Kane & Lynch: Dead Men Review

Scris pe 03-12-2007
Autor: ComputerGames

Pentru fanii genului action/stealth, jocurile din seria Hitman se numără în mod sigur printre cele mai bune create vreodată în domeniu. Gameplay-ul şi feeling-ul lor au atras numeroşi fani din întreaga lume, care l-au apreciat considerabil pe deja celebrul asasin chelios. Iar faptul că filmul omonim tocmai a fost lansat pe marile ecrane nu ar mai trebui să mai surprindă pe nimeni. Însă ce-i mult strică, precum spune o vorbă din străbuni, aşa că IO Interactive a decis că ar fi indicat să-i dea o vacanţă Agentului 47, dar să continue saga de crime cu ajutorul altor personaje dubioase.
Titlul de faţă păstrează o parte din reţeta care a făcut din Hitman un succes, fiind la bază un third person shooter asemănător lui Max Payne, sau mai nou născutului Stranglehold (ce-i drept, cel din urmă nu prea s-a bucurat de un success considerabil). Totuşi, Kane & Lynch se deosebeşte de aceste titluri prin lipsa bullet-time-ului şi a cascadoriilor specifice filmelor lui John Woo, el îmbinând în schimb cu succes acţiunea furibundă cu o poveste care pe cât de urâtă pare la început, pe atât de atractivă se va dovedi pe parcurs.
De ce să nu recunosc, jocul mi-a atras atenţia încă de la primele informaţii apărute pe Internet. E drept că povestea relativ banală nu îmi spunea nimic pe atunci, dar gameplay-ul se anunţa a fi promiţător. Iar aşteptările erau mari, mai ales că la cârmă se aflau cei de la IO Interactive, companie nu neapărat foarte activă în industria jocurilor, dar recunoscută pentru titlurile lansate. Şi cu toate că ideile din spatele acestui titlu au fost deja prezentate pe marile ecrane, ele reuşesc să dea o savoare specială gameplay-ului.

Kane, unul dintre protagoniştii jocului, este o figură controversată. După tragicul eveniment care i-a omorât băiatul de numai doi ani, îşi părăseşte familia pentru a deveni un mercenar nemilos, care se alătură organizaţiei mafiote The 7. O misiune din Venezuela se sfârşeşte urât, Kane este prins de către autorităţi şi declarat vinovat pentru uciderea a nu mai puţin de 25 persoane. Sentinţa: condamnarea la moarte. Acţiunea începe în duba care te conduce pe ultimul drum, alături de multe efective ale poliţiei californiene. Aici îl vei întâlni pe Lynch, un psihopat pe medicamente, şi cel de-al doilea protagonist al poveştii. După ce escorta şi duba care vă transportă îşi găsesc subit sfârşitul în flăcări, Kane şi Lynch reuşesc în mod aproape miraculos să scape de numeroasele forţe de ordine aflate pe urma lor, după o luptă îndârjită. Bucuria de a fi scăpat de moarte sigură nu va dura însă prea mult, deoarece vei afla rapid că în spatele eliberării tale premature se află The 7, care vor de la Kane o servietă plină ochi cu diamante, pe care acesta se pare că a făcut-o… “pierdută". Şi ca un mic imbold, aceştia îi răpesc fiica, pentru a fi siguri de colaborarea sa. De cealaltă parte, Lynch, ca personaj, nu îţi va spune prea multe iniţial, dar pe parcurs vei începe să-l simpatizezi, chiar dacă istoria lui este mai mult decât terifiantă. Iar pe parcursul jocului, din cauza condiţiei sale instabile, nu va ajuta foarte mult la o mai bună desfăşurare a lucrurilor.
Am dorit să evidenţiez povestea deoarece Kane & Lynch este prezentat excelent, sub forma unui film de acţiune interactiv. Firul epic se va schimba pe parcurs de mai multe ori, şi cu toate că este plin de clişee evidente (sau inevitabile), el îţi dă senzaţia că participi efectiv la aventurile celor doi evadaţi, lucru care contribuie foarte mult la atmosferă.

loading...
Pagina: 1 2 3
Cuvinte cheie:
  • sNaKey
    a scris pe 04-12-2007 la ora 12:50 am

    Eu nu inteleg minusul ‘Grafica Mediocra’. Pai ori intra la minusuri adica e “Proasta dom’le”, ori e mediocra adica nu intra nici la + nici la -. Asta e principalul meu dubiu, in rest, mi se pare cam umflata nota…

  • Assassin
    a scris pe 04-12-2007 la ora 12:58 am

    1. Unele titluri cer, prin natura lor, o grafica peste medie. Poa’ si aici era cazu’, nu stiu, n-am jucat, zic si eu din ce am vazut in poze si am citit.
    2. Da, e prea mare… Merlinboy, esti concediat! Unde mama naibii sunt bannerele alea cu jocu’ de la Eidos?…*

    * = sarcasm

  • Sir Dracu
    a scris pe 04-12-2007 la ora 1:27 am

    excelent joc…dialogurile intre cei 2 nu mai zic…pacat k e prea scurt :hustler:

  • C.@M.
    a scris pe 04-12-2007 la ora 1:33 am

    De multe ori ma chinui sa-i inteleg (pe review-eri) si nu reusesc domne’… :no:

  • Crimson
    a scris pe 04-12-2007 la ora 1:38 am

    O nota decenta si destul de meritata, mai ales pentru proasta implementare a modului co-op grr, cand am auzit co-op eram gata pregatit cu un amic sa rupem jocu’, fan inrait Hitman, ca si mine.
    Anyway tocmai l-am terminat, si pot spune ca mi-a placut, cu toate ca a fost scurt, mi-a placut finalul, very Kane-like :) . Pacat ca momentele in care Lynch e amuzant prin conditia sa sunt putine, caci au fost mortale, mai ales cea de dupa spargerea bancii.

  • SoulMaster
    a scris pe 04-12-2007 la ora 4:22 am

    Am jucat jocu la un prieten k am un pc ff slab nu, prea imi merg noutatile…Este fain,merita jucat chiar dak este scurt;))

  • combustia
    a scris pe 04-12-2007 la ora 8:36 am

    e ca orice joc dupa film hollywoodian, o prostie trasa de par. desi e ok ca realizare, mult prea ok fata de alte titluri (vezi Turtles Ninja), e mult in urma titlurilor dedicate.

  • sNaKey
    a scris pe 04-12-2007 la ora 9:55 am

    @Assassin – cand am zis umflata, m-am referit la impresia editorului, lui MerlinBoy, ca pe langa media facuta de grafica/sunet/gameplay etc, se mai adauga si impresia lui personala care banuiesc ca a fost mare, asta am vrut sa spun.
    Insa la treaba cu minusul la grafica, no comment.

  • droopy_ro
    a scris pe 04-12-2007 la ora 12:35 pm

    Eu zic ca e o nota corecta. Oricum e mai buna povestea decat cea tipica “io soldatul perfect omor extraterestri si salvez lumea”.

  • amateur
    a scris pe 04-12-2007 la ora 2:01 pm

    nu se compara cu hitman

  • amateur
    a scris pe 04-12-2007 la ora 2:04 pm

    si grafica ii sub mediocra.pacat am asteptat destul de mult jocul si cand colo ii foarte slab.merita o naota intre 55-60.pacat oricum :( inca un joc care dezamageste

  • oLlamaFavilla
    a scris pe 04-12-2007 la ora 2:11 pm

    deci este un joc extrem de nesimtit…cere foarte mult si se vede foarte naspa [pentru cat cere]…Se vede mai bine Splinter Cell Chaos Thoery care e si din 2005 si cere si de 2 ori mai putin. Nu inteleg de ce nu il fac in asa fel incat sa mearga si pe sistemele mai slabe ca pana la urma tot lor le iese banu’ ca altfel il joaca mai multa lume. Nu tata, lasa-l asa sa se vada ca un cur si sa ceara cat o vaca. Cat despre jocul in sine, mi-ar fii placut sa il joc dar nu mi se pare ceva extrtaordinar. Este un FPS banal…cand am vazut un preview intr-o revista a joclui, si cateva poze, am inebunit…Maaama ce tare o sa fie…Si ma oftica cel mai mult si cel mai mult chestia cu “from the creators of Hitman”. Hitman e un joc super misto dar astia deja abuzeaza de numele pe care si l-au facut cu Hitman…Nu au gasit si ei un alt mod de a-si face reclama…Pan’ la urma reclama ajunge sa fie cea mai importanta. Cum a fost cu Soldier of Fortune…ajungeai sa-l si visezi. Era plin Gametrailers-u de soldier of fortune…vedeai peste tot numa jocu’ asta. Cand a aparut a fost un mare rahat. Dar nu conteaza asta…pentru ca isi facuse reclama si toata lumea-l cumparase [evident, cei cu Money, Money, Money]

  • razvan89
    a scris pe 04-12-2007 la ora 6:30 pm

    La Need For Speed Pro Street cand se face review? :hustler:

  • sNaKey
    a scris pe 04-12-2007 la ora 8:47 pm

    Cand unul dintre redactori nu o sa mai aibe la ce sa faca review, si de plictiseala o sa se apuce de Prostreet. :sneaky:

  • skuphundaku
    a scris pe 04-12-2007 la ora 9:24 pm

    Nu stiu de ce atat de multa lume se cramponeaza de “cum arata” jocurile “current-gen” in general si Kane & Lynch in special. OK, exista jocuri care arata mai bine… so what? In afara de HL2, inca nu am vazut vreun joc care sa aiba si grafica buna si gameplay & story bun. Don’t know about you, dar eu, intre grafica si gameplay & story, aleg gameplay-ul si story-ul pe nerasuflate.

    Gameplay-ul e OK, nu bun, doar OK. Ar fi fost excelent daca sistemul de cover era implementat mai bine. Povestea si mai ales prezentarea povestii, in schimb, e colosala. Jocul e un adevarat film de Michael Mann interactiv. Asta ar trebui sa spuna totul.

    Si daca tot e sa dam vina pe cineva, hai sa nu o dam pe developer ci pe producer, pentru ca Eidos a devansat lansarea cu mai mult de o luna pentru a prinde sezonul cumparaturilor de Craciun, timp care ar fi putut fi folosit pentru fixat bug-uri si imbunatatit mecanica de joc.

  • oLlamaFavilla
    a scris pe 05-12-2007 la ora 9:45 am

    …am facut sa mearga aproximativ jocul la low. Jocul are intradevar poveste buna si te face sa te atasezi de cele 2 personaje. Dupa cum am spus si mai sus [si nu imi schimb opinia] nu este ceva revolutionar dar seamana putin cu Gears of War si asta-l face misto. Conversatile intre Kane si Lynch sunt super numai ca eu nu am sonor. Nu stiu de ce…vocile nu se aud doar muzica. Daca ma poate ajuta cineva…va rog. In sfarsit, poveste face tot jocul. Nu aduce ceva revolutionar dar e dragut pan’ la urma.

  • Adi B.
    a scris pe 06-12-2007 la ora 7:19 pm

    Ar trebui sa apara un patch, ceva care sa corecteze bubele, cum ar fi ca te trezesti afara din joc citeodata. Si cu sunetul sint probleme cum zice ollama.

  • oLlamaFavilla
    a scris pe 06-12-2007 la ora 8:29 pm

    deci nu sunt numai la mine ? la mine se aude din an in paste ceva…. adica cateodata se aud vocile si sunetul de foc de arma. Dar pt foarte putin timp, 20 de secunde cam asa. Si mi se pare ca in unele locuri.

  • crysis fan
    a scris pe 07-12-2007 la ora 10:35 am

    notaie corecta dar nu se compara cu hitman :D

  • Philips
    a scris pe 07-12-2007 la ora 5:34 pm

    jocul e bun mai ales datorita povestii dar da cateva rateuri la elemente importante,iar asta ii cam da cu firma in cap.pacat,idea era buna,dar anumite decizii ale publisherilor nu au reusit sa transforme Kane & Lynch: Dead Men int-un adevarat urmas al seriei HITMAN

  • oLlamaFavilla
    a scris pe 08-12-2007 la ora 1:45 pm

    Nu se compara deloc cu Hitman dar e dragut…nu l-am terminat dar din titlu “dead men” ma face sa cred ca va mai fii inca un joc cu cei 2.

  • eXist
    a scris pe 11-12-2007 la ora 12:34 am

    O panaramă de joc. Nu merită o asemenea atenţie acordată.

  • sebilica455
    a scris pe 17-12-2007 la ora 12:33 am

    :yes: supr fain jocul il am si eu pe compul meu si este marfa :) :rulez:

  • camelionu
    a scris pe 20-12-2007 la ora 11:37 am

    Cine tune detalile alea la joc sunt ciar unitile,mie ami merge pe 512ddr perfect.

  • KANE & LYNCH
    a scris pe 25-12-2007 la ora 6:32 pm

    plz ma ajuta cineva imi merge joku’ asta pe un calc. de// procesor: AMD ATHLON x2 4000+, rami de 2 GB si o placa video ATI x PRO 1650 de 256 RAMI si Windows VISTA plz spunetiiiiii pot sa-l jok k totul pe HIGH sau daka merge bine pe un asa system :D :D :p ;) :confused: :confused: :shrug: :shrug:

  • best_21
    a scris pe 03-01-2008 la ora 1:49 pm

    o sa ti mearga sigur ;) ”kane&lynch”

  • gamer?
    a scris pe 15-02-2008 la ora 6:00 am

    eu am terminat jocu si pot sa zic ca o fost frms lo mai terminat vro cineva?

  • munir
    a scris pe 08-05-2008 la ora 1:47 am

    i like that game so bad

  • weaselciuy
    a scris pe 09-02-2009 la ora 5:03 am

    Doamne ce grqafica de lemn are …

    stiu ca grafica nu e totul la un joc, dar asta e prea de tot.

  • Adaugă un comentariu

    Ai un gravatar?
    Scrie în formular adresa de email asociată şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.

    Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Încurajăm cititorii ComputerGames.ro să ne raporteze orice abuz în comentariile publicate pe site.