Men of War: Red Tide – RePlay Review

Mǎrturisesc cǎ atunci când am notat generos Men of War, opinia mea despre multiplayer nu a fost chiar aceeaşi cu cea a comunităţii, deoarece am considerat că strategia avea de pierdut în multiplayer in favoarea vitezei de reacţie, a cunoaşterii hǎrţilor şi a spiritului de echipǎ.

Geniul jocului se regǎsea, dupǎ mine, în calitatea misiunilor single-player, aşa că atunci când a fost anunţat expansion-ul stand alone Red Tide, nu mi-am putut reprima un strop de emoţie. Şi nu am fost dezamǎgit, cel puţin cantitativ, de cele 23 de misiuni organizate în şase campanii, care ne poartǎ prin teatrul de rǎzboi din jurul Mǎrii Negre, unde vom ajunge prin Odessa, Sevastopol sau Constanţa.

Iniţial am fost încântat de alegerea producǎtorilor de a prezenta operaţiuni ceva mai puţin spectaculoase din timpul rǎzboiului, cǎci mi se acrise de atâta debarcare în Normandia sau de Operaţiunea Market Garden, însǎ mai apoi am regretat faptul cǎ nu mi se dǎ ocazia sǎ iau parte la bǎtalii epice, cum a fost lupta de tancuri de la Kharkov sau înfruntǎrile din ruinele Stalingradului.

Nu mǎ pot plânge însă de varietatea inamicilor, adicǎ forţele Germaniei Naziste, Italiei sau – un termen care sunǎ deosebit de bine – malefica Armatǎ Românǎ invadatoare. Soldaţii români sunt reprezentaţi destul de bine, incluzând aici echipamentele de luptǎ, precum şi zbierǎtele ce se pot auzi pe front, lucru ce nu poate decât sǎ ne umple de patriotism, chiar dacǎ treaba noastrǎ e sǎ-i mǎcelarim în fiecare misiune.

Ne aflǎm aşadar în fruntea unitǎţilor de elitǎ ale marinei ruse, Tunicile Negre, de care sincer nu prea auzisem pânǎ acum, asta probabil pentru cǎ ruşii nu prea fac filme cu Chuck Norris. Mai ales cǎ uniformele lor seamanǎ pe alocuri cu nişte pijamale albastre, nefiind în mǎsurǎ sǎ inducǎ groaza în inamic, deşi românul e nevricos de felul lui.

Accentul este pus pe confruntǎri navale sau, mai bine zis, pe încăierǎri desfăşurate lângǎ obiective de coastǎ sau direct pe plajǎ, ceea ce înseamnǎ ceva noutǎţi din punct de vedere al unitǎţilor. Putem controla transportoare amfibie, distrugǎtoare, ba chiar şi câteva crucişatoare capabile de bombardament la distanţǎ, însǎ nimic spectaculos din acest punct de vedere. Arsenalul a fost adus la zi cu aceeaşi meticulozitate şi respect pentru adevǎrul istoric, unitǎţile prezente fiind redate fidel şi modelate în acelaşi spirit cu cele din Men of War.

De altfel, se observǎ înclinaţia producǎtorilor pentru o folosire mai atentǎ a echipamentelor de pe câmpul de luptǎ, multe misiuni fiind construite în jurul capturǎrii şi folosirii tunurilor sau tancurilor adverse, cu toate cǎ acest lucru nu este tot timpul esenţial, dar ajutǎ foarte mult la îndeplinirea obiectivelor.

Misiunile sunt gândite în acelaşi mod precum cele din Men of War, fiind împǎrţite în mai multe etape care se succed în funcţie de îndeplinirea obiectivelor, iar dificultatea este din nou ”la înălţime”. Asta pentru cǎ în general forţele tale vor fi inferioare numeric şi minim echipate, iar obiectivele sunt cel puţin îndrǎzneţe, spre mândria lui Stalin şi a poporul rus. Cel puţin a doua misiune mi-a scos peri albi, pentru cǎ ai la dispoziţie doar o mânǎ de soldaţi cu care trebuie sǎ cucereşti un sat inamic, sǎ pui la punct o ambuscadă pentru o coloanǎ blindatǎ şi sǎ-ţi iei tǎlpǎşiţa prin liniile inamice înţesate cu mine antipersonal.

Însă misiunile nu ajung să devină enervante pentru simplul motiv cǎ gameplay-ul reprezintǎ în continuare savoarea jocului şi faptul cǎ toţi soldaţii ţi-au fost seceraţi de cǎtre inamic înseamnǎ mai degrabǎ un asalt prost construit, nu o mecanicǎ nesǎnǎtoasǎ.

Davai Ceas, Davai Palton

Totuşi, trebuie sǎ remarc cǎ geniul artificial lǎudat de mine în predecesor a dat în patima beţiei şi, ca sǎ fiu în tema jocului, suspectez vodca. Cu alte cuvinte, AI-ul e cam dus cu pluta, altfel nu-mi explic de ce soldaţii mei, din proprie iniţiativǎ, ies subit din tufişurile unde-i ascunsesem abil sau se proţǎpesc în mijlocul şoselei rânjind la inamic, pentru a încasa prompt câteva gloanţe în scǎfǎrlie. E enervant sǎ pierzi câteva minute punând la punct o ambuscadă, doar pentru ca în momentul critic marinarii sovietici sǎ viermuiascǎ fiecare-ncotro, cǎutând un loc mai bun de tragere şi nimerind într-unul mai prost.

Am apreciat în primul titlu faptul cǎ poţi sǎ-ţi pierzi unitǎţile dacǎ nu le pui la adǎpost, însǎ în Red Tide degeaba îţi pui soldaţii în spatele unui zid, camuflaţi şi bine acoperiţi, pentru cǎ atunci când te întorci la ei o să-i gǎseşti în mijlocul drumului, cǎutând ceasuri şi paltoane probabil. Pǎi sǎ nu-l înţelegi pe Stalin cu epurǎrile lui?

Probabil cǎ producǎtorii au dorit sǎ adauge o oarecare libertate de mişcare soldaţilor şi recunosc că existǎ o notǎ de realism în modul în care aceştia îşi cautǎ ţinta. Problema este cǎ am încǎrcat la un moment dat o salvare de 15 ori pentru cǎ nu-l puteam convinge pe sergentul Kuznetzov sǎ stea locului. În final, l-am trimis în pas alergător în cealaltǎ parte a hǎrţii şi am terminat misiunea cu un rǎcan aflat sub controlul meu direct, o opţiune la fel de bine implementatǎ ca în prima parte.

Prezentarea misiunilor a devenit ceva mai lungǎ şi mai romanţatǎ, ceea ce reprezintǎ în mod evident o tragere de timp, însǎ pentru cei pasionaţi de strategie purǎ, Red Tide le oferǎ multe ore petrecute în faţa monitorului, mai ales datorită dificultǎţii crescute a misiunilor. Chiar şi pe modul Easy vǎ veţi chinui sǎ treceţi de defensiva adversǎ, iar asalturile trebuie bine puse la punct întrucât, deşi scriptat, inamicul vǎ poate oferi multe surprize.

În privinţa graficii avem puţine noutǎţi, în afara unitǎţilor, dar pentru partea sonorǎ producǎtorii au cerut acum ajutorul actorilor profesionişti care sǎ-i înlocuiascǎ pe amatorii din Men of War. Cu rezultate ceva mai bune, dar care pe mine tot nu m-au impresionat îndeajuns.

Vorbeam mai devreme de tragere de timp şi, din pǎcate, sentimentul persistǎ încǎ din meniul principal, unde aflǎm stupefiaţi cǎ nu beneficiem de modurile Skirmish sau multiplayer. Aşa că dacǎ vreţi sǎ încingeţi o partidǎ în mai mulţi va trebui sǎ faceţi un pas înapoi cǎtre Men of War, cǎci numai acolo puteţi zburda online. Doare mai mult însǎ lipsa opţiunii de Skirmish, pe care comunitatea a cerut-o insistent şi pe care din păcate nu ştim în acest moment când o vom primi.

Astfel, se pare cǎ în Rusia capitalismul s-a instalat confortabil, întrucât acest expansion nu oferǎ mai nimic jucǎtorilor în afarǎ de câteva misiuni single-player noi şi o enciclopedia care nu face decât sǎ reia prezentǎrile premergătoare misiunilor. Sigur cǎ cei pasionaţi de strategie vor fi mulţumiţi de dinamica şi complexitatea misiunilor, însǎ cei care-şi doreau mai mult de la acest expansion au tot dreptul sǎ batǎ nemulţumiţi din picior.