Anno 1404 Review

În urmă cu un an, deşi bănuiam că Ubisoft va dezvălui la GC 2008 primele detalii despre următorul titlul din seria Anno, nu am putut ajunge la respectiva prezentare. Însă a fost Bossman în locul meu şi, înainte de a scrie preview-ul, nu l-am întrebat decât atât: "Va fi mai bun decât Anno 1701?". Odată ce mi-a spus că sunt şanse bune să se întâmple acest lucru, am împachetat informaţia într-un colţ al minţii pentru a nu genera nerăbdare şi mi-am văzut de treburile mele. Adică de Anno 1701 şi add-on-ul The Sunken Dragon.

Rejucabilitate aproape infinită, multiplayer, spirit al seriei păstrat intact, precum şi îmbunătăţiri sensibile comparativ cu primele două titluri. Ce şi-ar putea dori mai mult un fan al seriei? Până la Anno 1404 am crezut că întrebarea este una retorică. Însă cei de la Related Design şi Blue Byte au găsit răspunsul: lanţuri economice ceva mai complexe, o grafică chiar mai încântătoare şi ici-colo câteva mici modificări în bine privind gameplay-ul.

Cine a mai avut de-a face cu un joc Anno ştie despre ce e vorba. Începi cu o corabie, iei în stăpânire o insulă şi te apuci să construieşti. Ridici tot felul de clădiri până când ajungi la un oraş care arată fenomenal, susţinut de o economie solidă şi de puterea pe care ţi-o oferă corăbiile tale de război, care controlează tot ce mişcă pe apă. Anno 1404 nu se abate de la această reţetă, venind cu câteva schimbări în mare parte binevenite.

Dacă în Anno 1701 aveam cinci categorii sociale (Pionieri, Colonişti, Cetăţeni, Comercianţi şi Aristocraţi), aici avem patru (Ţărani, Cetăţeni, Patricieni şi Nobili), plus o categorie mai specială (Cerşetori). Prima diferenţă fundamentală comparativ cu predecesorul este sistemul de Ascension Rights, ce se manifestă prin imposibilitatea de a avea un oraş locuit numai de cea mai dezvoltată categorie socială (Nobili în cazul de faţă).

În Anno 1404, urmând o schemă piramidală, existenţa fiecărei clase de cetăţeni depinde de susţinerea oferită de un număr minim de locuitori aparţinând categoriei imediat inferioare. Cu alte cuvinte, nu toţi Patricienii vor deveni Nobili, chiar dacă le sunt asigurate nevoile sociale şi tipurile de mâncare şi băutură. Acest principiu este condiţionat şi de felul în care sunt dispuse casele. De exemplu, locuinţă cu Ţărani va avea şanse mai mari să se transforme într-una de Cetăţeni dacă este mai aproape de o Piaţă Centrală, excepţia fiind atunci când Ascension Rights nu mai sunt pe modul automat, jucătorul putând alege ce case pot fi îmbunătăţite.

Orice casă poate trece la un nivel superior dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: există un număr minim de locuitori aparţinând categoriei sociale inferioare, nivelul de taxe este la minim, există suficiente bunuri pentru construcţie şi întreţinere, iar nevoile primare şi sociale sunt asigurate. Aşa că folosirea Ascension Rights trebuie să se facă cu atenţie, fără grabă şi judicios, iar existenţa simultană a celor patru categorii sociale înseamnă că veţi avea un oraş mai apropiat de realitate, atât structural, cât şi vizual.

O altă diferenţă faţă de Anno 1701 sunt Cerşetorii. Aceştia apar în momentul în care oraşul atinge un anumit nivel de prosperitate, iar prigonirea lor îi va transforma în tâlhari care pot crea probleme ce pot devin supărătoare în timp. În schimb, datorită faptului că Cerşetorii sunt o categorie inferioară Ţăranilor, prin acceptarea lor pe străzi (se construieşte o clădire specială), o parte din Ţărani pot deveni Cetăţeni, apoi Patricieni şi Nobili, urmând schema piramidală descrisă mai devreme.

O a treia deosebire este că aici resursele sunt consumate nu doar atunci când se face trecerea la o clasă socială superioară, ci în permanenţă, aşa că menţinerea la un nivel satisfăcător a tuturor proviziilor nu e recomandată, este obligatorie. Iar orice încălcare majoră a acestei reguli va duce la un oraş ce nu mai poate fi ţinut sub control. Din acest punct de vedere, Anno 1404 este mai dificil decât Anno 1701, sensibilitatea lanţurilor economice fiind accentuată în raport cu orice fel de perturbări ale acestora.

A patra diferenţă faţă de Anno 1701 este funcţionalitatea sistemului de taxe, mai precis modul în care eşti încurajat, ba chiar forţat, să îl foloseşti. Dacă slider-ul de taxe este pe verde-închis, casele se umplu la capacitatea maximă şi locuitorii trec în clasa imediat superioară. Pe verde dispare al doilea efect, pe galben dispare şi primul, iar pe portocaliu şi roşu locuitorii vor părăsi oraşele, acţiune care are loc şi dacă una din nevoi încetează a mai fi îndeplinită (scade producţia de cidru, de exemplu).

În Anno 1701, chiar şi cu costurile uriaşe de menţinere a flotei şi unităţilor militare, puteai ţine taxele pe verde, cu preţul închiderii anumitor unităţi de strângere/extragere a resurselor sau de prelucrare a lor. Din cauză că lanţul economic este mult mai complex (mai multe clădiri – mai multe costuri de întreţinere) şi avem de-a face şi cu Ascension Rights, acum balanţa de venituri/cheltuieli este mai fragilă.

O balanţă pozitivă cu taxele pe verde-închis şi construcţiile cu rol economic funcţionând la parametri maximi înseamnă că produci doar atât cât ai nevoie. Orice creştere a producţiei de bunuri trebuie însoţită fie de mărirea numărului de case, fie de exportarea surplusului. În ambele situaţii, cu taxele pe verde-închis, veniturile se păstrează la valori mici. Cu alte cuvinte, suma totală de bani va creşte constant, însă în salturi mici.

O altă metodă, mult mai bună din punct de vedere financiar şi extrem de indicată pe hărţile cu dificultate mare, este menţinerea taxelor pe galben (nu mai vin locuitori în oraş, dar nici nu pleacă). Cantitatea suplimentară de bani astfel obţinută va fi folosită la ridicarea de noi unităţi economice, deci la crearea unui surplus important de bunuri. Surplus care, atunci când este exportat, duce la obţinerea unor venituri cel puţin consistente – partenerii comerciali vor cumpăra absolut tot ce veţi trimite în depozitele lor. Folosind a două metodă, chiar dacă balanţa de venituri (taxe) şi cheltuieli (de întreţinere a tututor construcţiilor şi flotei) este negativă, venitul total (luând la socoteală şi exporturile) va creşte în salturi mari. Adică bani absolut necesari în situaţia în care adopţi o strategie agresivă împotriva adversarilor.

Dacă prima metodă este mai sigură din punct de vedere economic şi mai dispusă la perturbări din punct de vedere militar, a doua este exact opusă. Cheia succesului constă în folosirea oportună a ambelor metode, în funcţie de gradul de dificultate a hărţilor (numărul şi dificultatea AI-ului, dispunerea resurselor şi a insulelor, obiectivele ce trebuie îndeplinite). Nu vă sfiiţi să treceţi de la una la alta, în funcţie de situaţie.