Heroes of Newerth Review

Chuck Palahniuk, autorul lui Fight Club, a spus într-un interviu că a primit scrisori de la boşorogi iritaţi care i-au reproşat destul de agresiv succesul cărţii. Aparent, aceştia îi spuseseră că omul n-a inventat nimic, că ei trăiseră deja exact acelaşi film cu decenii înainte. În răspuns, scriitorul a declarat amuzat: “Moşulică, tot ce trebuia era să-i puneţi un nume ideii şi s-o vindeţi. Asta e tot ce am făcut eu.”

Nu vă grăbiţi astfel, boşorogi ai Dotei clasice, să reproşaţi existenţa lui HoN acestor producători entuziaşti. Nu vă trage nimeni în piept şi nu prea mai poţi să pui drepturi de proprietate pe un concept atât de ambiguu. Se zice că e chiar un gen de jocuri acum, deşi n-are decât vreo 3 reprezentanţi. Cam ca o oarecare doamnă Cocheci, care îşi imaginează că o definiţie pompoasă şi faptul că are carnet de membru în Asociaţia Artiştilor din Bucureşti o face aptă de a da naştere unui curent – aşa şi genul ăsta, MOBA (Multiplayer Online Battle Arena).

Şi da, ştiu că e o problemă veche. Însă faptul că se fac alterări şi clone de Aeon of Strife bazate pe acelaşi sistem de reguli (ce-i drept, dichisit până la refuz cu îmbunătăţiri de suprafaţă) nu înseamnă că a inventat cineva bicicleta cu trei roţi dacă i-a pus un xenon în locul clasicului far cu dinam.

Prin asta nu vreau să se creadă că aceste jocuri sunt proaste sau nu au meritul anumitor inovaţii, drept pentru care mă număr în continuare printre milioanele de oameni care îşi pierd răbdarea odată la câteva nopţi răcnind ca turbatul la o mână de prieteni să dea stun. Plus expresia emblematică a lui Adi Despot.

Ceea ce a catapultat acest concept pe majoritatea monitoarelor din Internet Cafe-urile româneşti sau LAN Party-urile scandinave a fost succesul nebun de care s-a bucurat DotA. Cine ar fi crezut că un mod (mă rog, o hartă de Warcraft III) care seamănă mai mult cu un showdown între două boyband-uri decât cu un război al reflexelor şi tacticii va zămisli propriul gen?

Vă spun eu. Oricine. Priza la public a Dotei s-a manifestat exact ca şi entuziasmul anterior al fanilor Counter-Strike. Principiul e banal – mecanica e antrenantă şi simplă, meciurile sunt suficient de scurte încât să nu fie nevoie să investeşti în sesiuni lungi de joc ca să te simţi împlinit şi e vorba de multiplayer.

Practic, în multiplayer dispar multe din elementele pe care le criticăm atât de aspru în single-player. Dacă te joci destulă DotA, ajungi să nu mai vezi copăcei, demoni şi fântâni, ci puncte, linii şi înjurături şantieriste de cămin pe chat. Abstractizezi, începi să uiţi de prezentare şi sclipici pentru că scopul este să-ţi întreci adversarul într-o luptă de tactică, nu admirat peisaje.

Ce-i drept, Heroes of Newerth e niţel mai rapid şi mult mai cursiv. Motorul lui Warcraft 3 avea limitări în privinţa animaţiilor şi interacţiunii dintre obiecte, care permiteau numeroase exploituri şi deveneau uşor enervante pentru începătorii care se confruntau cu veterani. Apoi, îi lipsea un sistem de lobby decent – Battle.Net n-a fost conceput pentru DotA şi sufixele “noobs only” sau “no dumbfucks” nu sugerau decât noţiuni empirice. Şi, în cele din urmă, aspectul grafic şi modelele erau preluate din banca de bază a editorului. Nu că ar fi extrem de deranjantă treaba asta, dar cine mâncase deja menajerii fantasmagorice pe pâine în WarCraft III era uşor blazat de faptul că recunoştea fiecare model recolorat.

Am stabilit aşadar că HoN nu vânează inovaţie. Acum nu aveţi nicio scuză să lăsaţi comentarii de genul „Mna klonă penală de DotA forza steaua merge bn pe sistemul meu primul coment (sic!) ceau”. Fiindcă Heroes of Newerth e o DotA care-şi merită banii.

Asta pentru că are un suport activ şi constant din partea producătorilor, pentru că pe parcursul perioadei de beta au fost introduşi, reconfiguraţi şi echilibraţi o grămadă de eroi. Pentru că latenţa nu suferă de la ei şi matchmaking-ul e coerent, rapid şi suficient de ergonomic încât să nu te pierzi în opţiuni. În plus, avem un sistem de rating deja consacrat, iar trierea se face în general după acesta.

Pe lângă cerinţele exprimate în numele fiecărui meci organizat, există o opţiune de autobalance care echilibrează echipele în funcţie de rating. Ba mai mult, anumiţi jucători pot fi blocaţi dacă sunt siamezi şi faptul că sunt legaţi la trunchi îi îndeamnă să activeze în aceeaşi tabără „ca să nu facă monitor”. Iar dacă vă deconectaţi subit nu trebuie să intraţi în panică, pentru că puteţi reveni în meci fără probleme dacă e vorba doar de un „sughiţ”.

Cât de prietenos este însă cu începătorii? Îmi imaginez că vor fi câţiva şi ştiu ce înseamnă să fii pus faţă în faţă cu veterani într-un joc. Ei bine, conceptul este destul de simplu şi uşor de înţeles, iar debutanţii au la dispoziţie şi un set de obiecte recomandate, ca să înţeleagă măcar principial ideea de build a inventarului. În plus, există şi un tutorial destul de bine închegat ca primă opţiune în meniul principal, pe care puteţi să-l parcurgeţi integral sau pe bucăţi, în funcţie de cât de mult înţelegeţi din joc.

Ideal ar fi să vă întrebaţi la început coechipierii ce erou poate fi învăţat uşor. Există destul de mulţi care sunt utili chiar şi în mâinile cuiva care nu a jucat vreodată DotA şi vă pot învăţa fundamentele unui meci. Iar voice chat-ul inclus vă va scuti de o grămadă de explicaţii scrise, dacă aliaţii au totuşi microfon şi nu le e lene să schimbe cu voi două vorbe.