În ceea ce privește PS4, cererea depășește oferta

E3 a fost un succes pentru Sony

Sony Computer Entertainment a arătat consola PlayStation 4 marți, în cadrul conferinței de la E3. De asemenea a confirmat că aceasta va fi disponibilă pentru Europa în perioada Crăciunului și că prețul va fi de 399 de euro.

Mai mult, Sony a avut un mod unic de a discuta problema repunerii în vânzare a jocurilor deținute și cea a conexiunii la internet. Totuși, au menționat că posesorii de PlayStation 4 vor avea nevoie de abonament pentru jocurile multiplayer.

Într-un interviu pentru Wall Street Jurnal, Jack Tretton, director SCEA  a spus că directorii de la GameStop au cerut să cumpere ”fiecare unitate PlayStation 4 produsă” de Sony. Acest lucru a dus la decizia de a suplimenta numărul de console disponibile pentru ziua lansării.

GameStop nu sunt singurii retaileri care au avut pre-comenzi considerabile pentru PlayStation 4. CEO-ul SCE,  Andrew House, a afirmat că în urma conferinței de la E3 s-ar putea să fie depășiti de cerere.