Dragonica Review

Nu mă las şi continui saga printre MMO-urile Free 2 Play, precum un misionar spaniol în insulele din Polinezia, acum vreo câteva sute de ani. Propovăduiesc simţul critic şi atrag atenţia asupra multitudinii de piraţi care pentru 2 mobi, o suliţă şi nişte şosete roz te pot lăsa pe drumuri. Răul e acolo, pândeşte, vânează, că doar aia e programat să facă. Şi mai sunt canibalii care au un miros deosebit de sensibil la misionari şi nu se lasă seduşi de cuvintele mieroase ale unui "care-bear". Totuşi, puţină atenţie, că nu se ştie niciodată de unde sare originalul, necunoscutul, surprinzătorul şi neaşteptatul.

Lumea pluteşte în cazanul de pe focul Internetului pe corabia Google, printre tot felul de oameni, în general normali. Cei mai mulţi (printre care mă număr şi eu) au găsit distracţia ca fiind cel mai important lucru pe care Internetul îl poate oferi. Iar dintre nenumăratele distracţii, unele mai "deocheate" decât altele, s-a născut jocul online. Iar jocul online azi aduce bani grei celor ce se folosesc de ceea ce acesta oferă. Mai nou, jocul online plătit a devenit moca, dar cu o condiţie – să plăteşti până la urmă. Şi fiecare "mahăr" care a mirosit profitul a început să stoarcă mici echipe de oameni galbeni să "scoată" ceva. Cât de greu o fi să faci un personaj să se mişte cu un click şi un mob să scoată cifre din freza unui nou venit?! Nu mare lucru cu multitudinea de engine-uri existente la ora actuală.

Dar în timp, simplul click a început să nu mai aducă bani. Şi atunci mahărul a zis "Avem nevoie de ceva original". Printr-un efort muncitoresc de mare valoare, aceleaşi echipe mici au început să scoată originalitate. Nu multă, cam una/joc. Şi de atunci fiecare ofertant vine şi zice: "Jocul meu e în Troia fantasy" sau "Jocul meu e cel mai scump, că are două tipuri de abonamente" sau "Jocul meu are engine 3D" sau "Al meu e aşa complicat că nimeni nu se prinde cum se joacă" etc. Şi suntem pierduţi şi uimiţi de atâta originalitate, necesară de altfel pentru asigurarea progresului, pentru crearea unei societăţi multilateral dezvoltate, întru fericirea mahărului.

Lungă introducere, dar cu un scop. A… ca să nu uit, în experienţa mea, unii oameni au dificultăţi să remarce sarcasmul în diferitele sale forme. Aşa că scopul "sarcastic" al acestei introduceri nu este de a arăta lumii ce model greşit este Free 2 Play-ul, ci de a aduce în atenţia voastră faptul că deşi aceste jocuri nu sunt gândite pe principii calitative, totuşi sunt unele care se nasc din nişte idei atât de bune, încât trebuie să vrei să scoţi un joc de proastă calitate ca să şi reuşeşti. Un astfel de titlu este şi Dragonica, ce vine cu o aură de originalitate, care deşi are o formă nu foarte plăcută europenilor, totuşi impresionează, te face să scrii un review… ca să arăţi lumii ce ai găsit, ce ai experimentat.

Dacă ar fi 1 iunie şi cineva m-ar întreba "Ce joc online să îi ofer copilului meu de 10 ani?", nu aş mai avea dificultăţi ca acum 4-5 ani. Aş recomanda imediat 2 titluri – Wizard 101 şi Dragonica. Sincer, nu sunt adeptul jocurilor de tip educativ, pentru că din câte am văzut produse şi distribuite pe la noi, majoritatea nu fac altceva decât să înveţe piciul să se uite la televizor.

Dragonica în schimb este gândit foarte interesant, fiind într-adevăr primul MMO side-scroller (adică vezi personajul din lateral). Acest tip de cameră a fost folosită în foarte multe titluri arcade, puzzle, cu engine-uri 2D, simple (clasicul Prince of Persia, Braid etc.). Şi e greu de închipuit cum poţi face un MMORPG pe acest concept. Ei bine, uite că se poate…

Avem aşadar de-a face cu un side-scroller, dar care îţi oferă de exemplu posibilitatea de a te deplasa în toate cele 3 direcţii ale spaţiului. Acest lucru te duce cu gândul la un engine clasic 3D în care camera laterală e forţată. Şi da, este adevărat cam în 50% din cazuri. În rest, este un side-scroller 100%. Chiar şi atunci când te mişti "nenatural" pentru acest tip de joc, senzaţia aceea specifică de personaj fix în jurul căruia lumea se mişcă, rămâne. Şi e un sentiment foarte fain, mai ales pentru cei care au prins etapele incipiente ale aceste minunate industrii de divertisment.

Evident, dacă ideea şi implementarea ţin de originalitate, asta nu înseamnă că restul e lăsat de izbelişte. Fiind un joc oarecum limitat de aparenţa sa nici 2D nici 3D, universul a fost şi el organizat în acelaşi mod. Un exemplu este harta lumii, care leagă zonele între ele exact ca într-un puzzle. Sau ceea ce mi-a plăcut mie cel mai mult din cât am reuşit să experimentez, oraşul circular cu o insulă plutitoare în mijloc. Când te plimbi în acest oraş, senzaţia de "Shiny, Happy People laughing" (R.E.M.) este unică pentru orice MMO care există.

Cei cu gândire mai la obiect dintre voi s-ar aştepta acum să încep să povestesc despre sistemul de quest-uri care e simplu şi direct, despre mecanica luptei, care necesită apăsarea unui număr de maxim 8 butoane, despre sistemul de atribute şi abilităţi speciale, care este la fel de complicat ca cel din Diablo şi în final despre numeroasele instanţe, fiecare dintre ele având mai multe niveluri de dificultate… dar nu o voi face, pentru că vreau să mă relaxez în timp ce scriu aşa cum m-am relaxat jucând.

De fapt, acest lucru devine o caracteristică destul de rar întâlnită în rândul jocurilor de azi. MMO-urile prin natura lor socială au adus stresul şi în lumile virtuale. Şi asta mă duce cu gândul la ce a zis un mare gamer, nu spui cine, persoană importantă – "Life, adică viaţa mă, reală sau vituală, sucks". Nu, nu s-a sinucis, dar şi-a şters personajele.