Half-Life 2 Review

     Spuneam la sfarsitul review-ului pentru Doom 3 ca in acest an a luat nastere generatia Far Cry, jocul celor de la CryTek stabilind noi standarde in genul FPS. Desigur ca afirmatia mea nu lua in calcul Half-Life 2 neaparut inca atunci, STALKER Shadow of Chernobyl, un al patrulea joc ce ar fi putut candida cu succes la categoria de cel mai bun FPS al anului, fiind amanat pentru 2005: Daca entuziasmul creat de lansarea lui Far Cry nu a fost urias, fiind primul titlu creat de CryTek, nu acelasi lucru se poate spune despre Doom 3 si Half-Life 2. Practic, id Software au inventat genul FPS cu Wolfeinstein, conceptul de multiplayer cu Doom 1 si lumea 3D cu Quake 1. De asemenea, pana pe 16 noiembrie 2004, Valve Software era pusa, alaturi de Blizzard, in categoria producatorilor de jocuri care nu au dezamagit niciodata. Aceasta afirmatie era deplasata, deoarece Valve au fost una dintre putinele firme din industrie care aveau la activ un singur titlu, ce-i drept, declarat in unanimitate ca fiind jocul anului 1998. Entuziasmul creat de lansarea lui Half-Life 2 s-a mai datorat si celui mai mare leak din industria jocurilor, fapt asupra caruia nu insist datorita notorietatii sale. Cert este ca marea majoritate a celor care au asteptat Half-Life 2 ca pe aparitia unui Mesia al lumii jocurilor a fost formata din fanii Valve, precum si din nostalgicii si optimistii care au sperat ca acest joc va opri tendinta de a se pune pe prim plan grafica si gameplay-ul (mult) simplificat, tendinta cauzata de lacomia financiara tot mai mare a publisherilor imbracata in eternele aparente inselatoare ale marketingului.

     Ca orice persoana care a vazut toate filmuletele lansate de Valve, inceputul nu m-a luat prin surprindere: stiam foarte bine cam cum arata gara si cum vorbeste G-Man. Totusi, m-am plimbat destul de mult prin gara, admirand texturile detaliate ale peretilor, podeaua lucioasa asfixiata de pixel-shaders, precum si animatiile faciale ale NPC-urilor. Niciodata un joc nu a infatisat prin personajele sale o gama atat de larga de emotii si sentimente (nu, nu am uitat de Grim Fandago, insa chiar nu exista comparatie). Primul soc nu a venit in momentul in care m-am intalnit cu Barney, (nici nu mai imi aduc aminte cum arata celebrul personaj in prima parte), ci cand am iesit din gara si am vazut cum arata City 17 ale carui blocuri mi-au adus aminte de faptul ca traiesc in Romania.
     Atentia acordata detaliilor este coplesitoare si nu ma refer doar la primul nivel. Cerul, indiferent de perioada zilei, arata splendid, iar de multe ori am folosit optiunea “zoom” pentru a vedea si a ma minuna cat de bine arata obiectele situate in departare. O mare parte din suprafetele solide au bump-mapping, cu nimic mai prejos decat cele din Doom 3. De asemenea, umbrele, campurile de forta, particulele de fum si armele sunt excelent realizate. Insa primul punct forte al graficii sunt texturile lichide, fie ca este vorba de cele care alcatuiesc baricadele soldatilor Combine sau de cilindrii din laboratorul Dr. Kleiner. O adevarata surpriza a constituit-o si efectul de zoom al lupei din acelasi laborator – am petrecut fascinat mai mult de un minut uitandu-ma in lupa la diferitele obiecte din incapere. Un al doilea aspect in care Half-Life 2 este pur si simplu inegalabil este sistemul de reflexii si refractii cauzat de interactiunea apei cu mediul inconjurator. De exemplu, un stalp situat la marginea apei nu este redat printr-o simpla reflexie, ci ea este neregulata, zimtuita, in concordanta cu miscarea valurilor. Aceeasi neregularitate apare atunci cand un cadavru pluteste, partea acestuia care se afla in apa este redata prin refractii complexe, identice cu cele din realitate.
     Pe de alta parte, privind aspectul vizual, Half-Life 2 nu este perfect. Unele texturi situate in locuri intunecoase sunt de o calitate scazuta, chipurile NPC-urilor se repeta, uneori deranjant de mult, iar focul are ingrijorator de putine animatii. Totodata, nu va lasati pacaliti schimbarea luminozitatii si culorii texturilor metalice atunci cand treceti pe langa ele – nu exista surse de lumina dinamice. Becurile nu se sparg, indiferent cu ce arma tragi in ele, plus ca, desi poti interactiona cu aproape toate obiectele dintr-o incapere, neonul suspendat se incapataneaza sa ramana nemiscat orice i-ai face. Iata unul din compromisurile pe care le-au facut Valve pentru ca Half-Life 2 sa arate si sa ruleze fluid si pe configuratii cel mult modeste.