Metal Gear Rising: Revengeance Review

Lightning Bolt Action

Metal Gear Rising: Revengeance

Producător: Kojima Productions

Distribuitor: Konami

Platforme: PC, PlayStation 3, Xbox 360

Gen: Action

Pagina Oficială: Vizitează

Data de lansare: 9 ianuarie 2014

De obicei, când auzi Metal Gear, pui semnul egal între această serie şi console. Iar PC-ul în general duce lipsă de acest gen de jocuri, de acţiunea nebună, de combinaţii fantastice şi boşi supradimensionaţi, rămase apanajul unor titluri precum God of War.

Metal Gear Rising: Revengeance atacă însă PC-ul fără nicio urmă de frică, deşi are cel puţin o problemă: cei care nu au fost niciodată interesaţi de serie nu au nici cea mai mică idee despre poveste, cyborgi, roboţii uriaşi şi tot complotul politic completat de figurile tipice manga-urilor japoneze.

Internetul este însă și lung şi lat, astfel că nu e mai mare lucru să treci în revistă câteva rânduri pentru a te arunca apoi în viitorul lui Raiden, cyborg-ul samurai înarmat cu o katana ce taie metalul de parcă ar fi o foaie de hârtie.

revengeancess05Angajat de o firmă privată de securitate, Raiden este însărcinat cu protecţia unui prim-ministru african, dar convoiul este interceptat de alţi doi cyborgi, trimisi de o altă organizaţie, Desperado Enforcement. Câteva lupte mai târziu, Raiden este temporar învins şi trebuie să se apeleze la cele mai noi minuni ale tehnicii pentru a-şi continua cruciada împotriva celor care l-au răpit pe ministru şi ameninţă pacea mondială.

Ce-i drept povestea începe bine, dar involuează rapid în confuzie, trecând de la răpirea prim-ministrului la răpire de copii, apoi la un complot politic contra Americii din însăşi interiorul ţării, totul punctat de dialoguri fără prea mult sens dacă nu eşti fan al seriei.

Construcţia lui Raiden ca personaj, de la erou la anti-erou, problemele sale morale, par pe alocuri forţate, poate şi din cauza actorului care îi dă viaţă. De departe personaje ca Jetstream Sam sau Blade Wolf sunt mult mai bine realizate şi jucate şi aş fi apreciat mai multe ore în compania lor decât cele două DLC-uri dedicate. Povestea încâlcită nu e nimic neobişnuit pentru Metal Gear, însă cel mai mult am fost atrasă de linia inteligenţei artificale ascunsă în carcasa metalică a lui Blade Wolf. Ce se poate întâmpla când un AI începe să gândească singur…

Esenţialul în acest tip de jocuri este însă lupta. Revengeance îl pune pe Raiden în faţa a sute de inamici, de la simpli soldaţi până la imenşii boşi mecanizaţi cărora trebuie să le descoperi punctul slab pentru a-i pune la pământ. Bine, descoperit e un fel de-a spune, pentru că jocul îţi indică unde trebuie să loveşti pentru a declanşa anumite secvenţe, însă nu e mereu uşor să ajungi la zonele respective. În principiu, nu vrei să fii călcat în picioare, nimerit cu rachete, strâns de-ţi pârâie metalul armurii sau ţintuit de un tir de mitralieră venit dintr-un elicopter.

Pe cel mai uşor nivel de dificultate, jocul parează pentru tine automat, acesta fiind unul dintre elementele esenţiale care îţi asigură supravieţuirea. De la Normal încolo şi până la Revengeance (nivel deblocat după ce treci prima dată prin joc), trebuie să te descurci singur cu blocarea loviturilor inamice.

revengeancess04Din păcate, gameplay-ul scârţâie puţin la acest capitol, în special din cauza camerei, obişnuita problemă a jocurilor portate de pe consolă. Raiden este extrem de rapid, ai la dispoziţie numeroase combinaţii, însă de multe ori s-ar putea să te bați singur, pentru că viteza lucrează împotriva ta când te holbezi la texturile pereţilor în loc de inamici. Camera se învârte aiurită în colţuri, se blochează sau se mişcă prea încet, iar dacă ai pretenţia de a folosi mouse şi tastatură, dificultatea creşte.

Ce-i drept, Revengeance nu e imposibil de jucat cu perifericele normale pentru PC şi m-am încăpăţânat să-l termin aşa. Controller-ul rămâne însă recomandarea ideală, deoarece tastelor le lipseşte fineţea trigger-elor când vine vorba de combo-uri sau de apăsarea rapidă a simbolului corect pentru a declanşa secvenţele semi-interactive din luptele cu boşii.

Succesul împotriva celor mai mulţi dintre inamici îl reprezintă însă folosirea judicioasă a Blade Mode-ului, un moment de slow motion bazat pe o bară dedicată. Activarea lui îî permite lui Raiden să facă tocăniţă din adversar, iar scenele sunt cât se poate de sângeroase şi satisfăcătoare într-un mod pe care numai japonezii ştiu să-l realizeze. Braţe, picioare, capete, torso-uri secţionate pe mijloc, chiar şi roboţii merg tăiaţi pe mijloc pentru a le evidenţia coloana vertebrală doldora de combustibilul atât de necesar pentru Raiden.

Braţele (stângul, mai exact) fac de altfel parte din categoria obiectelor ce pot fi colecţionate, alături de cipuri de date (care deblochează Stun Blade-ul), patru ostatici, misiuni VR (virtual reality), Endurance Plus (creşterea vieţii, 10 de toate, dintre care 4 pot fi cumpărate, restul sunt ascunse în joc) şi MIBs (Men in Boxes – 5 soldaţi ascunşi în cutii de carton, a căror eliminare deblochează Wooden Sword). Pentru cunoscători, Revengeance mai conţine şi câteva Easter Egg-uri, cum ar fi posterele, pisicile ninja sau referinţele la Solid Snaker şi Ţestoasele Ninja.

Pe lângă Blade Mode, Raiden are un atac „light” şi unul „heavy”, acestea mergând combinate în diverse moduri pentru a obţine asasinări spectaculoase. Ce-i drept, viteza jocului îţi lasă foarte rar timp să te gândeşti că vrei să realizezi un combo anume; de cele mai multe ori, totul se rezumă la apăsarea nebunească a butoanelor mouse-ului.

revengeancess02Oricum ai juca însă, luptele sunt pline de adrenalină şi dau o oarecare dependenţă, mai ales că poţi să te întorci să reiei diverse misiuni sau să capeţi experienţă în VR (şi nu numai, câştigând BP pentru diverse îmbunătăţiri).

Un meniu dedicat la finalul misiunilor oferă posibilitatea de a-i îmbunătăţi armele şi abilităţile lui Raiden, plus schimbarea costumului, eventual cu adăugarea unei peruci cu abilităţi ce te fac să nu mai dispreţuieşti acest accesoriu.

Unele abilităţi depind de arma folosită, dar cel mai probabil nu vei apela la schimbarea sabiei în timpul unei bătălii. Acţiunea este posibilă, dar rupe din fluenţă pentru că trebuie să accesezi meniul aferent (încă o grea moştenire a portării); acelaşi lucru e valabil şi dacă vrei să te repari sau să schimbi grenada cu lansatorul de rachete şi invers.

Costumele nu sunt simple ajustări vizuale (precum Mariachi sau Suit). Cele mai multe dintre ele oferă o specializare – Inferno te lasă să ai mai multe grenade, Commando mai multe rachete, iar White mai multe pachete de viaţă. Nici aici nu lipsesc referinţele, fiind disponibile o armură Grey Fox sau armura lui Raiden din Metal Gear Solid 4.

La un nivel foarte redus, stealth-ul este şi el prezent, deşi nu vei avea prea multe ocazii să-l foloseşti. Însă prin canale sau în zonele unde poţi să te plimbi pe acoperişuri, poţi să pici în capul unui inamic neatent şi să-l termini dintr-o zingură mişcare.

O activitate foarte sănătoasă, recomandată mai ales în cazul adversarilor de mari dimensiuni (precum gorilele), foarte rezistenţi la atacurile normale şi cu damage corespunzător.

revengeancess01Grafica beneficiază de potenţialul PC-urilor, însă framerate-ul este blocat la 60, o chestiune care s-ar putea să deranjeze unii jucători. N-am remarcat probleme din acest punct de vedere totuşi, dar pe de altă parte nivelurile nu sunt cine ştie ce spectacol vizual (poate cu excepţia grădinilor japoneze).

Nu e ca şi cum ai avea prea mult timp să admiri peisajul, însă trebuie să te uiţi prin toate colţurile dacă eşti colecţionar sau să găseşti cutiile cu obiecte utile (cele mai multe indicate în modul vizual avansat).

Aspectul personajelor este tipic japonez şi, dacă n-ar fi numele, ai putea avea uneori dubii în ceea ce priveşte genul; vocile se prezintă bine în mare parte, iar dialogurile „suferă” de exces de aluzii geopolitice (enervant sau nu, depinde de răbdarea fiecăruia); personal mi s-au părut măcar amuzante în exagerările evidente, dar nu le lipseşte o oarecare profunzime dacă ai chef să le analizezi filosofico-moral.

revengeancess03Dintre toate versiunile, Metal Gear Rising: Revengeance pentru PC pare a fi cea mai bună afacere: financiar (vine cu tot cu DLC-uri), vizual (orice s-ar spune, puterea de procesare contează la nivel grafic) şi în termeni de gameplay (merge bine şi pe mouse şi tastatură, dar tot poţi folosi controller-ul pentru acel plus de fineţe în mişcări).

Așa că până vine primăvara şi mai apar şi alte tituri, Revengeance este un interludiu demn de atenţie.

Părerea portofelului: bun de cumpărat din magazinul preferat. Dacă prinzi și o reducere, cu atât mai mult.

Plusuri

  • Lupte rapide şi combo-uri spectaculoase
  • Mediu destructibil şi multe obiecte de colecţionat
  • Rejucabilitate crescută, plus DLC-urile
  • Stilul tipic jocurilor japoneze, foarte rar prezent pe PC

Minusuri

  • Camera bezmetică
  • Niveluri neremarcabile grafic
  • Povestea poate fi lejer ignorată