Parcursul celor mai bune nouă echipe de HotS din 2016

Despre nouă dintre cele mai bune echipe de HotS ale anului

MVP Black și Fnatic sunt echipele cu cele mai bun și mai constant parcurs competițional din 2016. Dacă este să ne referim la Fnatic, aceasta a fost una dintre echipele cu cel mai constant parcurs și una dintre echipele cu cele mai bune rezultate all around de anul acesta. Astfel, Fnatic nu a avut nicio clasare sub locurile 3-4, la nicio competiție la care a luat parte. E adevărat, însă, și că aproape jumătate dintre turneele la care Fnatic a luat parte, au fost turnee de calificare. Mai este adevărat și faptul că a câștigat o singură competiție – și aceea minoră. Dar s-a clasat pe locul doi la Heroes of the Storm Fall Global Championship 2016, devenind a patra echipa ca și încasări de anul acesta.

MVP Black, în schimb, avut doar două clasari sub locul doi la toate cele nouă competiții la care a participat. Din acest motiv și este, probabil, cea mai bună echipă all around a anului. Asta chiar dacă la Heroes of the Storm Fall Global Championship 2016 a ocupat locul 3. Chiar și așa, tot a fost echipa cu cele mai mari încasări de anul acesta.

În sfârșit, Ballistix este câștigătoarea Heroes of the Storm Fall Global Championship 2016 și a Heroes of the Storm Gold Club World Championship 2016. Și este, probabil, cea mai bună echipă a momentului, fără să fie, însă, și cea mai bună echipă din 2016. Asta în principal datorită faptului că nu a participat decât la două competiții până acum. În alte cuvinte, nu a confirmat. Ce-i drept, nici nu avea cum să facă acest lucru din moment ce echipa a fost înființată în luna octombrie. 

Ballistix, MVP Black și Fnatic (locurile 1-3 la Heroes of the Storm Fall Global Champonship 2016)

h1

Deși nu a avut un an la fel de bun ca 2015 – atunci când s-a clasat pe locul doi la Heroes of the Storm World Championship 2015 –, Team Dignitas a obținut totuși câteva rezultate bune. Suficiente cât să o includă în rândul celor mai bune echipe ale anului. Astfel, Dignitas a câștigat concursul de HotS din cadrul Dreamhack Valencia 2016, a mai câștigat două competiții marca ESL (adică cele doua concursuri ESL Heroes of the Storm Championship), și nu în ultimul rând, s-a clasat între primele patru echipe la cea mai importantă competiție a anului, Heroes of the Storm Fall Global Championship 2016. Dignitas este, de asemenea, și a treia echipa de HotS ca încasări.

Nici Team Liquid nu a obținut rezultate la fel de bune ca în 2015, deși în prima parte a anului a avut un traseu relativ constant. Asta după ce anul trecut a fost, de departe, cea mai bună echipă a anului, câștigând mai mult de jumătate dintre competițiile la care a luat parte. Prin comparație, anul acesta a câștigat o singură competiție – și aceea minoră – desi, ce-i drept, a participat la mult mai puține competiții ca anul trecut. În cele din urmă, scăderea performanțelor de anul acesta a fost atât de mare, încât organizația a luat decizia de a închide divizia de HotS

EStar Gaming este una dintre echipele care a avut un parcurs destul de bun dea lungul anului, însă la  Heroes of the Storm Gold Club World Championship 2016 a dezamăgit. Ce-i drept, parcursul bun din 2016 se datorează și faptului că a luat parte preponderent la competiții interne – cum ar fi Cupele Leifeng – sau, cel mult, regionale – cum ar fi Gold Series Heroes League 2016. 

Team Dignitas, Team Liquid și eStar Gaming

h2

ZeroPanda este o echipă chineză care nu a participat la foarte multe competiții anul acesta, dar care, în linii mari, a avut un parcurs destul de bun. A câștigat o singură competiție, însă a avut clasări tot mai bune pe plan intern și s-a clasat pe locul 5-6 la Heroes of the Storm Fall Global Championship 2016. Un loc neașteptat de bun pentru o echipă cu doar șapte competiții la activ până la acel moment.

EDward Gaming a fost una dintre cele mai promițătoare echipe a primei jumătăți a anului, dar care și-a întrerupt parcursul în luna mai. Până la acel moment, din opt competiții la care luase parte, câștigase trei și la altele patru ieșise pe locul doi, inclusiv la Heroes of the Storm Spring Global Championship 2016. Adică era practic cea mai bună echipă din China.

În sfârșit, organizația elvețiană mYinsanity a avut rezultate foarte bune preponderent în competițiile marca Dreamhack. La cele trei la care a luat parte – adică Dreamhack Tours, Summer și Valencia – s-a clasat între primele patru echipe – a și câștigat Dreamhack Tours 2016. Nu a obținut, însă, un rezultat foarte bun la prima competiție majoră a anului, Heroes of the Storm Spring Global Championship 2016, iar în luna iulie și-a intrerupt parcursul. Astfel că nu a luat parte nici la Heroes of the Storm Fall Global Championship 2016.

ZeroPanda, mYinsanity și Edward Gaming

h3

 

Tabel comparativ

h4

Articole similare:

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Încurajăm cititorii ComputerGames.ro să ne raporteze orice abuz în comentariile publicate pe site.