Prima “Academie de Java” EA România s-a încheiat

Electronic Arts România este studioul din București al Electronic Arts, unul din cele mai mari companii din industria jocurilor video la nivel global.

Electronic Arts

Parte a efortului de dezvoltare și implicare a noii generații de specialiști IT, Electronic Arts România a organizat, începând cu  primăvara aceasta, un curs aplicat pe termen lung pentru programare în limbaj Java.

Cursul, cu durată de trei luni, a fost dedicat programatorilor începători ce doresc să se specializeze în Java, aceștia depunându-și candidaturile la începutul anului. Pregătirea celor nouă participanți selectați a avut loc la sediul Electronic Arts România. Aceștia au învățat și lucrat alături de echipele care contribuie la dezvoltarea unora dintre cele mai mari titluri de jocuri video din lume.

“Am organizat Java Academy pentru ca într-adevăr există o nevoie clară de experiență în Java. Pe lângă faptul că e unul dintre cele mai răspândite limbaje de programare, la Electronic Arts România Java e folosit într-o întreagă serie de jocuri și servicii. Și nu e vorba doar de Electronic Arts România – versatilitatea și aplicabilitățile diverse  ale codului Java fac ca specialiștii să fie foarte căutați în orice domeniu al industriei”

sunt cuvintele lui Vlad Beu, Senior Development Director la Electronic Arts România.

Desfășurat sub numele de „Java Academy”, programul le-a oferit celor nouă nu doar posibilitatea de a se specializa într-un limbaj la mare căutare, dar și de a căpăta experiență aplicată în domeniul dezvoltării de jocuri video –  cei mai buni dintre ei alăturându-se echipei permanente a studioului Electronic Arts din România.

Cursul e doar unul dintre activitățile de educare și specializare pe care Electronic Arts le desfășoară în România – ele includ și programe de internship, burse pentru diploma de licență, cursuri pentru public și colaborări cu universități din București și din țară.

„Electronic Arts Romania e în continuă căutare de talente – iar aceasta căutare înseamnă că pe lângă clasica recrutare avem în desfășurare numeroase programe de internship și formare de experiență.

Java Academy e un proiect conceput pentru a forma specialiști în limbajul de programare Java – și este doar unul dintre modurile în care Electronic Arts România contribuie la formarea următoarei generații de programatori și specialiști IT din România”

a declarat Anca Lăzăroiu, Talent Aquisition Manager la Electronic Arts România.

Electronic Arts România este studioul din București al Electronic Arts, unul din cele mai mari companii din industria jocurilor video la nivel global. Electronic Arts România este implicată în dezvoltarea și testarea de titluri de entertainment digital majore pentru toate platformele – PC, Console și Mobile.

7 Comentarii [+] Adaugă un comentariu

  1. Red a scris:

    Jocurile se fac în C++.

  2. ala micu a scris:

    Ai fi uimit 🙂

  3. Red a scris:

    Bine, jocuri se pot face și în Javascript, dar jocurile adevărate (Mass Effect) se fac în C++.

    Nu știu ce treabă are EA cu Java. Dar apoi Battlefield are chestia aia ciudată cu pornitul jocului din browser.

  4. Cryptex a scris:

    Ce destepti sunteti voi, mai mai, tulai Doamne. E vorba de jocurile pentru mobile, nu de cele pentru PC. Smartasses 😉

  5. KickAss a scris:

    Care mai de care mai inteligent pe aici!! Cu un simplu google cred ca poti vedea ce anume se face in java si ce anume in c++ , javascript, Sql, actionScript etc sunt doar cateva din uneltele folosite pentru a realiza un joc Ex: FIfa. Un joc ca battlefield , fifa , nfs nu sta numai in grafica(BTW asta o face un engine scris in C(nici macar c++)). La partea de back-end nu s-a gandit nimeni? servere, conexiune cu baza de date, transfer de informatii, onLine??? sunt o multitudine de servicii care se folosesc de diverse tooluri specializate
    !

  6. Icsbocs a scris:

    Da mai smartass si folosesc FIX java la care mai toti (inclusiv ORACLE !!) se pregatesc sa renunte :)))

  7. dark light a scris:

    Orice limbaj de programare se foloseste dupa caz. In mare parte c/c++ e baza restul sunt limbaje aditionale.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Încurajăm cititorii ComputerGames.ro să ne raporteze orice abuz în comentariile publicate pe site.