Tancul este, alături de naveta spaţială, una dintre cele mai sofisticate maşinării create de mâna omului. Toate armatele implicate în cel de-al Doilea Război Mondial s-au chinuit să copieze fantezia şi îndemânarea constructorilor germani de Panzere, impresionaţi fiind de eficienţa acestora în luptă. Şi chiar dacă conflictul descris mai sus a reprezentat şi apogeul acestei veritabile fortăreţe motorizate, importanţa sa continuă să fie crucială şi în vremurile noastre, chiar dacă natura conflictelor s-a modificat în aşa măsură încât nu mai sunt neapărat vitale. Aşadar, atunci când băieţii de la Wargaming s-au hotărât să creeze un MMO free-to-play axat în totalitate pe luptele de blindate, s-au pomenit cu o sarcină nici uşoară, nici lipsită de complexitate.

World of Tanks promite la lansare să ofere controlul asupra peste 150 de vehicule de producţie germană, rusească şi americană, urmând ca mai apoi să vedem tancuri britanice şi chiar japoneze, chiar dacă aceştia din urmă nu prea au avut cu ce se lăuda de-a lungul vremii. Şi urmărind cele 60 de tancuri sovietice şi nemţeşti care ne-au fost puse la dispoziţie în Beta, am încredere că producătorii se pot ţine de cuvânt.

Blindatele pe care le avem la dispoziţie nu provin exclusiv din cel de-al Doilea Război Mondial, ci acoperă o perioadă aproximativă de la începutul anilor ’30 şi până la începutul Războiului Rece. În plus, putem controla nu numai vestitele Tiger sau T-34, ci chiar şi vehicule care n-au trecut de faza de prototip (Maus) sau care n-au văzut aproape deloc câmpul de luptă (JS-7). Producătorii încearcă să ofere un Deathmatch mecanizat, dar şi destul de variat, întrucât avem la dispoziţie tancuri uşoare, medii, grele, dar şi platforme anti-tanc şi artilerii autopropulsate.

Vehiculele au fost realizate respectând adevărul istoric, cel puţin în privinţa prezentării grafice şi a denumirilor echipamentelor, întrucât jucătorii au posibilitatea să-şi îmbunătăţească blindatul pe care-l au la dispoziţie prin montarea unui motor mai puternic, a unor suspensii mai serioase sau a unei turele mai capabile care va permite la rândul ei şi instalarea unui tun mai nervos.

Toate aceste modificări sunt disponibile în urma cercetărilor unui tech-tree disponibil pentru fiecare armată, iar pentru ca aceste elemente de RPG să nu fie de suprafaţa avem şi posibilitatea de a recruta echipaje specializate pentru fiecare tanc.

Aceştia ocupă diverse posturi în interiorul vehicului, cum ar fi încărcător, şofer sau observator, şi-şi pot îmbunătăţii atributele fie prin luptă, fie pot fi recrutaţi de la o academie specializată. Un echipaj mai bine pregătit va oferi diverse bonusuri în luptă, cum ar fi viraje mai rapide sau timpi de încărcare mai mici, însă te pot şi încurca dacă se întâmplă să fie daţi cu capul de pereţii interiori de către un obuz inamic, caz în care de obicei uită de ce se află acolo.

Toate cercetările, echipamentele noi cât şi instruirea echipajului costă credite, care pot fi obţinute numai prin luptă, însă interesant este faptul că şi dacă echipa ta pierde înfruntarea rămâi cu ceva mărunţiş. Chiar şi muniţia, care vine în trei sortimente – perforantă, perforantă ”premium” şi explozivă – costă credite, iar dacă ai avut ghinionul să-ţi fie distrus tancul în totalitate asta înseamnă desigur alte cheltuieli.

În general, lucrurile sunt destul de bine balansate în acest domeniu, accesul la vehiculele grele şi la cele specializate fiind precedat de un grind destul de suportabil la nivelul tancurilor uşoare, a căror reparaţie nu costă foarte mult, însă odată ce avansezi vei realiza că poţi ieşi în pierdere dacă scoţi mereu Tiger-ul în oraş. Astfel, ponderea diverselor blindate în luptă este reglată economic, cu câteva tancuri grele, majoritatea medii şi un pumn de tancuri uşoare pe fiecare câmp de luptă.

Fiecare jucător poate deţine mai multe tancuri, în funcţie de locurile de parcare din garaj (ce pot fi însă extinse) şi este responsabil pentru propria flotă cu care-şi rotunjeşte veniturile prin diversele lupte. Poţi ajunge practic stăpân peste toate tancurile din joc dacă te ţine punga şi producătorii au promis un sistem de trading între jucători ceea ce ar permite şi celor mai amărâţi să-şi achiziţioneze un tanc mai răsărit.

Luptele efective reprezintă un amalgam de simulare şi arcade, însă din păcate accentul este pus pe partea de arcade. Asta pentru că producătorii s-au simţit obligaţi să ofere un gameplay atractiv, însă acest lucru a dat o lovitură serioasă realismului şi nu poţi scăpa uneori de senzaţia că nu controlezi decât o ţintă. Avem tot soiul de indicatori pentru o luptă dinamică de blindate, cum ar fi tipul de proiectil, loviturile aplicate în anumite zone cum ar fi şenilele sau turela, dacă blindajul a fost penetrat sau nu şi chiar câteva elemente de stealth. Totuşi, lucrurile nu sunt atât de atrăgătoare precum par, şi asta din două motive.

În primul rând indicatorii de distanţă, putere de foc, penetrare sau obuzul folosit par a funcţiona oarecum aleator şi din cauza asta e dificil să-ţi dai seama care proiectil, tun sau tanc e mai eficient şi în ce condiţii. Au fost nenumărate situaţii în care m-am zbătut să trag de pe loc doar ca să dau pe lângă, sau să mă furişez în spatele inamicului ca să-mi ricoşeze obuzul. Asta în timp ce reuşeam adesea să penetrez armura frontala a unui Tiger cu un tun mediocru, în timp ce un coechipier zburda vesel fără să aibă vreo problemă cu loviturile ratate.

Apoi, asemănarea tancurilor cu modelele lor reale se opreşte la aspectul grafic şi denumire. Astfel diferitele vehicule nu îndeplinesc tocmai rolul lor istoric, aşa cum ne-am fi aşteptat, iar această relativă lipsă de echilibru are toate şansele să-şi arate colţii şi după lansare, dat fiind numărul mare de vehicule cât şi complexitatea acestora. Astfel Tiger-ul, o superba maşinărie de luptă care a băgat spaima în blindatele Aliate reprezintă în WoT o investiţie nerentabilă, în sensul că în luptă e lipsit de vitalitate.

În schimb tancurile ruseşti, modeste ca parametrii tehnici, dar superioare numeric în perioada războiului, sunt aici nişte mici bestii care rup totul. Lipsa de echilibru este recunoscută într-un fel şi de către producători, care în ultimul update au încercat să mai domolească puţin caii putere sovietici, atât ca parametrii cât şi din punct de vedere al costului echipamentelor.