Aliens vs. Predator Review
Autor: ComputerGames
Un tip pe nume Bill a spus odată că toată lumea-i o scenă. Tind să-i dau dreptate, ba mai mult – suspectez că în spatele cortinei, câţiva magnaţi burtoşi au făcut un pact diabolic: să finanţeze continuări proaste, într-o tentativă malefică de a scădea standardele publicului într-o asemenea măsură încât simpla apariţie a unui CD gol pe care e scris, stângaci, cu marker-ul „Matrix Retributions” să se vândă ca pâinea caldă.
Ipoteza mea e confirmată de pedeapsa pe care a trebuit să o sufere unul din (foarte) puţinii oameni care au sfidat acest protocol: după ce a îndrăznit să se creadă infailibil cu The Empire Strikes Back, George Lucas a fost înlocuit cu un android machiavelic şi a scris, regizat şi muls incestul cinematografic intitulat pompos The Phantom Menace. Şi urmărind această logică, m-am întrebat sceptic înainte de lansarea noului Aliens vs. Predator dacă băieţii de la Rebellion au fost cuminţi sau îşi merită într-adevăr numele.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Să-ţi fie frică de pumnul omului ce nu are nimic de pierdut
Am abordat problema aşa cum m-a învăţat mama înainte de prima zi de şcoală: am ales ceea ce ştiam că va fi cel mai antrenant mod de a-mi petrece timpul – un sac de carne cu un sonar preistoric încercând să supravieţuiască întâlnirii cu specii concepute special pentru a vâna organisme fragile. Încă de la primul titlu al seriei AvP mi s-a părut că drumul cel mai interesant constă în a juca cu specia „inferioară”, ce nu dispune de stealth, viteze ameţitoare sau arme futuriste cu care să facă praf orice miroase a costiţă afumată pe o rază de cincisprezece parseci.
Lăsând deoparte premisa cel puţin idioată prin care eşti separat de restul echipei de puşcaşi marini din detaşamentul tău, mi s-a părut chiar destul de ok această primă experienţă. Colonia pustie, zgomotele aritmice ale unor morţi oribile în spatele uşilor închise sau plimbările deja monotone în care te angajezi să reporneşti generatoare de curent electric – tot ce a propus James Cameron în 1986 şi a fost refolosit în cam orice joc sau bandă desenată AvP de atunci şi până acum este prezent şi aici.
Iar în ciuda arhitecturii simpliste, a clişeelor care se ţin lanţ şi lipsei totale de inovaţie, trebuie să recunosc că până spre sfârşit, campania Marine e foarte atmosferică – asta şi fiindcă Aliens vs. Predator arată foarte bine, interioarele sunt încărcate cu detalii industriale şi putem găsi şi jurnalele audio ale foştilor rezidenţi. Pe lângă acestea, exterioarele ilustrează o planetă credibilă, iar animaţiile contribuie şi ele sensibil la imersiune.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Încetul cu încetul însă, am fost încolăcit de mici nemulţumiri. Înregistrările audio sunt net inferioare celor din AvP2 – mult mai scurte şi inexpresive, în parte din cauza scenariului mult prea generic şi în parte din cauza voice acting-ului realizat parcă în ameţeala unor dimineţi ceţoase după beţii crunte. La care se adaugă şi faptul că nu poţi asculta respectivele jurnale „on the fly”, a la BioShock, ci trebuie să deschizi un meniu special (şi implicit să pui pauză) pentru câteva secunde de monolog.
La rândul lui, AI-ul inamicilor e defectuos, cel mai bun exemplu fiind xenomorphii. În loc să folosească tavanul de pildă, ei se vor expune pericolului şi vor veni spre tine pe podele iluminate fiindcă, speculez eu, pathfinding-ul le dictează că astfel folosesc o rută mai scurtă. Cu alte ocazii însă, vor veni pe sub pasarela pe care stai şi vor organiza ambuscade ingenioase, dar stângăcia şi hazardul care permit să se întâmple astfel de lucruri mă fac să cred că e mai mult o chestiune de noroc, nu de scripting inteligent.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Cu toate astea, în haosul general de elemente bune subminate de părţi găunoase, e nevoie să subliniez că m-am speriat de câteva ori. Cu dificultatea pusă pe Nightmare, care înseamnă automat un nivel de stres mai ridicat, lucru ce contribuie semnificativ la senzaţia de disperare (şi te convinge să joci mai atent, mai tactic, perfect conştient că două gheare în plin te trimit înapoi la cel mai recent checkpoint).
AI-ul nu devine mai inteligent odată cu creşterea nivelului de dificultate, dar provocarea mult mai crâncenă te distrage de la stângăciile din prezentare sau design şi sporeşte imersiunea. La fel de bine, când ai timp să respiri şi recapitulezi ce s-a întâmplat până în acel moment, realizezi că hărţile sunt construite destul de mecanic şi ai o senzaţie vagă că aproape poţi vedea punctele fixe care declanşează evenimente-arenă, bossfight-uri foarte arcade şi, în general, un mediu destul de lipsit de naturaleţea unei arhitecturi imaginative.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Lupta contribuie şi ea la starea de „muscă prinsă în pânza păianjenului”. Simţi constant că eşti urmărit şi în pericol de moarte, iar motion detector-ul din dotare te albeşte la faţă de fiecare dată când piuie neiertător, din ce în ce mai des, până prinzi cu coada ochiului o coadă mare şi neagră.
Când îţi iese în faţă unul din monştrii lui Giger, poţi să parezi şi să loveşti bestia în faţă cu patul puştii pentru a câştiga o secundă sau două în care să încarci sau să te depărtezi un pic de lighioană. Animaţiile acestor manevre sunt spectaculoase când le vezi prima dată, însă devin repetitive chiar şi în puţinul timp pe care îl vei petrece în campanii.
Spun puţinul timp nu fiindcă te-ai grăbi la multiplayer sau te-ar plictisi goana prin mediile înguste, ci pentru că toate campaniile pot fi terminate într-un total de sub cinci ore. Iar în campania de care ziceam mai sus – aia în care tu eşti şoarecele şi orice rânjeşte din întuneric e o pisică turbată în venele căreia curge acid pe post de sânge – tensiunea se diminuează spre final, când ajungi să te lupţi cu nişte androizi stresanţi din cauza volumului gigantic de viaţă şi a reacţiilor de idioţi în orice luptă.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
40 comentarii
a scris pe 03-03-2010 la ora 11:35 pm
slab joc,mai fascinant era AVP cel din 1999,il jucam mai cu frica…am impresia ca jocul acesta a fost facut la cacialma,doar ca sa fie.la cat de mult ocupa,are campanii f scurte,si cum zice zuluf,hartile sunt reciclate.nu se merita.P.S…daca puteti face ceva cu acel galben de pe site,inca putin si imi ard ochii:))
a scris pe 04-03-2010 la ora 12:11 am
De Silent Hunter 5 care a aparut azi si e facut de romanii nostri nu scrieti un articol, doar despre jocul asta remachiat!:(
a scris pe 04-03-2010 la ora 12:11 am
l-am vazut jocu asta la un prieten pe ps3
cand a dat sa joace online cu greu a gasit o partida semn k nu prea sa vandut jocu pe ps3 cred
a scris pe 04-03-2010 la ora 12:19 am
P.S. acei androizi din joc nu au ce cauta,strica toata atmosfera.
a scris pe 04-03-2010 la ora 12:44 am
Yellow submarine, cmon… e greu sa te concentrezi la ceva pe aici.
a scris pe 04-03-2010 la ora 1:04 am
Lol plusurile si minusurile mi se par aruncate acolo ca sa fie.
a scris pe 04-03-2010 la ora 2:40 am
Slab joc. Inferior AvP si mai ales AvP2.
Cu atata alergatura prin templul ala, Predator e un fel de Indiana Jones in cautarea mastii pierdute (sau poate Tomb Rider).
a scris pe 04-03-2010 la ora 8:59 am
Nu stiu exact cat de bun este in comparatie cu vechile jocuri dar mie cel putin mi-a placut foarte mult. SP-ul are o atmosfera aparte, am si explorat cateva chestii doar de curiozitate, dar MP-ul este super super antrenant. Sa speram ca mai lucreaza la eradicarea bug-urilor, aia sunt problema spinoasa
:shrug:
a scris pe 04-03-2010 la ora 10:46 am
de acord cu Neo aici,si app voi din ce draku credeti ca supravietueste situ asta daca nu din reclama?..din partea mea poate sa fie si fundal roz..dar sa avem ce citi si vedea..eu i-as da un 80/100 totusi jocului
a scris pe 04-03-2010 la ora 11:00 am
Era interesant daca vorbeai si de implementarea DirectX10/11.
a scris pe 04-03-2010 la ora 11:09 am
Îţi zic eu, ca să-ţi dai seama că e folosit Hardware Tessellation trebuie să te uiţi foarte atent la modelele personajelor, iar diferenţa în privinţa umbrelor este la fel de neglijabilă.
a scris pe 04-03-2010 la ora 11:49 am
Nimic important sa inteleg.
a scris pe 04-03-2010 la ora 12:40 pm
Nu s-a pomenit nimic de tessellation pentru că iț nat uort menșionin. Big surprise!
Good review. Dau 10 pen’ că Zuluf m-a scos la șaorma acu 3 ani la Vințu de Jos. Jocul ar fi bun dacă n-ar fi existat AvP și AvP2, dar așa e doar… ok. Pe cuvânt de ex-șaormist!
a scris pe 04-03-2010 la ora 12:44 pm
Petronela, tu eşti?
a scris pe 04-03-2010 la ora 2:09 pm
Păcat că n-ai apucat să încerci serverele dedicate.
a scris pe 04-03-2010 la ora 3:05 pm
@Bossman: Se poate sterge prostia spusa de nashuu? Nu cred ca-i pasa lui de jocurile facute de romani pentru ca oricum nu le cumpara, dar sa jigneasca jucatorii de PC prin orice posteaza mi se pare deplasat. Mai ales cand se incearca o culturalizare si popularizare a IT-ului in general, iar comentariile lui sunt cel putin lipsite de orice bun simt.
a scris pe 04-03-2010 la ora 3:15 pm
Fara suparare. atmosfera este aceeasi. Pe atunci eram copii. Ne speriam si de un dovleac cu o lumanare inauntru. Incercati sa intelegeti ca altfel percepeam genul horror acum 10 ani. Vai de mine nu mai e asa de infricosator. Ganditi-va bine daca mai e vreun joc aparut in ultima vreme care sa ne mais perie ca Avp2 sau chiar ca primul.
Suntem adultii si satui de sange pe ecran, obositi seara cand il jucam si pana sa vedem faza horror abia deschidem ochii incetosati, dam escape la filmuletele intermediare etc…
a scris pe 04-03-2010 la ora 3:41 pm
de acord cu Sir Andrew :yes:
a scris pe 04-03-2010 la ora 4:25 pm
poate imi explica si mie cineva ce inseamna tessellation :what:
a scris pe 04-03-2010 la ora 5:30 pm
Gasesti ceva explicatii aici: http://www.tomshardware.com/reviews/opengl-directx,2019-7.html
In teorie e o chestie cool, in practica e momentan un fail.
a scris pe 04-03-2010 la ora 6:45 pm
thx johnnyan,dar mare lucru nu am inteles.
a scris pe 04-03-2010 la ora 7:43 pm
E incredibil cat s-a discutat despre acest tessellation si unii tot n-au inteles ce face. Pt. cei care inca nu au prins ideea, aici va da nenea asta mura-n gura:
http://www.youtube.com/watch?v=6Wp4Y-u8-Qw
Si pt. cine e interesat, aici prezinta un nene de la nvidia cateva tech-demo-uri cu ray-tracing, simulare fizica avansata si tessellated hair.
http://www.hexus.net/content/item.php?item=22702
On topic: Jocul nu e o revelatie, dar e decent. Pacat de problemele de optimizare.
a scris pe 04-03-2010 la ora 9:07 pm
Me wants tessellated hair :B
a scris pe 05-03-2010 la ora 10:20 am
E Physx hair. Nu tessellated hair
). Vezi Heavy Rain [cu Physx pe CPU]
a scris pe 05-03-2010 la ora 2:24 pm
si uite asa usurel o sa ajungem la concluzia ca avp 4 care tine 5 minute e mai tare ca avp fiindca are parul pe predator tesselat cu …. ce rimeaza.
si batranilor nu ne place fiindca nu ne mai speriem , nu ca e facut prost si scurt.
pana la urma de ce ocupa de 10-100 cat un joc vechi? si doom2 avea harti mai mari si mult mai multe.
a scris pe 05-03-2010 la ora 3:34 pm
cam mica nota merita un 80 macar tinand cont de grafica “ultimul racnet” :rulez:
a scris pe 05-03-2010 la ora 4:57 pm
Daca tu judeci jocul dupa grafica “ultimul racnet” atunci joaca-te Crysis si AvP(ultimul) pana iti vine rau. Spune-mi si mie daca grafica este atat de importanta atunci de ce unele dintre cele mai bune jocuri sunt vechi de minimum 10 ani. Cand reiau Fallout nu ma mai dezlipesti nici cu ranga de scaun(uneori si cand vreau e greu – nu prea ma mai asculta piciorele). Dune are vreo 20 de ani si ma captiveaze pe loc si de fiecare data cand vad pe cineva jucandu-se imi tot revine pofta. Pot sa o tin asa pana maine.
Si sa stii ca nota e data in special pt grafica, in rest fiind mediocru.
A, si atmosfera nu e deloc prea infricosatoare. Poate era acum 15 ani. In ’96 cand a aparut(Forza Google!
– eu ziceam ’95) Quake era foarte foarte infrocosator. Il rugam pe tata sa stea cu mine in camera. :B
a scris pe 05-03-2010 la ora 7:27 pm
Ray_Revolution – Asa e. Nenea ala e un dobitoc pus acolo la misto. Ce sa stie astia de la nvidia despre tech-demo-urile lor, habar n-au pe ce lume traiesc. Fara suparare, dar unii dintre voi nu aveti limita la idioteniile care le puteti scoate. Sa te apuci sa contrazici un reprezentat nvidia, asta frizeaza oligofrenia.
The use of the hardware tessellation pipeline makes it very easy to simulate and render realistic hair with high geometric complexity in real-time.
That’s possible, because the simulation is performed only on a few hundred guide hairs, that are expanded by the tessellator into thousands of hair strands.
Daca tot nu e clar, uita-te aici:
a scris pe 05-03-2010 la ora 9:15 pm
@bitza pe o parte ai dreptate dar degeba e bun jocul daca are grafica invechita, mai ales in zilele noastre cu monitoare de 24″ placi grafice “destepte”
sa nu uiti ca acum 10 ani jucai pe monitor de 15″ 640×480 :B
a scris pe 06-03-2010 la ora 8:36 am
Da….ai dreptate. Nu stiu ce am in ultimul timp. Vorbesc aiurea
a scris pe 06-03-2010 la ora 2:55 pm
Care AVP 4? :shrug:
a scris pe 06-03-2010 la ora 8:39 pm
jocul asta a fost creat din 1999-2010 asa ca ce pretentii sa avem?
a scris pe 07-03-2010 la ora 10:17 am
Acest joc are si bune si rele. Parca am jucat un demo cu predatorul , ma asteptam la mai multe peisaje infricosatoare si as fi vrut sa am acea optiune de a stoarce pielea de pe ei si sa-i agat pe marini :rulez: . Grafica bunicica , in afara de acel jump si grab nu are nimic in plus de cel precedent.Ma asteptam si la ceva arme in plus la predator ,in afara de acea sulita cu curent. UN joc bunicel
a scris pe 08-03-2010 la ora 5:05 pm
Nu lam jucat si nu zic nimica pana nul joc dar cand faceti reviw la Dark Void,Bad Company 2 si multe altele
a scris pe 08-03-2010 la ora 5:47 pm
mi se pare mie sau e foarte prost optimizat jocul asta? foloseste acelasi engine ca mass effect 2 care imi merge perfect cu totul la max; pe cand asta nu.
a scris pe 09-03-2010 la ora 12:03 pm
Predatorul in comics-uri are exact 2 arme asta daca excludem auto-distrugerea si astea sunt: arma de pe umar si sulita. Deci… baietii sunt diferi ideii generale de Predator. La fel si Soldatul ca are exact 5 arme dar si soldati specializati care aici nu apar iar ele sunt: mitraliera, shotgun-ul, mitraliera inteligenta cu auto-aim pentru tintele pe care le vede, aruncatorul de flacari si daca nu ma insel si un aruncator de grenade diferit de cel din mitraliera. Ocazional exista si soldatii specializati care au o mitraliera diferita si o pusca cu luneta, totusi ele exista si in joc sub o forma sau alta. Deci… si aici treburile stau cum trebuie. Ce nu are jocul este ochirea prin catarea armeai si asta ajuta la acuratete, dar multe jocuri o ignora pentru ca oricum tragi ca disperatul, cui ii pasa de acuratete
)) In rest… explorare, atentie, cat mai multa atentie si un deget pe tragaci
)))))) :shrug:
a scris pe 09-03-2010 la ora 8:50 pm
mie imi place din toata povestea de alieni cum iau facut, la marina ma asteptam dar la predatori????
a scris pe 23-04-2010 la ora 6:16 pm
alx30 nu ti se pare e cat se poate de adevarat…defapt jocul nu e optimizat deloc
a scris pe 16-03-2011 la ora 3:50 am
Atentie.SPOILERE.
Campania Marine.
Frumos descris tata Zuluf, parca vorbesti din carti. Numai ca frustrarea aia pe care o descriai ca o poezie ca sa dai bine la redactorul sef se poate transpune mai degraba in frustrarea jucatorului (aka prostului) care da banii sa joace o asemenea rasina de joc. In loc sa creeze un badass marine (unde esti tu Frosty tata impreuna cu colonelul de-ti dadea ordine), cu acces la state-of-the-art weaponry, capabil sa faca fata la orice lighioaie de pe oricare planeta, ei au creat un amarat vai de steaua lui, de te-apuca sila. De aia este Colonial Marine, sa aiba o rasnita de pistol Beretta-like cu munitie infinita(sic!) care in loc de gloante foloseste mazare, o prastie de Assault Rifle cu efect asupra lighioaielor gen Fallout 3(acolo cel putin aveai munitie 3000-4000 rezonabil), un shotgun caruia ii ia eoni sa-l incarci, aruncator de flacari fara combustibil etc. Degeaba imi dai arma aia bestiala cu auto tintire daca nu-mi dai munitie; la ce naibii o mai puserati acolo?
Ca sa nu mai spun de ditamai Colonial Marinul antrenat care nu poate sa sara mai mult de 15 cm in inaltime, basca oboseste in 10 m de alergat, pusca nu stie a duce la ochi iar de mersul piticului ma abtin. Curata bataie de joc.
Campania Predator.
Ditamai vanatorul de elita care moare din trei lovituri de coada de xenomorf sau din trei gloante din pusca aia nenorocita de marine care impotriva lui este super arma. Basca o mai face si pe Mihail caine de circ cand ii omoara; aia sunt in jurul lui 20, il bat cu cozile in cap sau trag cu prastiile in el care subit s-au transformat in arme cu munitie perforanta din uraniu saracit si el rasuceste gheara, o intoarce iara, ridica xenomorful sau smulge capul marinului, scoate gheara, infinge gheara, il ridica pe sus, zbiara putin, il ia de cap si-l frange de genunchi…Arma de umar inutila-i este, paca-paca-paca si cauta bateria, discul se duce unde vrea el nu unde vrei tu, lancea (unde-ti este lancea tati cu care rupeai si zdrobeai capuri) se transforma in sulita cu care iti ia zile sa nimeresti lighioaia ca zburda prin fata ta, gheara nu-i din metal ii din ceara sau par de porc (acelasi efect are la capul lighioaiei)…Oh daaa, si cauta aschii de sanatate (cu crucea rosie pe ele sic!) prin jungla ca pe ciuperci…
Campania Alien.
Poate ca cea mai interesanta dintre toate. Moare cam repede de glont. Nu-s cum naibii, da’ cand eram marine imi trebuiau 3 incarcatoare sa-l omor, pe invers paraie o data si load checkpoint. Basca te-apuca sila cand mergi a treia oara prin aceleasi locuri.
La general.
Sistem de salvare idiot, in era sunetului digital folosesc sunete de banda video VHS din anii 80 pt arme, “don’ liet ior gard deun”, predator care zice “do it rookie”, sintetici la care le dai headshoturi (le crapi capul efectiv) si ei continua sa traga in tine, shotgun cu n miscari de incarcare (baga incarcatorul, trage inchizatorul mai BATE O DATA incarcatorul cu palma intoarsa sa-l infinga bine), arme pe care daca TU le folosesti tragi 3 incarcatoare sa-l omori pe unul, dar daca sunt folosite IMPOTRIVA TA (repet, ACELEASI arme) mori din 2 gloante, Fram ursul polar care se joca cu smulsul capului si frantul salelor de genunchi…
Jucati cu incredere Aliens Vs. Predator 2. Cautati-l repede, stergeti de praf discul inclusiv Primal Hunt. Sunt de 1000 de ori mai bune. Chiar daca o faceti a 4-5a oara.
De la mine un cinci format din 10 pentru Aliens Vs. Predator 2 si 0 pentru Aliens Vs. Predator. Macar m-a facut sa rejoc (a cata oara Frosty si Dunia tata?) Aliens Vs. Predator 2 si Primal Hunt.
a scris pe 31-05-2011 la ora 12:17 pm
Completare.
Predatorul…
Smulge capul DOAR marinilor-barbati…
Pe marinii-femei DOAR le inteapa cu gheara sau le taie beregata…
Al dracu’ matriarhat…
Zisei si eu asta ca mai jucai inca o data (cum de-a fost posibil?) Predatorul pentru nu’s ce achievement nenorocit.
Adaugă un comentariu
Scrie în formular adresa de email asociată şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.



















