CS:GO: SK Gaming a câștigat cs_summit

În finală SK Gaming a trecut de Gambit eSports cu scorul general de 3-1

SK Gaming a câștigat cs_summit după ce a trecut în finală de Gambit eSports cu scorul general de 3-1. Rezultatul era destul de previzibil datorită faptului că, în niciun moment al competiției, SK Gaming nu a avut competiție reală. De altfel, a și pierdut o singura hartă, în meciul jucat împotriva Cloud9. Este prima competiție câștigată de SK Gaming anul acesta. Nu este însă și primul rezulat bun. Brazilienii de la SK au mai obținut locul 2 la DreamHack Masters Las Vegas 2017 și locul 3-4 la ELEAGUE Major 2017.

De notat ar fi însă și performanța celor de la Gambit eSports, care și înainte de această competiție dăduseră semne destul de evidente de creștere. Echipa compusă numai din jucători din Comunitatea Statelor Independente a luat parte la alte trei competiții majore în acest an, exceptând, evident, cs_summit. Acestea au fost ELEAGUE Major 2017, DreamHack Masters Las Vegas 2017 și StarLadder i-League StarSeries Season 3. Și chiar dacă la toate a avut rezultate mediocre sau slabe, pentru o echipă care până în urmă cu câteva luni participa doar la competiții minore, este o performanță.

Rezumatul play-off-urilor:

Împărțirea premiilor:

Sursa: Beyond the Summit

Tags: