Forza Horizon 3 a fost vândut în 2,5 milioane exemplare

1 miliard din întreaga serie

Playground Games și Microsoft au anunțat că Forza Horizon 3, cel mai recent titlu din seria racing care a debutat pe consolele Xbox, a fost vândut pe PC și Xbox One în 2,5 milioane exemplare.

Întreaga serie, incluzând și jocurile principale „Forza Motorsport”, au generat în total 1 miliard $.

Microsoft a subliniat și că Forza 5, Forza 6 și Forza Horizon 3 au reușit să facă din această serie racing cea mai puternică din generația actuală de console.

Forza Horizon 3 a beneficiat până acum de multiple Car Packs și pachetul de expansiune Blizzard Mountain. Cel puțin încă un pachet semnificativ a fost confirmat anterior, iar mașini suplimentare vor veni în continuare, după cum s-a întâmplat și cu restul jocurilor Forza.