
    a scris pe 19-06-2008 la ora 1:02 pm

    Pai tocmai ala nu e un minus ca nu suporta SLI şi Crossfire,era un minus daca cu o singura placa video erau probleme legate de performante si chiar si atunci…e un joc foarte reusit ar fi meritat o nota mai mare,chiar au ajuns intr-un final(Codemasters) sa aiba cea ce vroiua de foarte mult timp o combinatie perfecta intre un simulator si un arcade,mai era de lucrat la joc intradevar,nu stiu pare neterminat…as fi vrut mai mult,ceva setari pentru masini…mai mult management al echipei,masinilor,nu poti salva replay’urile,nu le poti viziona deloc pe timetrial,dar in afara de lipsurile astea e perfect,ruleaza impecabil de fluent si arata foarte foarte bine.

    Inca ceva ca de obicei AI’u triseaza…mai ales pe nivelele avansate,doar asa au reusit sa-l faca competitiv din pacate.

  • Viracocha
    a scris pe 19-06-2008 la ora 1:06 pm

    Speedo, exista deja placi video care depind de tehnologiile astea doua, atat 9800GX2-ul, cat si 3870×2-ul. Lipsa implementarii imi face placa sa functioneze “la jumate”, ceea ce este un minus din partea mea.
    In conditiile in care poti cumpara _o singura placa video_ care are nevoie de SLI sau Crossfire pentru a functiona la capacitate maxima, nu mi se pare ok sa apara jocuri care sa nu mearga cum trebuie pe ele.

  • alexduality
    a scris pe 19-06-2008 la ora 1:42 pm

    foarte fain jocul si f bun review.pacat ca mie nu vrea sami mearga jocul cu toate ca am cerintele recomandate :(

  • sculptorulz
    a scris pe 19-06-2008 la ora 8:18 pm

    dupa parerea mea e cel mai bun joc pe pc la categoria din care face parte. cam mica nota :confused:
    dak a luat silver atunci care e jocul cu gold, pt ca banuiesc k pina la lansarea lui grid si a acestui review nu a aparut altul care sa fie de referinta. :wallbash:

  • maxx1nsane
    a scris pe 19-06-2008 la ora 9:04 pm

    Super jocul, aproape ca l-am terminat, si il joc de 3 zile :D
    Nu se compara cu nici un alt joc de masini, este mult peste nfs prostreet, dar cu o mica scapare, cum ar fi:
    Noaptea, daca iti avariezi masina, mai ales partea din fata, lumina farurilor ramane acolo, chiar si fara faruri.
    La mine ruleaza pe un 5000+ 9600GT cu 3Gb ram, la o rezolutie de 1280×1024, si detalii aproape maxime.

    :yes:

  • Flaviutz
    a scris pe 19-06-2008 la ora 10:34 pm

    Daca scoti blurul grafica exceleaza, cu blur la distanta nu se mai distinge mai nimic si inca ceva fumul este INGROZITOR de mult x( daca faci un donut nu iti mai vezi nici masina nici environmentul :|
    in rest KOOL cu mici scaparti pe ici pe colo.
    Eu zic ca nota este pe masura nu putea fi Gold

  • sculptorulz
    a scris pe 19-06-2008 la ora 11:05 pm

    da care e gold ? dak e vb de flatout2 atunci sunt de acord :wuv:

  • florinxbox
    a scris pe 20-06-2008 la ora 1:14 am

    Foarte reusit jocul fata nu se compara cu Pro Street :) Detalii la maxim pe Q6600 2GB ram 8600GT merge excelent :cool:

  • ElSpeeDoo
    a scris pe 20-06-2008 la ora 2:43 am

    Da sincer acuma Viracocha,nu merge bine pe 9800GX2 chiar si daca la jumatate?

  • ElSpeeDoo
    a scris pe 20-06-2008 la ora 2:44 am

    Te-ar incanta cu ceva daca ar folosi placa la capacitatea maxima? daca chiar si la jumatate merge perfect? pe mine unu nu m-ar deranja absolut deloc.

  • Taw
    a scris pe 20-06-2008 la ora 9:30 am

    La minusuri as mai adauga : – lipsa split-screen-ului, – sunetul sub orice critica, AI-ul coechipierilor

  • WAYNEN
    a scris pe 20-06-2008 la ora 1:50 pm

    As vrea sa joc si eu acest joc dar nu am deloc cerintele.

  • rock47
    a scris pe 20-06-2008 la ora 8:20 pm

    Grid sufera de “boala” Toca : daca vrei sa joci arcade lasa de dorit iar daca vrei simulare nui prea are cu ce. Cel mai bun joc arcade racing e 24 Hour Le Mans 0 cursa de 24 de ora e bestiala. Cine naiba ar juca termian acesta cursa in grid cand nu se duce benzinam, cauciucurile raman intacte, nu-i nevoie sa schimbi eleronu etc.
    deci plusul “Le mans” din punctaj nu isi are rostul.
    cat despre in car view sper ca glumesti. pana si in gtr 2 e mult mai detaliat. (a se vedea apasatul pe frana si aceleratie)
    In fianal , ma repet da merita, recomand 24 hours Le Mans- sunt 2 variante ambel;e din 2001 una din ele e mai slabuta. (are si split screen) :rulez:

  • Flaviutz
    a scris pe 20-06-2008 la ora 11:00 pm

    Nimeni nu este perfect! :noway:
    Daca ne luam sa criticam 24 hour Le Mans o sa gasim nenumarate defecte!
    Spui asta deoarece te asteptati la ceva asemanator.Joaca-te in continuare si lasane cu GRID-ul nostru :haha: :evil:

  • rock47
    a scris pe 21-06-2008 la ora 11:26 am

    lol Gridul vostru. mai bine imi explicai si mie de ce un joc de racing nu a luat in calcul schimbul de pneuri ,benzina, setari aerodinamice si multe alte lucruri la care au dat cu picioru. sa ma anunti cand termini cursa de 24 de ore in GRID :o :o :o

  • sculptorulz
    a scris pe 21-06-2008 la ora 12:42 pm

    nu cred k asta e cel mai important intr-un joc cu masini. dak vrei sa schimbi pneuri du-te la vulcanizare. ma intreb ce placere poti sa ai intr-un joc cu masini cand intri la standuri si aia se fac ca schimba roata sau k pun benzina sau iti schimba eleronul cand intr-un joc de genul asta se pune accentul pe placerea de a conduce nu pe intrarea la standuri. :wallbash:

  • S3rafi
    a scris pe 21-06-2008 la ora 3:43 pm

    rock47 o sa se termine benzina cand o sa terminati si voi cu comparatiile astea idioate, tu compari un joc de nimic pentru majoritatea cu un joc pe care majoritate il indragesc, daca tie nu ti-a placut asta nu inseamna ca este un joc slab pentru ca vezi doamne nu poti sa schimbi cauciucurile si sa faci plinul. Si inca ceva, pentru ce mama masii sa schimbi eleronul si alte componente cand jocul este arcade si nu influenteaza comportamentul masinii!

  • ElSpeeDoo
    a scris pe 21-06-2008 la ora 5:36 pm

    Vederea in car e superba la GRID,efectele de pe materiale(engin’ul grafic in general) si iluminare dinamica sunt peste GTR2…aici are un mare plus jocul.Eu zic ca reuseste sa combine foarte bine modul arcade cu simularea,pe mine unu m-a prins foarte mult cu toate ca prefer simulatoarele,va pun 1 link cu o filmare facuta de mine,sa zica cineva ca nu pare real atat grafic cat si din pct. devedere al simularii…

    http://www.youtube.com/watch?v=S7YdcYYhlyQ

    Intradevar unele masini se comporta mai realist altele ca niste avioane,nu are un engine fizic foarte complex…ci unul simplificat care “reda” o simulare nu creaza o simulare,de aia la unele masini pare real iar la altele ai impresia ca joci NFS.

  • rock47
    a scris pe 21-06-2008 la ora 9:51 pm

    imi pare rau ca va dezamagesc dar va jucati de pomana . cum naiba sa nu fie important schimbul de pneuri , vremea cand orice cursa depinde de aceste elemente. Grid e arcade cand toate sistemele sunt ON. cand sunt OFF nu stiu ce poate fi .
    tractoristule schimbi eleronu si pneurile pentru a te diferentia de AI . daca tu faci tur dupa tur iar toti parametrii unei masini sunt aceasi de ce naiba ne mai jucam.

  • sculptorulz
    a scris pe 21-06-2008 la ora 10:15 pm

    e un joc si nu are cum sa influenteze la masina eleronul, pt k repet, oamenii astia nu au pus accentul pe simulare exagerata si nu avea rost. vreau sa merg cu 200 300 la ora nu sa ai vad p-aia cum imi schimba mie nush ce piesa sau imi baga benzina . cand mi-e lumea mai draga sa ma traga pe dreapta rezervorul gol :wallbash:

  • rock47
    a scris pe 22-06-2008 la ora 12:18 am

    pai si unde mai e satisfactia daca termini o cursa fara nici o problema???

  • sculptorulz
    a scris pe 22-06-2008 la ora 2:11 am

    pai poti sa spui k in grid nu ai nici o problema?
    :haha:

  • rock47
    a scris pe 22-06-2008 la ora 9:20 am

    doamne fereste . ai parte numia de tampenii: anvelope la fiecare sicana care nu sunt prinse intre ele , AI al carui singur scop e sa te scoata de pe circuit,bucati de caroserie peste tot si multe altele . nu zic ca n u e un joc ok dar nu merita de nici o culoare 8.5 .

  • sculptorulz
    a scris pe 22-06-2008 la ora 9:23 am

    doar pt k nu intri la standuri sa bagi bemzina sau chestii d-astea? nu cred k intra intr-un sistem de notare in cazul jocurilor cu masini, eu ma asteptam la un 9 si tu nu-i dai nici 8.5? interesant :bulb:

  • sculptorulz
    a scris pe 22-06-2008 la ora 9:24 am

    sa bagi benzina*

  • rock47
    a scris pe 22-06-2008 la ora 9:55 am

    mai sculptorulz alimentarea intr-un joc cu masini nui e ca si cum ai alimneta tu la mol sau nu stiu ce benzinarie.
    am si eu o intrebare pentru tine : ti-a placut Most wanted?

  • sculptorulz
    a scris pe 22-06-2008 la ora 10:51 am

    da mi-a placut
    “mai sculptorulz alimentarea intr-un joc cu masini nui e ca si cum ai alimneta tu la mol sau nu stiu ce benzinarie” tocmai asta ziceam si eu :wallbash:

  • rock47
    a scris pe 22-06-2008 la ora 1:28 pm

    ma retrag ….

  • Flaviutz
    a scris pe 22-06-2008 la ora 2:52 pm

    e fan simulator ce sa ii ceri?

  • rock47
    a scris pe 22-06-2008 la ora 3:36 pm

    le mans 24 hours, TDU, most wanted , seria underground le-am terminat de cateva ori deci nu-s fan simuilator dar nu suport un joc care vrea sa fie de toate (vrea si flat out si gtr si arcade) si el e praf in final. un joc de masini nu poate fi bun doar prin faptul ca are grafica buna si in view car “exceptional.” :no:

  • sculptorulz
    a scris pe 22-06-2008 la ora 3:49 pm

    nush de ce pui accentul pe intrarea la standuri pt benzina si schimbarea unor piese cand jocul e facut k sa te “dai” cu masina. eu nu cred k atunci cand rulezi cu 200 la ora mai stai sa te uiti la masina sa vezi cat de bine e facuta sau in interior sa vezi dak are nush ce design sau dak mai ai benzina in rezervor :wallbash:

  • mihaimihai1982
    a scris pe 23-06-2008 la ora 11:45 am

    însă prea puţin importante în ceea ce priveşte afectarea manevrabilităţii – aici te inseli. Ia sa ai tu praf radiatorul, sa mergi doua lap-uri si sa vezi cum iti bubuie motorul din senin la 300 km/h. Sau sa ai o roata pe rosu, crezi ca mai poti tine directia drept??

  • Sergiu Gh.
    a scris pe 23-06-2008 la ora 12:10 pm

    rock47 cine a zis ca vrea GRID sa fie orice ? iti spune la inceput ” Vezi ca sunt simulator mai bun ca GTR2 deci ai grija, aaa si vezi ca am un damage incat FlatOut2 plange, aaa si poti juca si arcade daca vrei.” ? Tu vrei sa crezi ca jocul doareste sa aiba aceste aditii … GRID cand a aparut a vrut sa fie un joc unde cursele de masini sa fie spectaculoase, distractive, relaxante (mai putin in unele situatii). Si mai repet ori de cate ori am ocazia: nu poarta numele ToCA si se vede; sa luam de exemplu ToCA 3: exista disciplina, seriozitate, cursele aveau alta abordare; ultimul lucru la care te-ai gandi era acela de a te atinge de adversar, sau de a taia pentru ca jocul nu-ti tolera aceste greseli; te penaliza, te scotea din cursa … aveai practice, calificari unde treageai tare; un adevarat joc de curse, un simulator accesibil in totalitate pe tastatura … si devenea din ce in ce mai greu si ii indeparta pe fanii NFS, SRS etc., cei care vroiau un pur arcade … GRID intra in lumea arcade si o face foarte bine … este absurd sa intru sa alimentez intr-o cursa de 3,4,5 maxim 6 ture .. iar LeMans este si el foarte mult scurtat; din 24 de ore chipurile joci 24 de minute, dar trec mai repede decat in realitate si apuci sa faci doar 3 ture jumate … pentru ce sa intru la standuri ? sa pierd vremea ? asta e.

  • Al3xyoo
    a scris pe 23-06-2008 la ora 12:33 pm

    as avea si eu o intrebare dak nu va suparati :D eu am 1 gb ram,placa video ATI radeon 9600 / X1050 Series,si AMD Sempron 2800+ 2GHz,vreau sa stiu dak imi merge macar la minim :D va rog mult sami ziceti

  • WAYNEN
    a scris pe 23-06-2008 la ora 5:51 pm

    Eu nu cred ca o sa mearga pe sistemul tau Al3xyoo.

  • Al3xyoo
    a scris pe 23-06-2008 la ora 7:34 pm

    ok ms :wallbash:

  • sculptorulz
    a scris pe 23-06-2008 la ora 8:32 pm

    si faza cu radiatorul si cu directia masinii nu cred k ti-o pot rezolva nici aia la F1 in timpul curselor reale ce sa mai vb de un joc. dak chiar vreti asta intr-un joc asteptati noul joc de la Codemasters “Formula One” uite si un link
    http://www.formula1.com/news/headlines/2008/5/7752.html :drooling:

  • rock47
    a scris pe 24-06-2008 la ora 8:06 am

    ia cauta pe google si ai sa vezi ca in 24 hours le mans (in realitate) le schimba si cutia :naughty:

  • sculptorulz
    a scris pe 24-06-2008 la ora 9:22 am

    f bine dar dak vrei asta intr-un joc trebuie sa astepti. deocamdata nu se pune accentul pe asa ceva

  • Colebil
    a scris pe 24-06-2008 la ora 2:47 pm

    :haha: pentru “rock47″ – eu am vazut la le mans (in realitate) ca intra si iepuri pe circuit si raman spulberati de masini circuland cu 350 la ora, de ce in grid nu se intampla asta ? :what:

  • Flaviutz
    a scris pe 24-06-2008 la ora 4:34 pm

    pt aceasta cauza eu zic ca trbuie micsorata nota la 8.
    Ce naiba unde ati mai pomenit voi racer fara iepuri?

  • sculptorulz
    a scris pe 24-06-2008 la ora 10:59 pm

    da asa e … dak nu respecta in totalitate cursa de la le mans trebuie depunctat.

  • ciprian888
    a scris pe 25-06-2008 la ora 9:03 pm

    Știam eu ca lipsește ceva,da nu mă puteam dumiri ce .acum știu…..iepurii !!!! apropo,niște găini pe pistă se poate? :evil:

  • sculptorulz
    a scris pe 25-06-2008 la ora 9:40 pm

    daaaaa …. niste gaini k in crysis k sunt destule acolo, mai ales in traseele de noapte din grid ar fi perfect. si cand intram la boxe sa ne scoata din grilele radiatorului animalutele. ce imaginatie am….. :evil:

  • abitir
    a scris pe 28-06-2008 la ora 11:28 pm

    pentru PC control, PA!

  • mekanicdj
    a scris pe 01-07-2008 la ora 5:23 pm

    De departe cel mai bun joc cu masini al anului 2008 :rulez:

  • bejan_tiberiu
    a scris pe 02-07-2008 la ora 5:20 pm

    Bai fratilor vreau sa zic ca l am instalat nu se blocheaza nu nimik si merge aproape pe detalii maxime bineinteles si fara motion blur ca nu mi place , deci se misca super dar am o problema detaliile de enviroment imi apar in fata masinii foarte des in joc si nu pot vedea pista cum trebuie si va dati seama ce crushuri spectaculoase se produc !! Ce as putea face in situatia asta??? Sistemul meu AMD athlon 64 3500+, video ati radeon x1600 pro 256/128 cu hyper memory, 1gb ram etc!
    VA ROG PUTIN AJUTOR??? :cry: :wallbash:

  • coq22
    a scris pe 05-07-2008 la ora 3:54 pm

    Superb jocul… chiar daca nu aduce mai nimic nou in gameplay iar meniul este un pic obositor ca nu poti sa dai “skip” la toate chestiile care iti apar “after race” (gen animatii ptr. rating points, sponsors etc). In rest numai de bine, grafica arata f bine meniul este foarte clar structurat, ca simulator masinile se comporta ok.

    @bejan_tiberiu , pune ultimul driver de la ati (8.6 parca…), ultimele jocuri de la codemaster chiar cer asta (dirt, grid), un amic avea aceeasi problema si la dirt si la grid cu elemente din “enviroment” care apare in mod aleator, are un sapphire radeon x1950 pro si a rezolvat-o cand a pus ultimul driver.

  • demolator
    a scris pe 08-07-2008 la ora 12:40 am

    Ce e cu (Fără suport pentru SLI şi Crossfire)!!!!!!frate merge Crossfire si SLI!!!!!!!!!!!!inca mai bn cu un FPS intre 120-200!!!!!!!!lol

  • KYMYK
    a scris pe 12-07-2008 la ora 2:30 am

    Nici eu nam inteles aia :) )

  • porcofon
    a scris pe 27-07-2008 la ora 5:51 am

    + pt grafica. din punctul meu de vedere arata f bine
    + pt simulare. il joc cu g25 si pot spune ca se misca excelent (asta dupa ce mi-am ierdut cateva ore bune cu setarile volanului)
    - nu are ambreiaj
    - nu are posibilitate de cutie manuala
    - nu poti umbl la setarile masini
    dar, per total, un joc ok. din punctul meu de vedere depaseste seria NFS dar este in urma seriei toca race drive

  • Ray_Revolution
    a scris pe 27-07-2008 la ora 7:22 am

    Mi’am luat un NVIDIA 9600, cu 1 GB RAM si 2.6 GHz procesor DualCore si nu pot scoate mai mult de 30 FPS nici pe LOW, 640×480. Why? :(

  • al333xxx
    a scris pe 03-08-2008 la ora 12:31 pm

    frumos jocul :yes:

  • bitzaxp90
    a scris pe 07-08-2008 la ora 5:34 pm

    M-I-S-T-O-!-! :D

  • HiddenShadow
    a scris pe 16-08-2008 la ora 1:19 pm

    Ray evolution,pe un Intel core 2 duo e 4600 la 2,4, un Leatdetk 9600 gt ,1×2 gb rami dual channel la 800 mhz ,cu totul la maxim(rezolutia la 1400:900,v-sync on si multisampling 16qxcsaa )am scos 40-50 fps,inafara de fazele cand ma ciocneam,atunci FPS-urile scadeau la 32 :)

  • BOOTEEAAN
    a scris pe 20-09-2008 la ora 11:08 am

    cine ma ajuta si pe mn? am un gamepad thrustmaster n drive wireless si nu vrea sa porneasca in grid..:|:|:| :( ce fac?

  • Ray_Revolution
    a scris pe 02-10-2008 la ora 6:37 pm

    pai, poate ca nu e compatibil?

  • Ray_Revolution
    a scris pe 02-10-2008 la ora 8:59 pm

    yeei. acum pe 1280×1024, v-sync on, 16XQAA, max totul scot 24-30 FPS.

  • Ray_Revolution
    a scris pe 02-10-2008 la ora 9:00 pm

    o intrebare. GRID are suport DirectX 10?

  • Ray_Revolution
    a scris pe 10-10-2008 la ora 8:29 pm

    nu n-are. Scuzati pentru intrebare

  • stelistu01
    a scris pe 11-10-2008 la ora 3:34 pm

    mah fratilor de ce numi merge pe 9600gt???imi tot da don`t sen … si in plus nu aud sunetul masini decat cand pun sa vad masina din lateral pls help

  • stelistu01
    a scris pe 11-10-2008 la ora 3:35 pm

    am vista x32 intel core2 2.2 placa de baza gigabyte … dx10

  • otomotanu
    a scris pe 19-10-2008 la ora 11:33 pm

    1)Cum fac sa controlez si eu masina mai bine,adica daca apas oleaca in stanga se duce ca naiba si se loveste de parapet,nu pot ca iau curbele deloc ,decat cu parapetu.
    2Voi reusiti sa luati curbele calumea?
    3)Eu termin numai pe ultimu loc la cateva minute de adversari,voi reusiti sa castigati curse?

    Jocul e super,dar nu pot sa controlez masina! :(

    Sper sa imi raspunda si mie cineva ca,chiar sunt curios,chiar foarte curios!Multumesc!

  • snopdog2007
    a scris pe 21-10-2008 la ora 5:47 pm

    HELP :cry: :cry: :cry: … la inceputul jocului cand apare reclama cu codemasters… etc merge sonorul ! :| dar cand sunt in cursa nu se aude absolut nimica :( cine imi poate spune de ce va rog frumos!! :cry:

  • sergini0
    a scris pe 19-11-2008 la ora 7:47 pm

    eu am terminat primele grupe de curse de la europa america si asia…… dar acum porneste jocul si se blocheaza ff repede pc… (cu tot cu mouse) am incercat sa-l las si nici dupa o ora nu si-a revenit deci nu mai pot juca…. + am un pc varza:D…. (ca piese) il mentin bine… curatat … ordine prin fisiere… dar configuratia…cpu amd athlon 3000+ 512 ram + nvidia gf6600(nu gt).. il trage rau in jos:( :naughty:si totusi e tare jocu… il jucam 640×480 all low… :naughty:si am jucat mult… e unul din cele mai reusite jocuri cu masini pe care le-am jucat… poate cel mai tare:-??…

  • ciprian994
    a scris pe 11-12-2008 la ora 10:07 pm

    eu am (intel pentium d 2.8gb ) (2gb ram ddr2) (asus n9400gt 512 mb) as putea sa il joc cu detalile la higt?

  • ciprian994
    a scris pe 11-12-2008 la ora 10:07 pm

    as vrea sa stiu si io daca ar merita sa il compar ?

  • Merdiso
    a scris pe 23-12-2008 la ora 3:44 pm

    Merita, e un joc frumos.

    Mie imi place dar de cand am 9600GT nu-l mai pot juca, cand intru in joc primesc eroarea don’t send / send error report, indiferent cu ce drivere as juca.Culmea e ca pe vechiul x1600 jocul rula, la setari medii dar rula.Ma enerveaza lucrul asta, plus ca sunt si altii care au avut problema asta.

    ciprian: se zice high, nu higt :wallbash:.Si 9400GT e o petarda de placa vide, la fel si pentium d.Daca vrei ceva bunicel pentru Grid ia macar un 9500GT DDR3 256mb.

  • Merdiso
    a scris pe 23-12-2008 la ora 3:45 pm

    placa video*.

    Un 9500GT DDR3 256mb costa 200 lei, si duce jocul la setari high 1280&1024.

  • SPEED92
    a scris pe 25-12-2008 la ora 6:07 pm

    un joc foarte bun .merita cumparat! :rulez: :rulez: :rulez:desi are unele probleme..

  • ciprian994
    a scris pe 26-12-2008 la ora 2:29 pm

    pai io is multumit de placa asta video si nu am intampinat probleme de nici un fel :)

  • Sonnyque
    a scris pe 11-02-2009 la ora 9:20 pm

    da da merita la colectie dar nu si jucat cel putin pt mine :no: nu imi place de niki o culoare jokul asta……imi plac doar masinile restul jokului numi place cu toate ca gameplay-ul e acceptabil si nu aduke nimik nou fata de celelalte jokuri racing…..asa cred!

  • MirceaPui
    a scris pe 16-02-2009 la ora 10:17 pm

    Sonnyque,invata tata romana apoi mai stam de vorba.nu mai deforma cuvintele asa.jocul e ok,am incercat sa ma joc cu volan dar e imposibil,are cineva sfaturi?

  • sergini0
    a scris pe 13-04-2009 la ora 2:11 am

    faptul ca nu vine cu ceva nou si interesant nu e un minus… are multe chestii noi… faptul ca iti poti alege sponsorii si coechipierii mi se pare ceva nou :rulez: :noway:

  • sergini0
    a scris pe 13-04-2009 la ora 2:14 am

    si eu am reusit sa fac vreo 25% din el pe un geforce 6600 simplu… dar dupa ce aveam masini mai rapide viteza crestea si jocul mergea mai prost… in curbe sacada in draci… si nu era jucabil @10fps… acum astept vara sau craciunul pentru un hd4870/hd4890/hd5850 cand apare:D…. cred ca astept iarna:))

  • Cueball
    a scris pe 20-09-2009 la ora 10:00 pm

    un joc excelent..merge foarte bine atat pe tastatura cat si pe g25;
    la fel cum spunea cineva mai sus, jocul aduce inovatii cum ar fi damage-ul realist, faza cu sponsorii, cursa de la le mans;
    combina foarte bine modul arcade cu simulator si rezultatul este un joc incitant si distractiv;
    in multiplayer e un total carnagiu ceea ce pentru mine e un plus;
    este foarte bine optimizat cu exceptia faptului ca nu suport sli si crossfire;
    din partea mea primeste nota 9;

  • Adaugă un comentariu

    Ai un gravatar?
    Scrie în formular adresa de email asociată şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.

    Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Încurajăm cititorii ComputerGames.ro să ne raporteze orice abuz în comentariile publicate pe site.