Mirror’s Edge GC 2008 First Look

Într-o lume dominată de shootere first-person care de care mai supărate, Mirror’s Edge este o curiozitate. Un titlu de acţiune first-person în care trebuie să… fugi. Cât mai repede şi cât mai bine. Nu, n-o să poţi căra cu tine jdemii de arme şi nici n-o să salvezi Pământul de hoardele invadatoare de pe Marte. Trebuie doar să ajungi din punctul A în punctul B fără să te prindă poliţia. A-HA! Poliţie deci, ştiam eu că până la urmă pot să-i iau pe toţi la omor. Uhm… nu. N-o să-i iei pe toţi la omor, pentru că nu eşti Rambo.

De data asta eşti un Runner pe nume Faith, a cărei soră este arestată de autorităţi pentru a i se pune în cârcă o crimă pe care n-a comis-o. Toate acestea desfăşurându-se într-o metropolă fără nume ce seamănă foarte mult cu New York-ul, doar că Steve Jobs şi minionii Apple s-au apucat să vopsească totul în alb. De fapt, acest look foarte steril al oraşului este modul în care Faith îl percepe, deoarece cetăţenii săi au renunţat la o serie de libertăţi în favoarea unei criminalităţi aproape inexistente şi a unei vieţi liniştite. Faptul că toate comunicaţiile sunt monitorizate a la Big Brother nu-i decât un preţ mic de plătit pentru siguranţa oferită în schimb. Însă chiar şi în această lume aparent perfectă există cei care vor să comunice fără ca autorităţile să ştie despre ce e vorba. Iar pentru asta ei apelează la Runneri: curieri a căror singură misiune e să livreze informaţiile pe care le primesc în grijă cât mai repede şi fără ca autorităţile să ştie de asta. Dacă află însă… singura opţiune e fuga.

Unul dintre primele lucruri menţionate în timpul prezentării de la GC 2008 de Nick Channon, producer DICE, a fost că Mirror’s Edge se vrea a fi un joc în care mişcarea să fie pe primul plan. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care perspectiva este first-person şi nu 3rd person. În first-person, cu toate că există body-awareness (îţi vezi mâinile şi picioarele) eşti mult mai atent la ce se întâmplă în jurul tău. Dacă s-ar fi optat pentru 3rd person, jucătorii ar fi fost mai interesaţi de personaj în sine. De asemenea, având în vedere că Mirror’s Edge se vrea un pionier vizavi de modul în care este percepută mişcarea personajului într-o lume 3D, designerii au recurs la nişte artificii interesante.

În primul rând, modul în care vă uitaţi în jur are la bază mişcarea ochilor, nu a capului, iar câmpul de vedere (FOV, sau Field Of View) este aproape dublu faţă de cel “normal” (adică 90 de grade). Asta pentru a preîntâmpina eventualele probleme ale jucătorilor cărora li se face rău de la un FOV mic sau mişcare prea haotică. În al doilea rând, nu există HUD. Doar un punct în mijlocul ecranului pe care să te poţi focaliza, el putând fi însă dezactivat din opţiunile jocului dacă asta se doreşte. În al treilea rând, având în vedere că mediul înconjurător va avea un rol foarte important în deplasarea prin niveluri, elementele de pe traseul “optim” sunt indicate cu un roşu intens. Ajutor ce poate fi şi el dezactivat din opţiuni pentru o provocare mai mare. Am pus mai devreme optim între ghilimele deoarece calea indicată de producători nu va fi întotdeauna cea mai rapidă până la destinaţie.

Cu toate că nivelurile sunt liniare (există un punct A de început şi unul B de sfârşit), există mai multe rute până la destinaţie, unele cât se poate de evidente, altele vizibile doar pentru ochiul format al celor cu experienţă şi cu veleităţi de exploratori. Pe lângă faptul că reprezintă un plus pentru rejucabilitate, aceste căi alternative vor servi şi unui scop mai practic, jucătorii urmând să fie recompensaţi pentru terminarea rapidă a unui nivel (nu s-a menţionat însă cum anume). Tot la capitolul recompense intră şi o serie de serviete galbene care vor fi împrăştiate prin niveluri, găsirea lor aducând din nou beneficii nespecificate. De asemenea, va exista şi un mod Time Trial, cu diverse challenge-uri care trebuie terminate într-o limită de timp; destul de scurte ca întindere, dar suficient cât să te facă să vrei să fii din ce în ce mai rapid. Timpii obţinuţi vor putea fi trimişi apoi către serverele DICE pentru a fi incluşi în clasamentele online, fiind disponibilă şi opţiunea de a descărca reluările altor jucători, pentru a urmări modul în care ei au terminat anumite challenge-uri.

Un lucru interesant de notat este că în Mirror’s Edge nu va exista tastă pentru sprint, iar apucarea barelor sau a marginilor va fi automată. Păi şi atunci mie ce mai îmi rămâne de făcut? Rămân destule, deoarece avântul pe care-l acumulaţi pe măsură ce alergaţi fără greşeală prin nivel poate să vă ajute foarte mult pentru a face săritura aia care nu vă lasă să ajungeţi pe partea cealaltă a unui hău imens. Principalul lucru pe care trebuie să-l ţineţi minte e că trebuie să fiţi permanent în mişcare. Altfel sunteţi morţi. Faith este extrem de agilă şi poate face lucruri care ar intra mai degrabă în arsenalul unui ninja, dar asta nu înseamnă că este invulnerabilă. De aceea, în momentul în care veţi avea de-a face cu un grup de inamici, cel mai indicat va fi să încercaţi să-i despărţiţi, să vă vâneze singuri, în mod 1 vs. 1 Faith având în mod clar avantajul. De notat aici este şi faptul că nu va exista bară de stamina; cu alte cuvinte, sprintul va fi nelimitat, singurele lucruri care vă pot opri din alergat fiind factori externi.

În cadrul prezentării, pe lângă nivelul din primul trailer, am văzut şi o altă secţiune a jocului, intitulată Stormdrains. Este vorba de sistemul subteran de salubrizare a metropolei în care vă aflaţi, producătorii folosind ca inspiraţie canalizarea din Tokyo, concepută pentru a face faţă chiar şi unui tsunami. Din acest motiv, majoritatea acţiunii se desfăşoară pe verticală, orice pas greşit însemnând moarte sigură. Iar pe lângă greşelile neforţate pe care le puteţi face, veţi fi vânaţi şi de nişte lunetişti, care pot fi însă eliminaţi. Nick Channon a menţionat că va mai exista şi o recompensă pentru jucătorii care vor termina Mirror’s Edge fără să omoare pe cineva, dar că vor fi incluse şi 15 arme, ce vor varia de la pistol la puşcă cu lunetă. Cu toate acestea, folosirea lor excesivă nu este recomandată, deoarece armele nu vă vor permite să efectuaţi mişcări mai complexe, aşa că după ce le folosiţi pentru a elimina inamicii din preajmă, cel mai indicat va fi să le aruncaţi şi să vă vedeţi de drum.

Pentru a nu dezavantaja jucătorii extrem de mult, producătorii au introdus Runner Vision, aka Bullet Time-ul we all know and love, pe care-l puteţi activa dacă efectuaţi fără greşeală o serie de mişcări şi sărituri în timp ce parcurgeţi un nivel. Pe lângă aceasta, armele inamicilor vor deveni roşiatice când vă apropiaţi în viteză de ei, semn că puteţi să-i dezarmaţi şi să-i luaţi la şuturi. Acţiunile personajului în Mirror’s Edge vor fi context sensitive, aşa că numărul butoanelor pe care trebuie să le folosiţi va fi minim, existând însă anumite mişcări speciale ce pot fi efectuate doar folosind o combinaţie anume de taste, la care se adaugă avântul pe care-l aveţi, unghiul eventualei sărituri, geometria obstacolelor ş.a.m.d.

Aşa cum spuneam şi la început, într-o lume dominată de shootere clasice, Mirror’s Edge poate fi considerat o gură de aer proaspăt, chiar dacă fuga de nebun prin niveluri poate că nu reprezintă idealul în viaţă al fanilor FPS dornici să omoare tot în stânga şi-n dreapta. Rămâne de văzut dacă studiourile DICE vor reuşi să balanseze durata cu suficiente provocări pentru a crea o experienţă de joc cu adevărat deosebită.