CEO Eric Hirshberg părăsește Activision

După aproape 10 ani de activitate, acesta va părăsi compania în martie

Activision a anunțat că CEO Eric Hirshberg va părăsi compania în acest an. Hirshberg s-a ocupat de distribuirea francizei Call of Duty de aproape 10 ani și s-a ocupat și de cele două titluri Destiny.

Acesta a declarat că va mai activa până în martie, iar pe perioada activității sale la Activision acesta a fost subalternul lui Bobby Kotick, de la Activision Blizzard și implicarea s-a în titlul Call of Duty: Black Ops II a fost cu adevărat benifică pentru că jocul a generat $1 miliard în doar 15 zile de la lansare.

‘Rolul de CEO al Activision a fost o adevărată onoare,’

a declarat Hirshberg.

‘Este o companie minunată – una care oferă fanilor experiențe epice la un nivel cum nicio altă companie n-o poate face.’

Nu se cunoaște dacă Hirshberg va rămâne în domeniu, sau unde va lucra pe viitor.