The Chronicles of Spellborn

Citeam în urmă cu câteva luni un review scris pentru varianta apărută doar în câteva zone geografice a MMORPG-ului The Chronicles of Spellborn şi concluzia articolului mi-a stârnit curiozitatea. Aceea că avem de-a face cu un MMO mai hardcore, adresat celor care s-au plictisit să facă rush spre conţinutul end-game. Şi cum jocul tocmai a fost lansat şi pe piaţa europeană, iar accesul la open beta a început chiar mai demult, am decis să-l abordez din cele două perspective pe care le oferă.

Pentru cei care nu ştiu exact despre ce e vorba, The Chronicles of Spellborn este un MMOG alcătuit dintr-o parte gratuită şi una accesibilă doar printr-o plată lunară. Nefiind clasicul free 2 play, dar nici un trial de "n" zile, producătorii l-au numit Fremium. Sunt sigur că e important de ştiut (pentru noi românii mai ales) la ce anume ai acces gratuit, pentru câtă vreme şi dacă merită efortul (aşa mic cum e el) de a juca bucata asta de început, aşa că limitările părţii gratuite sunt următoarele: nu poţi trece cu personajul de nivelul şapte, ai acces doar la două zone şi nu poţi câştiga experienţă, bani sau îndeplini quest-uri odată ce atingi Level 7.

La prima vedere, e vorba de fapt de un trial limitat de personaj, nu de timp, ceea ce nu e o idee rea. Asta pentru că Spellborn nu este gândit ca un joc în care vei atinge nivelul maxim în 1-2 luni. Se avansează greu şi până la cea de-a 7-a promovare ai posibilitatea de e experimenta cea mai mare parte a aspectelor jocului, inclusiv PVP-ul.

Versiunea lansată în Europa are momentan două servere, unul PVE şi unul PVP. Odată ce te-ai decis pe care din ele vrei să joci, vei remarca la crearea personajului faptul că există doar trei arhetipuri – Warrior, Spellcaster şi Rogue. Însă fiecare dintre cele trei se poate specializa la nivelul cinci pe trei ramuri diferite, ceea ce în final ridică numărul de clase la nouă.

Evident, până la nivelul şapte nu prea simţi mare diferenţă între ele, deoarece la început multe abilităţi sunt comune, şi abia după nivelul 10 ieşi în evidenţă prin specializarea pe care ai ales-o. Sistemul de generare a personajului (nu chiar cel mai intuitiv din lume) îţi va oferi mai departe doar două rase, Human şi Daevi, fiecare cu caracteristicile şi istoria lor. Această alegere nu va avea însă vreo legătură cu clasa, deoarece ambele rase sunt la fel de versatile. La rândul lor, posibilităţile de personalizare ale avatarului sunt reduse, ceea ce înseamnă în principiu că Spellborn va fi un joc cu mulţi fraţi şi surori.

Şocul vine în momentul în care trebuie să-ţi alegi şi echipamentul. Evident, nu vei afla dacă l-ai ales bine sau prost decât după nivelul şapte. Cum mi-am făcut un spellcaster, am ales un echipament care mi s-a părut decent, cât mai uşor. La fel, ai posibilitatea să-ţi pui şi arme în mână, dual-wield fiind recomandarea mea pentru rogue. Pentru celelalte două arhetipuri nu prea contează. De fapt, sincer, nu ştiu încă dacă echipamentul are vreo valoare sau nu.

Am observat că există nişte sloturi în care poţi probabil monta un fel de rune, dar până la nivelul şapte nu am dat de ele. Cert e că îţi poţi schimba armele şi armurile cumpărând alte piese de la NPC-uri sau obţinându-le din quest-uri, aşa că deocamdată nu am reuşit să înţeleg rostul acestui pas în definirea personajului.

Odată ce ţi-ai finalizat avatarul vei intra în partea de tutorial, unde probabil vei observa că nu avem clasicul sistem de luptă cu skill-uri activate pe o ţintă care e fixată şi gata. Jocul e gândit pe un sistem mai ciudat de combo-uri, unde avem un sul cu sloturi pentru abilităţi care se execută într-o ordine presetată, preferabil înainte de luptă.

O abilitatea se activează doar printr-un simplu clic de mouse odată ce ai luat în colimator ţinta, pentru că e important să ţinteşti către ceea ce vrei să loveşti, auto-target-ul fiind o funcţie relativă. Acest sul are la început doar trei sloturi orizontale disponibile şi două verticale. Linia orizontală o selectezi cu tastele numerice şi odată ce o abilitate este folosită, sulul se roteşte la cea imediat următoare. Moment în care eşti practic obligat să o foloseşti exact pe aceea. Pe măsură ce avansezi în nivel, primeşti tot mai multe sloturi, pentru a putea să acomodezi abilităţile pe care le primeşti pe parcurs şi să creezi combo-uri din ce în ce mai complicate.

Din sistemul de luptă îţi poţi da seama imediat că TcoS este în sine destul de complex, pentru că posibilităţile de configurare ale acestor combo-uri sunt foarte multe şi fiecare jucător va avea felul său specific de a le combina. Iar aceste "reţete" vor face întotdeauna diferenţa între jucătorii buni şi cei slabi.

Pe lângă partea de combat care atrage atenţie imediat, va fi imposibil să nu remarci şi aspectul grafic, susţinut de un Unreal Engine modificat şi lucrat serios. Aşa cum o demonstrează şi imaginile, jocul arată excelent şi sunt sigur că nimeni nu are ceva de comentat în această privinţă. Eventual se va lega de cerinţele de sistem pentru a vedea această grafică în toată splendoarea sa, fiindcă acestea nu sunt chiar mărunte.

Totuşi, engine-ul e adaptabil şi se bazează pe faptul că cei cu sisteme mai slabe vor putea rula TCoS fără probleme dacă nu vor avea prea mari pretenţii estetice.