Desi s-a incadrat in categoria RPG-urilor mai mult orientate pe actiune, Dungeon Siege a fost unul din titlurile cele mai asteptate ale genului pentru acest an, alaturi de Neverwinter Nights si The Elder Scrolls III: Morrowind.
Unul din motivele principale pentru care s-au scris sute de articole despre acest joc pe site-urile de profil a fost faptul ca la crearea acestui titlu a contribuit Chris Taylor (cunoscut pentru Total Anihilation), acest designer infiintandu-si, in urma cu ceva timp, propria sa firma denumita Gas Powered Games.

Meniurile jocului sunt facute in stilul celor din Forsaken, iar configurarea caracterului tau este foarte simpla, trebuind doar sa ii alegi tipul sexului, culoarea pielii, a parului, a tricoului, a pantalonilor si forma parului, avand astfel la dispozitie peste 150 de criterii privind infatisarea personajului. Inca de aici, Dungeon Siege vine cu o inovatie interesanta: nu exista puncte de experienta pe care sa le distribui dupa bunul plac, ci avansarea personajului tau se va face dupa propria-ti dorinta. Cum dintotdeauna am preferat rapiditatea in defavoarea fortei, mi-am ales un personaj de sex feminin, insa nu exista absolut nici o diferenta in aceasta privinta.

Nu insist asupra povestii, ea nu te face sa tii la personajele tale, fiind doar un simplu pretext pentru actiunea jocului, chiar daca a fost scrisa de un personaj cunoscut prin strainatate – Neal Hallford. Cert este ca, inca de la inceput, esti smuls de la aratul ogorului si aruncat direct in valtoarea luptei, primind si cu aceasta ocazie si primul quest. Dupa cum spuneam, jocul te invita sa iti configurezi in mod liber viitoarele atribute ale personajului tau deoarece iti sunt oferite vraji (peste 50 de tipuri), arcuri si sabii. Daca vrei sa devii un arcas priceput, ia primul arc in cale si continua in acest fel tot restul jocului. Nu recomand definirea ulterioara a caracterului tau in doua directii – pe de o parte, vei intalni NPC-uri specializate pe magii sau pe lupta de aproape sau de la distanta, NPC-uri care ti se vor alatura gratuit sau contra unei sume de bani, iar, pe de alta parte, eficienta atributelor personajului propriu va fi impartita astfel in doua parti. Acest fapt inlatura declaratiile producatorilor care afirmau ca, in perioadele avansate ale jocului, iti poti transforma caracterul dintr-un mag intr-un luptator, lucru total nerecomandat deoarece, in respectivele etape, monstrii sunt numerosi si puternici, iar migrarea personajului propriu spre alta clasa decat cea initiala se va face foarte incet, asta ca sa nu mai punem la socoteala damage-ul mic pe care il vei face asupra respectivelor creaturi.

Fiecare caracter are trei atribute: strength, dexterity si intelligence (necesare pentru a manui diferite arme, de a purta diferite accesorii dupa un model asemanator celui din Diablo) si patru skill-uri: melee, ranged, combat magic si nature magic, primele doua determinand sansa de a lovi cu armele de la distanta si cu cele de apropiere, iar ultimele doua apartinand scolii de magie – vrajile de combat sunt ofensive, iar celalalte in principal defensive.

Pe masura ce avansezi in joc, odata cu cresterea nivelului de combat magic si nature magic, ai acces la vraji tot mai puternice, insa care consuma mai multa mana. Aici producatorii iar au venit cu o inovatie, o potiune de mana nu se consuma in totalitate, ci doar in cantitatea de care ai nevoie, un lucru similar intamplandu-se si cu cele de viata.

Astfel, poti ajunge des in situatia in care, din motive de economie de spatiu privind inventarul personajelor tale, sa torni viata sau mana dintr-o sticluta mai mica in alta mai mare, caci poti avea maxim opt personaje in party, fiecare cu inventarul sau propriu. Desi obiectele din inventar pot fi asezate automat prin apasarea tastei K sau click pe icoana din stanga sus, nu recomand aceasta metoda deoarece nu ofera intotdeauna cel mai bun aranjament – de multe ori, am avut nevoie stringenta de spatiu si a trebuit sa fac totul manual din dorinta de a nu pierde sau lasa pe jos vreun obiect pretios.

Obiectele din joc, fie ele parti de imbracaminte, arme, potiuni sau diferite scrolluri cu vraji, se pot gasi pur si simplu pe jos, spargand butoaie sau lazi sau pot fi culese in momentul cand omori cate un monstru. Daca m-am impacat cu faptul ca, prin spargerea unui butoi, de exemplu, poate tasni o sageata sau o vraja ofensiva, nu am putut sa inteleg unde e realismul atunci cand omori un paianjen (deci nu o creatura umana sau asemanatoare) sa primesti (drept recompensa), cate un scut sau o arma.

Aceste obiecte pot fi vandute in orase sau unor negustori imprastiati in diferite locatii din joc si, ca si in Diablo, cumpararea aceluiasi obiect pe care tocmai l-ai vandut te va costa o suma mult mai mare de bani decat cea primita in schimbul lui si aici intalnim o alta inovatie: daca, din greseala, ai cumparat un item pe care nu voiai sa il achizionezi, il poti returna inapoi pentru aceeasi suma de bani pe care ai dat-o pentru el, aceasta cantitate de bani neschimbandu-se o buna perioada de timp, avand totodata efect pe o anumita raza din jurul comerciantului respectiv. Recomand folosirea tastei CTRL in combinatie cu itemurile ce se doreste a fi cumparate, nemafiind necesara tragerea lor cu mouse-ul in inventar de fiecare data. Putin dupa jumatatea jocului am ajuns la 9999999 Gold, cantitatea maxima de aur pe care o puteam avea in inventar, astfel ca a trebuit sa cumpar niste carti scumpe pentru a evita imposibilitatea de a mai strange aur, carti pe care le-am vandut apoi in multiplayer.

Spuneam mai sus ca poti avea un party de maxim opt caractere. Satul si el de spatiul insuficient privind inventarele personajelor din alte titluri ale genului (sa ne amintim ca Diablo II a avut fata de prima parte a seriei un inventar mai mare, precum si ca Horadric Cube ce oferea un spatiu suplimentar pentru obiecte), Chris Taylor a decis introducerea magarilor in joc al carui inventar este de trei ori mai mare decat cel al unui personaj, astfel ca poti avea la un moment dat, sase caractere si doi magari, oprindu-ma asupra aceastei configuratii inca de la primul oras in care am avut ocazia sa cumpar respectivele animale de povara. Ceea ce m-a amuzat mult a fost faptul ca, in cursul luptelor, magarii au suficienta inteligenta pentru a se retrage spre un loc ferit si mai ales ca, atunci cand sunt atacati, lovesc cu copitele din spate. Totusi este recomandat sa aveti o grija deosebita fata de ei, deoarece, chiar daca viata lor creste odata cu parcurgerea jocului (nu in proportie asa de mare ca si cea a caracterelor proprii), ei sunt foarte susceptibili de a muri destul de repede, tinand cont ca monstrii sunt din ce in ce mai puternici si mai numerosi.

Privind moartea personajelor (si a magarilor), in Dungeon Siege remarcam o alta noutate, aceea ca, daca ei primesc o lovitura usoara, pot deveni doar inconstienti, icoana lor devenind acoperita cu un fel de voal rosu, voal care, fie dispare treptat, fie poate fi inlaturat cu ajutorul vrajii Healing Hands. Tototdata, moartea personajelor nu este un lucru asa de neplacut ca si in celalalte jocuri ale genului, ei putand fi inviati folosind o anumita vraja, doar ca trebuie sa ii pui la loc toate obiectele imprastiate pe jos, ori prin click-uri de mouse, ori prin apasarea tastei Z care are ca efect strangerea tuturor acestor obiecte de un caracter sau de catre toate. Daca la inceput, foloseam vraja Resurrect cu incredere in aceste imprejurari, mai tarziu am ajuns sa evit asemenea situatii, deoarece am observat ca, odata mort, caracterul tau pierde cateodata o parte mica din obiecte, dar si din atributele si skillurile sale.

Obiectele din joc sunt, la fel ca si in Diablo II, de mai multe culori, oferind astfel inca de la inceput indicii jucatorului privind valoarea lor. Astfel, cele de culoare albastra au proprietati magice, cele de portocaliu inchis au anumite proprietati negative, cele mov sunt rare, iar cele galbene foarte rare. Vrajile nu trebuie invatate si tinute minte, ci ele, chiar daca necesita o anumita specializare a personajelor, se pot cumpara sau gasi sub forma unor scrolluri ce se introduc in cartea de vraji, fiecare caracter putand avea una sau mai multe asemenea carti.

Pe la mijlocul jocului am gasit un artifact sub forma unui ochi pe nume Fury’s Eye, artifact ce nu are absolut nici o proprietate (negativa sau pozitiva), dar nici o cerinta de nivel din partea caracterelor tale. Desi mi se oferea pe el 1000 Gold, nu l-am vandut, banuind ca este vorba de ceva pretios si intr-adevar, cautand pe Internet, am aflat ca Fury’s Eye este cheia catre o zona secreta numita Chicken Level (asemanator cu Cow Level din Diablo II), zona in care gainile, odata omorate, lasa in urma lor obiecte rare si foarte rare. Din pacate, aceasta locatie nu este disponibila decat dupa ce ai indeplinit anumite sarcini in multiplayer (pentru mai multe detalii, click aici) – oricum, prin spre sfarsitul jocului vei intra in tezaurul regelui (The Chamber of Stars) unde se pot gasi si acolo diferite obiecte destul de pretioase.

Dungeon Siege este impartit in 9 capitole, fiecare necesitand aproximativ aceeasi perioada pentru a fi parcurs, chiar daca ele se intind pe zone mai mari sau mai putin vaste. De foarte mic ajutor este vederea hartii (accesata cu TAB), deoarece unele zone sunt atat de mari, incat folosirea tastei de zoom out este complet inutila, mai ales ca exista tot felul de locatii si dungeoane mai mult sau mai putin secrete, pline cu bani, obiecte pretioase si desigur cu monstri. In aceste locatii se poate ajunge fie din intamplare, fie cercetand cu atentie tot mediul inconjurator, lucru destul de indicat, din cauza ca ele pot constitui tinta anumitor questuri din joc.

Questurile sunt de doua feluri: cele principale prin care treci obligatoriu (jocul avand o actiune lineara ce nu te indeamna sa il mai parcurgi inca o data in single-player) si cele secundare si totodata optionale, personal avand si indeplinind un numar total de 22 de questuri, atat principale, cat si secundare. Oricum, aceastea nu necesita, de cele mai multe ori, intoarcerea la personajul care ti-a incredintat questul respectiv, iar recompensele sunt absolut derizorii, de la sume de bani modice (in comparatie cu cantitatea de bani pe care o ai in momentul respectiv) pana la anumite inele sau arme/armuri, total nefolositoare in fazele tarzii ale jocului. Nu am putut sa inteleg la Dungeon Siege, dar si privind alte titluri ce folosesc acest sistem de questuri, cum este posibil totusi ca rasplata pentru indeplinirea unui quest sa fie (mult) mai mica decat obiectele si sumele de bani gasite cu aceasta ocazie.

Creaturile din joc sunt de mai multe tipuri: NPC-urile care iti ofera informatii (de cele mai multe ori neimportante pentru actiunea jocului – povestea fiind, dupa cum spuneam si mai sus, un simplu pretext) si iti dau in sarcina cate un quest, monstrii cei ostili (peste 200 de tipuri) – de la paianjeni, caini, scheleti, pana la cavaleri, dragoni, orci, hidre si magi, ei fiind grupati (la fel ca in Diablo II) in “familii”, de multe ori condusi de cate un “boss” observabil prin aura verticala de deasupra lui, creaturi neutre (fluturasi, gaini, cainele de la inceputul jocului) si cele summonate, fie de adversari, fie de personajele tale. Cum nu am reluat inca o data partea single-player, nu am putut verifica spusele producatorilor privind aparitia aleatorie, de fiecare data la inceputul unui joc, a monstrilor, itemurilor si armelor, cert este nivelele sunt de fiecare data aceleasi, Chris Taylor declarand, de altfel, ca “mai bine o lume mare parcursa o singura data, decat una mica parcursa de multe ori”.

Oricum, influentat de acelasi Diablo II, am inceput jocul intial pe Hard, crezand ca astfel sumele de bani, dar si calitatea itemurilor va fi crescuta considerabil fata de Easy, insa singura modificare in aceasta privinta a fost damage-ul mult mai mic facut de personajele mele si cel mult mai mare venit din partea monstrilor, fapt care s-a rasfrant asupra perioadei mari de timp necesitata de terminarea jocului, deci si de aparitia tarzie a acestui articol fata de data la care va anuntasem.

Desi Dungeon Siege nu necesita perioade de incarcare atunci cand treci de la o zona la alta, acest fapt avand loc incontinuu si pe furis (fiind una din inovatiile foarte laudate de producatori aduse jocului), pe nivelul Hard vei fi foarte des nevoit sa folosesti F9 (Quick Save) si F11 (Quick Load) – cu toate ca nu am observat vreo diferenta notabila privind timpii de incarcare folosind Load si Quick Load – sa nu mai zic si despre faptul ca, pe acest nivel de dificultate, va trebui sa atragi monstrii unul cate unul, pe rand. Spre comparatie, am terminat jocul in aproximativ 63 de ore, dintre care 55 au fost pe nivelul Hard, ultimele 5 capitole parcurgandu-le pe Easy, ceea ce ma face sa estimez ca parcurgerea intregului joc poate lua pe Hard cam 80-100 de ore, timp mult mai realist decat cel specificat de Chris Taylor (intre 30 si 60 de ore). Mentionez, ca o curiozitate, ca o ora din joc este echivalenta cu un minut si jumatate din viata reala.

Grafica este pur si simplu superba, aproape fiecare obiect din joc fiind construit cu o deosebita grija pentru detaliu, abundenta peisajului fiind rezolvata elegant prin transparenta vegetatiei sau a cladirilor. Fiecare modificare a imbracamintii, a armelor si armurilor personajelor tale se va reflecta in aspectul lor exterior, intalnind cateodata situatii de-a dreptul hilare: un cavaler caruia i-am pus un fes de mag sau un vrajitor cu o bata in mana. Peisajul este foarte variat (padure, mlastina, zapada, subterane, fortareata, castel, chiar si unul vulcanic ce mi-a amintit de iadul din Diablo) si este structurat pe nivele de altitudine, nivele care nu au, in afara de rolul de a pune bariere elegante privind libertatea de miscare a jucatorului), decat un aspect pur estetic: nu poti cadea, de exemplu, intr-o prapastie, insa, daca esti situat pe un deal vei avea o raza ceva mai mare a sagetilor tale, toate proiectilele din joc (fizice sau magice) avand, de altfel, o traiectorie realista, proiectile care, lucru destul de enervant nu ii ranesc si pe adversari.

Privind armele, ele variaza de la sapa de la inceputul jocului si diferite bate, chiar crengi de copac, cutite pana la staff-uri magice, arcuri lungi si arbalete si adevarate sabii ce fac un damage considerabil, asta daca nu il raportam la viata monstrilor. Iar nu am putut sa inteleg toate aceste jocuri in care esti rasplatit cu arme sau vraji tot mai bune, dar care fac acelasi damage proportional cu tipul creaturilor din joc, singurul avantaj este castigarea unui nivel mai mare de experienta, nivel influentat de cantitatea de viata a monstrilor – acest avantaj fiind foarte mult diminuat de faptul ca, pentru evolutia caracterelor tale, ai nevoie de tot mai multa experienta.

Inca o chestie care m-a descumpanit la acest joc: unul din caracterele mele a fost initial axat pe combat magic. Cum jucam initial pe Hard, am ajuns in situatia in care sa duc lipsa de potiuni de mana, ele fiind aproape in totalitate rezervate celui de-al doilea vrajitor din party ce se ocupa de vindecarea de la distanta a celorlalti membri. Din acest motiv – exact ce va spuneam la inceputul acestui articol despre libertatea totala de alegere a skillurilor, cum nu puteam sa ii pun in mana o arma potenta din cauza ca necesita un nivel de strength pe care nu il aveam in acel moment la personajul respectiv, i-am pus un staff, transformandu-l astfel intr-un caracter in lupta de aproape. Normal ca, avansand in joc, aveam nevoie de staff-uri cu damage mai mare si nu mica mi-a fost mirarea cand am observat ca, pentru acest lucru, aveam nevoie de intelligence (care creste odata cu folosirea vrajilor), deoarece utilizarea staff-ului duce la cresterea skill-ului de melee si nu a atributului de strenght, astfel ca am ajuns ca acest personaj sa aiba cel mai mare nivel de melee din party, insa sa aiba un damage foarte mic in comparatie cu celalalte personaje ale mele, dar mai ales fata de monstrii tot mai puternici intalniti spre sfarsit.

Tot la capitolul arme, facand iar o comparatie cu Diablo II, am remarcat ca numarul sagetilor din dotare este infinit, armele si armurile nu se deterioreaza, fiind clara intentia producatorilor de a nu mai stanjeni jucatorul cu asemenea detalii (inutile), lasandu-l sa se concentreze asupra actiunii. In aceasta privinta, relevanta este perioada mare de timp ceruta pentru aranjarea diferitelor itemuri in inventar, din dorinta de a avea caractere cat mai bine dotate, fapt care nu are totusi o asa mare relevanta ca in RPG-ul celor de la Blizzard, aceste dotari putand fi facute in salturi, la intervale maricele de timp.

Inteligenta artificiala este un aspect destul de controversat al jocului. Daca in privinta membrilor party-ului meu nu am aproape nimic de reprosat (ei putand fi aranjati in diverse formatii sau putand avea diferite comportament, dupa un model asemanator celui din Dark Reign si Total Anihilation), in ceea ce priveste inteligenta monstrilor, nu am putut sa inteleg pe baza carui motiv (eveniment) acestia uneori se avanta direct spre tine, in timp ce, alteori, e greu sa ii atragi in ambuscade, deoarece se retrag rapid fortandu-te sa incerci din nou aceeasi manevra ori sa te avanti macelarand totul la gramada. Totusi, nu este indicat parcurgerea jocului fara sa il cureti de creaturi, acestea, chiar daca nu se respawneaza, pot sari deodata din tufisuri sau te pot urmari (ce-i drept foarte rar) pana in panzele albe. Toate aceste fapte ma duc la concluzia ca exista anumite scripturi ale AI-ului, precum si o anumita raza de actiune a monstrilor – destul de neplacut pentru un joc cu pretentii aparut in 2002.

Interfata lui Dungeon Siege este poate cea mai buna pe care am vazut-o vreodata la un joc. De exemplu, cu CTRL+F1-F8 iti poti defini echipe formate dintr-un singur membru al party-ului sau din mai multi, un personaj putand apartine mai multor echipe in acelasi timp, cu CTRL+0-9 poti defini diferite configuratii privind armele folosite, cu tastele H si M poti consuma potiuni de mana sau viata pentru un singur membru sau pentru tot party-ul, plus ca toate aceste taste pot fi schimbate dupa libera dorinta a jucatorului, iar la interfata se poate umbla in asa fel incat sa ocupe mai putin spatiu din ecran.

Exista o libertate totala de miscare a camerei, un singur click este suficient pentru ca personajele tale sa atace incontinuu (o bila alba fata de Diablo II), insa totusi este recomandata folosirea butonului din dreapta al mouse-ului pentru atac la distanta fara a te misca din loc – se evita astfel imprejurarile in care, in valtoarea luptei, iti poti duce unitatile cu range (magii si arcasii) foarte aproape de adversari. Mai este de mentionat si faptul ca poti folosi CTRL in combinatie cu left-click pentru a seta waypont-uri, utilitatea acestora fiind evidenta.

Singurul aspect negativ al interfatei este acela legat de aranjarea in formatie. Cum aceasta se inverseaza in caz de retragere, nu de multe ori, de exemplu, setandu-mi asezarea membrilor din party in forma de V, am fost pus in situatia in care in fata au ramas caracterele mele vulnerabile de aproape. O alta problema este iesirea la suprafata din dungeoane, trebuind de multe ori sa dau click cu atentie si sa maresc perspectiva pentru ca personajele mele sa iasa afara.

Sunetele din joc sunt exact cele potrivite, cele la care te-ai astepta in mod normal sa le intalnesti intr-un astfel de joc: racnete, tipete, zgomotele facute de lovirea metalului de metal sau de lemn, vocile sunt bine alese (ma refer aici si la secventele cinematice facute cu ajutorul engine-ului), iar daca aveti o placa de sunet ce suporta EAX, pregatiti-va pentru o experienta de neuitat, mai ales cand veti strabate pesterile de gheata.

Muzica este sublima, se simte geniul lui Jeremy Soule, cunoscut pentru coloanele sonore ale unor jocuri ca Total Anihilation, Arena, Dagerfall, Icewind Dale si Sorcerer’s Stone sau viitoare titluri ca Neverwinter Nights, Morrowind sau Icewind Dale II. De la o muzica blanda, potrivita situatiei cand pasesti pentru prima data pe un taram mirific, plin de bogatii vizuale, pana la cea antrenanta, de-a dreptul aducatoare de adrenalina cand te lupti cu anumiti monstri importanti din joc.

Revenind la grafica, producatorii au declarat ca monstrii, caracterele si personajele boss (cum ar fi dragonul) sunt compuse din 200, respectiv 700 si 1500 de poligoane, lucru surprinzator pentru fluiditatea jocului pe sisteme hardware mai slabe, Dungeon Siege miscandu-se foarte decent si la 9-10 frames per second. Desi am aflat de la alti prieteni de anumite blocari ale jocului, personal, nu am avut niciodata probleme de genul acesta, decat in multiplayer.

Daca in single-player actiunea are loc intr-o zona imensa denumita The Kingdom of Ehb, in multiplayer este pus la dispozitia jucatorilor o locatie mult mai mare – Utraean Peninsula – ce poate fi strabatuta prin intermediul unor portale situate in turnuri. De asemenea, nu poti avea decat un singur caracter (ce poate fi importat din single-player), nu exista magari, ceea ce face foarte folositoare vraja Transmute cu ajutorul caruia poti transforma diversele obiecte in aur (ce-i drept, o suma mai mica decat cea pe care as fi obtinut-o de la un negustor), caci aceasta locatie din multiplayer este intesata cu monstri, dificultatea jocului capatand un al doilea plan: in afara de setarile Easy-Normal-Hard, o partida in multiplayer poate avea caracteristici ca Regular, Veteran si Elite, aceste doua moduri din urma necesitand un caracter de nivel minim 53, respectiv 83, pentru a se evita, printre altele, situatii PvsP nedorite. Nivelul maxim la care poate ajunge un personaj este de 150, putand purta obiecte care ii cresc skill-urile peste aceasta valoare, insa fara nici un efect.

In multiplayer, experienta rezultata din omorarea monstrilor se imparte intre combatanti, similar cu cea impartita intre membrii party-ului din single-player, unii jucatori preferand sa strabata aceasta parte a jocului doar cu un singur caracter, fiind totusi mai avantajos, parerea mea, alcatuirea unui party din minim 4 caractere. Tot privind modul multiplayer, este de mentionat faptul ca daca mori, poti fi ressurectat de un prieten sau te poti tranforma intr-un ghost timp de 60 de secunde, fiind necesara astfel gasirea imperioasa a unui resurrection shrine.

Partea multiplayer este cel mai slab aspect al lui Dungeon Siege. Degeaba este oferit un meci in retea de maxim opt personaje, single-player cooperativ sau multiplayer in LAN, Internet sau ZoneMatch (o interfata specializata Microsoft Zone), daca gasirea unui joc cu persoane necunoscute dureaza o vesnicie, in principal din cauza ca aceste jocuri sunt parolate de teama cheaturilor, daca dupa cateva minute de joc vezi ca incepi sa ai un lag din ce in ce mai mare (monstrii reaparand din nou la inceperea unui joc, spre deosebire de single-player), problema care nu poate fi remediata decat reconectandu-te din nou in speranta ca vei avea de aceasta data noroc in gasirea unui meci neparolat, caci, sa recunoastem, gasirea a inca cel putin trei prieteni care sa aiba acest joc, precum si o conexiune buna la Internet este un lucru destul de dificil. Oricum, nu va promitem, insa ne gandim deja la un server Dungeon Siege sustinut de ComputerGames Romania – totul va depinde de popularitatea jocului.

Din acest punct de vedere, desi jocul nu a fost insotit de la lansarea sa (4 aprilie) de editorul mult promis de catre cei de la GasPowered Games, acestia motivand o aparitie ulterioara a lui Siege Editor prin necesitatea unei optimizari si a alcatuirii unei documentatii cat mai detaliate si accesibile tuturor, deja pe Internet au inceput sa apara primele modificari (e prematur sa le spunem moduri) pentru Dungeon Siege, unele chiar interesante, ele putand fi gasite aici. Acest editor va fi insotit de SiegeFX, un sistem special ce se ocupa de efectele de iluminare, ale armelor si vrajilor si Skrit, un limbaj responsabil de viitoarele modificari ale interfatei, AI-ului si animatiilor.

Citind acest articol, desigur ca ati observat ca am comparat destul de des Dungeon Siege cu Diablo II, comparatie absolut inevitabila din perspectiva unui jucator care are in palmares acest joc al celor de la Blizzard. Chiar daca Dungeon Siege nu este o simpla clona de Diablo 3D, exista totusi multe asemanari si deosebiri care au scazut sau au crescut nota finala pentru acest joc.